Rece

Autor – Heautontimoroumenos

Iubita mea are picioare reci
Si buze reci ca piatra de agata.
Iubita mea are manute reci
si ochii-i reci in lacrimi reci inoata.

Iubita mea are sprancene reci
si coate reci si rece pare toata.
Iubita mea are obrajii reci
si, drept sa spun, iubita mea e moarta.

***

Şi

Autor – Heautontimoroumenos

și-am stat un timp tăcuți, cuminți,
și-am suportat biciul și hamul
și am răbdat, și-am strâns din dinți,
și ne-am frățit cu râul, ramul.
Continue reading

Poezii noi, membru nou

Astăzi și-a dat acordul cel de-al patrulea membru al echipei. Așadar, poetry slam în patru: Subsemnatul, Héautontimorouménos, Mămăligă Ion și Andru-David, primul jucător profesionist în echipa noastră de amatori.

Data trecută, Héautontimorouménos a scris poezia “Ea ascultă Bach” și l-a provocat pe Mămăligă Ion prin cuvintele “cărunt, bicisnic, cupă“.

Mămăligă Ion a răspuns:


Prezentul perfect

Noi vrem prim-ministru
Noi vrem supă
Am uitat de magistru
Ne pișăm în cupă
Continue reading

Strofa de joi

“De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!
(…)
Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc într-una,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.
Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,
Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.
Continue reading

Strofa de joi

Amurg

Priveam soarele strivind oraşul mut
Ca un cavou de plumb, surpat peste cadavru.
Oraşul înhumat al timpului pierdut
Unde-am crescut cochet cu funia de gât
Acronic legănat de candelabru.

Vin razele călâi să-mi pupe gâtul frânt
Sunt buze de călău atins de vină.
S-a înecat oraşul în seva ce mi-a supt,
Îmi plouă cu schelete în sufletul de lut
Din norii plângăcioşi ce-mi fac cunună.

Strofa de joi

“Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;
Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde;
Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari;
Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână –
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri,
Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri,
Mările ţărmuitoare şi cetăţi lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaş covor,
Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor –
Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.”

#islamizareaeuropei
#lamultiani

Strofa de joi – Ediţie specială

poza2015 ierni născute şi înmormântate în ieslea Nazaretului. Maternitatea şi cripta rugilor, a plânsetelor şi a fericirilor. Toate exalaţiile emanate din fânul jilav, muiat în placentă, în viaţă. Ridicate din iesle, răstignite, îngropate sub pale de fân viu şi din nou înălţate. Pure şi destoinice, ecouri contopite timp de 2015 ierni într-o singură voce.

Vocea noastră, de astăzi. În ea purtăm sânge, lacrimi, vinuri, lauri şi ghimpi, săbii şi cruci; toate ecourile străbunilor ne pătrund, doar pentru a se contopi cu ale urmaşilor.

La mulţi ani! E sărbătoare, e aniversare, am adus dar: Ecoul meu de petrecere, ofranda adusă Vocii.
Continue reading

Strofa de joi

Culeasă de aka anatati

“Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

[…]

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec!”

Strofa de joi

Culeasă de aka anatati:

“Te mistuie iubirea? Credeai că-i o păpuşă,
Să-ţi faci un joc cu toane, ca în copilărie.
Când ea-ţi cerea o fire de salamandră vie,
În tainica-i văpaie să arzi făr’ de cenuşă.
Ea nu stă-n trup, stăpână a cărnii şi-a plăcerii,
Înflăcăratu-i spirit, urgie, le consumă;
Îşi cată-n noi duh geamăn… şi, de-l îmbii cu humă,
Rămâi o biată urnă cu zgurile durerii…
Te ispiteşte jindul să-mbraci şi fericirea
Cum pui, pentru petreceri, o rochie de brocarte?
Dar trebuie-nfruntată cu spaimă, ca o moarte…
Căci ea, ca să pătrundă, îţi sparge-alcătuirea,
Preface în genune lăuntrul tău, anume
Ca să încapă-acolo, cu ea, întreaga lume.”

Strofa de joi

Culeasă de aka anatati

Nimeni n’avea ceea ce el avea:
superba lui trufie
și elefanții
și labele lor sfărâmând vertebrele
acestor Alpi albiți de spaimă.

Călca, de- abia să se audă, peste stânci
și s’auzea în lună, și
nimeni nu mai văzuse trâmbițele
de piatră ondulândă ale acestor fiare.

Și n’au învins.