Harbuz la butoi

Harbuz, așa îi zice în Moldova pepenelui roșu(degeaba râd ardelenii acuma, că nici lubeniță nu e mai puțin caraghios).

Țânc fiind, aveam o admirație cu totul aparte față de minunea asta. Nu numai că apărea în toiul vacanței de vară, când era ziua mai lungă și joaca mai frumoasă, nu numai că-mi stingea setea și pofta de dulce în același timp, nu numai că nu mă sfădea nimeni dacă-l mâncam ca un purcel și-mi curgeau sâmburii și zeama pe bărbie, dar mai știa și să vorbească.

De ce-l tot asculți așa, bunicule? întrebam, văzându-l cum îl ciocănește și-l strânge cu urechea lipită de coaja verde ori pestriță.

Îmi spune dacă-i copt sau nu, dacă-i dulce ori ba, dacă ține zeamă ori s-a uscat de la stat în soare.

Și cum să nu-l cred, când tot timpul îi alegea fără să le dea cep și-i nimerea, fără greșeală, copți, dulci și zemoși? Trebuie să recunoaștem că admirația mi-era de înțeles, nu e lucru mic pentru un bostan să știe să lege două vorbe.

Și-apoi mai era o vrăjitorie cu harbuzul ăsta. Târziu, în toamnă, când se Continue reading

Pârjoalele bunicii

De vreo zece ani de zile tot încerc să găsesc secretul pârjoalelor moldovenești, așa cum le făcea bunică, de se topeau în gură și nu mă mai săturam să le-nfulec imediat ce ieșeau din tigaie deși mă ardeau pe buze de numa numa.

După ce am încercat vreo câteva mii de rețete și rețetuțe, care mai de care mai păzite și mai lăudat, tot nu am reușit. Cred însă ca am prins până la urmă ideea și la vară am de gând să readuc respectiva capodoperă culinară, dispărută acum, în farfurii.

Secretul trebuie să fie nu unul ci chiar două. Primul ar fi ca legumele să fie abia atunci scoase din grădină ( striga bunica la noi ce să-i culegem și noi i le dădeam prin geamul de la bucătărie de unde ajungeau direct în tigaie) și am să am grijă să fac exact la fel când voi mai încerca. Continue reading