Cripto

Neluș îl trage pe Marcu de braț până în dreptul curții cu gardul surpat.
– Păcat!
– Eh, facem altul.
– Lasă gardul. Păcat de maică-mea. S-a necăjit cu zilele din cauza miliției. Le zic așa dintr-un adevăr, nu din ură. Tot milițieni au rămas…

Goliciunea curții avea un miros de râncezire diluată în uitare; asemeni unui cufăr deschis după zeci de ani. Pe Marcu îl furnica repulsia la fel ca în prima zi, când l-a cunoscut pe bunicul Miranei în barul cu igrasie. Neluș are ochii umezi, pofticioși. Îl strânge de braț și arată spre pustiul curții ca spre o comoară îngropată:
Continue reading

Malambu

Drumul central părea o piele de șarpe, tăbăcită. Pe un fundal pământiu se ițeau petice negre de asfalt și smocuri verzi, crude, răsărite din balegi tasate. A fost liniște și pustiu, puteai să auzi pisocii sugând sub căpițele de fân. Sătenii fie pândeau de prin cocioabe, fie fugiseră din calea unei urgii.

Drumul colorat venea dinspre oraș și se intersecta cu poteca bătucită de-a lungul gârlei uscate. În intersecție, câteva scânduri cu urme de sfinți se propteau pe tubul unei fântâni. Păreau rămășițele unei troițe vandalizate de timp și nepăsare.

Au început să iasă câinii pe sub uluci și au urcat la drum, formând o haită înaintea lui Ștefuț. Nu latră, nu mișcă, doar așteaptă cu privirile înfipte în noul venit.

Primul glas de întâmpinare a fost al unui vițel, uitat să flămânzească în vreun grajd dărăpănat. Glasul s-a scurs în fântână și s-a spart în ecouri tremurate. După o analiză severă, câinii au plecat plictisiți spre gospodării. Fântâna plânge. Continue reading

Niște roșii

E adânc înfiptă în creierașii românilor, ideea că țăranul nostru are agricultura în sânge, ascultă frunza de morcov și știe exact culoarea morcovului de sub pământ. Și adevărul e că sunt unele lucruri pe lumea asta, pe care românul le face și le știe incredibil de bine chiar așa, după ureche.

De fapt după urechea generațiilor întregi care au făcut același lucru înainte și-au dat meșteșugul mai departe. Ciobanii de transhumanță, făuritorii de porți din stejar, țuicari și palincari din tată-n fiu și așa mai departe. Nici urmă de știință academică, luată din cine știe ce tratate, ci doar cunoștințe vechi de când lumea culese doar din muncă, la care fiecare generație mai adaugă câte ceva.

Agricultura însă nu e printre ele. Știu, blasfemie, noi am fost grânarul Europei, cum să nu știe românul agricultură? Continue reading