Berserkeri şi kamikaze

psdBerserkerii sunt luptătorii neînfricaţi din legendele nordice. Îndopaţi bine cu felurite ciuperci halucinogene, aceştia se aruncau dezbrăcaţi în suliţele inamicilor, ignorând orice instinct de conservare. Nu existau paşi înapoi ori eschive, singura strategie de luptă fiind: cu capul înainte până face poc!

Tot circulă zvonuri pe sub maidanele noastre, că ne-am trage din vikingi altoiţi cu atlantieni, uite că mai au şi nebunii dreptatea lor. Da, în aceste zile, Liviu Dragnea este noul Odin! S-a înconjurat de berserkerii roşii, o armată de belicoşi iresponsabili, maniaci, dispuşi să-şi străpungă pieptul în suliţe pentru zeul lor.
În războiul roşiilor, apar şi primii kamikaze: Ministrul justiţiei, buimacul analfabet Iordache, şi-a îndeplinit misiunea sinucigându-se.
Continue reading

PSD în impas – nimic de furat

Am înţeles că a fost Dragnea uns nou jupân în PSD, cu unanimitate de voturi – l-au votat un milion de pesedişti plus moaştele sfintei Parascheva. Sau ceva de genul… Important că a câştigat. Şi-a ţinut discursul de premiu Nobel pentru cârdăşie (un fel de Nobel pentru pace, dar cu mai multă iubire)

Şi-a iubit partidul, echipa, presa, poporul, mai avea puţin şi o băloşea în pupături şi pe Codruţa. De înţeles; omului îi creşte inima la băutură şi la veselie. De la Băsescu la Dragnea, am avut baftă numai de lideri inimoşi.

Dacă acum s-a bucurat aşa, vă daţi seama în ce extaz s-ar fi bălăcit în urmă cu vreo 20 de ani? Pe vremea când se putea fura ca pe faţa nevăzută a Lunii. Şi cu 10 ani în urmă era bine. Hai şi 5, să fie! Dar acum, la spartul târgului, când a mai rămas un nimic de pitit sub fustă? Până şi pe nimicul ăla stă DNA-ul cu ochii bulbucaţi.
Continue reading