Jurnalul unui PSD-ist în devenire

Guest post: Nicu Andronic

15 Februarie

M-am trezit cu greu azi dimineață. Am fost la protest. 70 000 de oameni în București, zice Hotnews. Cred că am răcit un pic. Dar a meritat! Am protestat pentru țara mea, pentru oamenii buni din ea. Am protestat împotriva corupției și grupurilor de interese care vor să profite de pe urma muncii oamenilor cinstiți. Cred că am dat un semnal important că suntem aici și nu suntem dispuși să ne lăsăm călcați în picioare.

Sunt mândru de oamenii mei. Oameni dârji, care urmăresc zi de zi toate știrile și dezbaterile, care își răpesc din timpul petrecut cu familia pentru a merge în Piață, a protesta și a se lupta pentru un viitor mai bun pentru copiii lor.

Vlad e unul dintre oamenii mei. Apreciez că de aproape o lună merge la fiecare protest. S-a împrietenit cu organizatorii neoficiali și a devenit o parte din ei. A protestat pe ploaie, zăpadă, frig, zi, noapte, uneori nevăzându-și băiețelul treaz cu zilele. Continue reading

Anomaliile în care ne scăldăm

Prima este o bizarerie matematică, convenția națională de a stinge lumina atunci când violăm logica.
În proaspătul an avem:

– Iohannis Klaus, Președintele României ales cu 6.288.769 de voturi.
– Parlamentul României în care alianța PSD+ALDE este majoritară. Atât în Senat cât și în Camera Deputaților, majoritatea PSD+ALDE însumează mai puțin de 4 milioane de voturi.

Partidul suprem, care lasă impresia că a moștenit România de la ghilda malahiștilor, a obținut 3,2 milioane de voturi. Atât! Acestea sunt cifrele care le permit să behăie “Românii, româniii, noi suntem voința lor, a românilor!”

De ce?
Pentru că asta le permite Constituția noastră de struțo-cămilă zburătoare prin ocean. Suntem o republică semi-prezidențială, cu echivocuri în loc de legi, gândită clar în avantajul celor mai nesimțiți și tari în cioc. Continue reading

Cu de-a sila

Imediat după vacanţa de Paşte, a dat primăriţa Firea într-o forfoteală şi un scremet pasional, demne de ultima zi petrecută printre pământeni, înaintea exilului cosmic. Ce hărnicie! Ce pricepere! Ce noroc pe pirpiria specie bucureşteană! Şi a reuşit: După rafale de lătrături, ciufuleli, nervi mestecaţi şi scuipaţi, primăriţa a deschis Pasajul. Da, este viu şi gâfâie. Celebrul pasaj de la Piaţa Sudului a scos capul după o naştere întinsă pe cinci ani.

O fi mai chircit, lung cât cămara cârtiţei şi ciungit de o bandă, dar este al nostru; aşteaptă iubire şi plecăciuni. Într-adevăr o izbândă, malul mântuitor la care ne-a scos Găbiţa Columba, asigurându-se că întregul univers a aflat de eforturile sale urieşeşti. Cu toată opoziţia constructorului hoţoman, a Dorelului leneş şi a comisiilor răuvoitoare, a reuşit.
Continue reading

Naivii de pe urmă

Un nabab furăcios şi fudul explicând poporului cum este curat ca lacrima. Nu pentru că n-ar fi făptuit, ci pentru că este atât de înfipt încât legea nu i se aplică. Baronul Mischie, stăpân peste prostime, alături de întreaga familie. Au trecut aproape 15 ani şi ne uităm la altă familie boierească: Pandele, succesoarea familiei Mischie pe linie împărătească de la Tutanion Iliescu benedicțiune.

Cu toţii credincioşi, bisericoşi, aleşii Domnului fără îndoială, captivi într-o frescă medievală care îndeamnă la meditaţie: “Oare batem pasul pe loc de 15 ani sau de câteva secole?”
Probabil reflecţia, introspecţia, analiza abstractă şi somnambulismul secular sunt singurele refugii în calea neputinţei.
Continue reading