Ca la mă-sa acasă

Am auzit săptămâna trecută că noi, românii, experimentăm cea mai călduroasă vară din ultimii 50 de ani. Apartamentul meu din metropola Berceni are o calitate aparte – Atunci când afară sunt 28 de grade, la mine sunt 35. Iar spre 4 dimineaţa, scad undeva la 32. După două luni de tortură, am ajuns ieri la mare. Marea Neagră, marea pentru toţi.

Tot ieri, aflu că în Bucureşti a fost cea mai friguroasă zi de august din 1961 încoace. Cum e zicerea aia doldora de înţelepciune? Prost să fii, noroc să ai? Huoooo! Îmi vreau norocul înapoi!
În două zile, am prins fix 20 de minute de soare. Dintre care 10 au avut şi ploaie. Ştiu sigur, pentru că am stat cu ochii numai pe ceas. La ce altceva să mă uit?
IMG_8176
Continue reading