Introspecţiile unui cocoş (fragment)

cocos

– Brrrr! Dă-le roată, dă-le roată, băăă! Brrr!
– Au înnebunit, băga-le-aş… Ptiu, drace, nu mai pot. Brrrr!
– Bă, roată, bă! Dă-le roată, zăpăcitule! Bâr! Bâr, n-auzi?!

Îmi săreau căcărezele din călcâie, iar balele s-au alungit peste umeri ca două hăţuri de plasmă translucidă. Nu ştiam dacă între degete s-au strivit fragii ori m-au sfârtecat mărăcinii de glădiţă. Ustură. Pantalonii nu mai au genunchiul stâng; se coace o crustă din sânge, argilă şi iarbă crudă. În loc de palme am doi papanaşi cu urzici, din alea vii şi arţăgoase. Între coapse am trosnit un arac de salcâm verde – încercam să dau jos berbecul din cireş. Ustură.

Când începe soarele să-şi cufunde barba în topitura orizontului, stejarii se pun pe cântat, se ridică aburi de mămăligă şi pătrunjel presărat peste cocoşul fiert. S-au plictisit oile de câtă roată le-am dat, behăie a împlinire şi au luat drumul ţarcului, cu berbecul cireşar în frunte. Ustură şi simt jegul făcându-şi culcuş sub piele. M-aş arunca în gârlă, cu tot cu haine, dacă n-ar fi adâncă de două degete şi acoperită cu o spumă prăzulie de râie.
Continue reading

Drumul spre Deltă

delta“(…)

O lună mai târziu, am reluat filmările pentru Dracula’s Kitchen. Despicam valurile într-un coteţ de tablă, energizat cu motorină, înjurături şi pumni în cârmă. Plutea, ignorând fizica bunului simţ, ba mai mult, răzbea încăpăţânat prin curentul Dunării.

Are patru decenii de la ultima vopsea, pute a ulei ars, iar rugina l-a mutilat în hidosul bălţii. Îl doare-n pupă. Pufăie nervos fumuri întunecate, transpiră picuri de pucioasă, îşi zdruncină şoldurile în grinduri şi plauri.

Vlad şi-a înşurubat tunul de wild-life şi vânează himere deconspirate în legendele ghizilor. Aparatul foto turuie rafale de mitralieră spre puiul de acvilă plecat la cules de şobolani. „National Geographic scoatem aici, coane!”

La buza unui liman acoperit de stuf, o babă-şi spală zdrenţele printre nuferi. Aruncă doi paşi în larg, apoi trage îndărăt chiloţii lăbărţaţi în potrivnicia valurilor. Îi ridcă, umflaţi cu apă ca o pungă de plastic, le analizează sclipirile în soarele văratic, îşi clatină capul şi mormăie dezamăgită. S-au golit prea rapid prin puzderia de găurele. Ciuruiţi de timp şi vânturi, şi-au pierdut eleganţa, curbele luxurioase s-au pleoştit, seamănă mai degrabă cu un petic de năvod. Aruncă doi paşi în larg, apoi trage: şi-a scos năvodul la vânătoare de fâţe.
Continue reading

Anton cârciumarul (II)

Continuare la Anton cârciumarul (I)

foto bar
Anton reuşise să-şi spargă o ceaşcă de cafea între degete – o fi strâns prea tare. Săraca n-a ştiut să ţipe şi nici să fete pui de urs. Şi-a legat peticul de cămaşă în jurul palmei, dar şiroaiele tot l-au înroşit pân’ la cot.

Pe faţa-i tinerică şi netedă nu a schiţat vreo urmă de supliciu. Îmi zâmbea ceremonios storcându-şi sânge din pumn.

– Am un prieten aproape… la vreo cinşpe kilometri, în Dorna.

Am simţit nevoia să-i spun asta. Amestecul de coniac şi lichior multicolor nu s-a împăcat cu liniştea supărătoare; atât de linişte încât se auzeau picurii de sânge spărgându-se de podea.

– Mai doriţi un pahar? din nou, paharul deja plin.
– Mda, mâine mă întâlnesc cu prietenu’ ăsta al meu şi ne apucăm de treabă. Am venit în interes de serviciu mai mult.

Anton a ieşit din semicercul tejghelei şi din trei paşi săltaţi şi-a lipit vârful nasului de fereastră. Se uita fără clipeală la norii vârtoşi, încolăciţi pe creste.

– Îhâm… O să ningă. O să ningă mult. La noi, pădurile respiră. Ca oamenii! Hăhăhă!
Continue reading

Anton cârciumarul (I)

foto barTrosneau încheieturile locomotive bătrâne. Oase de pui între gingii octogenare. La fiecare cântec de ciuuu-ciuuu şi garnituri uzate, moartea îşi aşteaptă pulberea de oase.

Priveam pe geam cum lumea se stinge. Aureola Bucureştiului, lumini reflectate în vapori şi uleiuri zburătoare, se pitea agale sub buza neagră a orizontului.

Pesemne, spaima lui Praporgescu nu i-a învins zgârcenia. Dar prefer varianta ieftină: loc normal, la clasa a doua, fără cuşetă. De ceva timp, îmi e frică să dorm. Cu atât mai mult în locuri străine, legănate pe fiare ruginite.

(…)

Ţi-am daaat tot ce ai vrut,
Ţi-am daaat ce am avut,
Ţi-am daaat sufletul, inima mea.
Mi-ai daaat nopţi de amor,
Mi-ai daaat nopţi de dor,
Mi-ai daaat tot ce o femeie poate da…

Continue reading