Corniţă albă

happy_lamb_by_friendfrog-d6e0ycgŢop, ţop, corniţă albă, bucălaiule!
Îţi joacă ş-acum puful în iesle, în vânt, în hore de gâze, cu iz de pământ. Reavăn de laptele supt. Vărsat printre buze, din sfârcul călduţ.

Ţop, ţop, corniţă albă, zurbagiule!
Te plânge grinda când picură tăciunii în paiele seci. De-ar fi ştiut că te duci, te întreba unde pleci.

Să-ţi împrumute scoarţa de stejar. Să-ţi copere cu ea inima dulce, ferită de amar.
Amarul lacrimilor din ochi stinşi picurate; prelinse pe seul coastelor sfârtecate.

Ţop, ţop, corniţă albă, atârnatule!
Pari mai lung cu gâtul căscat din nările mucioase până la piept. Te leagănă grinda în funie ca pe haiduc în şiret. Copitele slobodă sângele fiert. Miroşi a lapte crud, sub blana de lamă crestată, smucită dement.

Se uită mă-ta la tine mirată. Nu ştie dihania cea roz ce-şi leagănă inima spartă.