Rimele din cocină

O fabulă cu truisme și porcisme

Se dărâmă cocina peste Marele Alb românesc! Unii nechează, alții mugesc. Șobolanii simt mirosul rănii și cară drobii de sare. Stăpânul scârbește-n mustață: “Niște animale!”

Mustața lui este o balanță – la un cap stă frumușica, la un cap, o cotoroanță. Frumușică, ușurică, dar stăpânul cară într-însa bărbăție, avuție, șmen, tradiții, toată tolba cu muniții. Până taleru-i coboară frumușica drept în poală.

Se dărâmă cocina peste Marele Dac! Perfide suide i-au râmat temelia de bălegar. I-au ros tencuiala de muștar și grinda din mici lipiți cu scuipici. Râturi rujate bălesc pofticios, să muște șoriciul Marelui Prost.
Continue reading

Învie

Noaptea a curs din strugurii grei – Pământul înghite flămând.
Între brazdele-fălci auzi mustul fierbând.
Ţi-e poftă de noapte: O bei.

Pe scări rulante, din sat suie câinii.
În via din deal se adună, cu ochii aprinşi.
Au bale de lapte, prin sfârcuri le cântă plămânii.
Nu latră, nu mişcă; doar şuieră-n cor
Şi suie cuminţi.
Continue reading

Molimă

E o molimă! O molimă la noi, în cătănie
Se plâng soldații că-i roade, că pute a rânced și acru.
Mușcați de călcâie, de gambe – ne deterăm dracu:
E molimă de șobolănie!

Se-aude chiuit de ducă: căprari, fruntași,
Mușcați de gambe, de pulpă, de piept, de gât,
Le-a crescut blană pe bot și au trecut la supt
Sug sângele altor ostași.
Continue reading

Plouat în Bucureşti

În Bucureşti a plouat. A plouat mult.
20160612_185522
Am auzit şobolanii grohăind în canalizarea pufoasă.
Şi călduroasă – unde copii afumaţi îşi cântă “Mulţi ani trăiască!”

Acum s-a răcit. Doar aburi înalţă scârba spre nori.
Hârâie găleţi de tablă roasă.
Se scaldă-o ţigancă borţoasă,
În soarba de mucuri şi şlapi plutitori.
Continue reading

La apusul lui Traian

vaca lui baescuÎn căsuţa din pădure avea casă un pitic.
Cocârjat de timp, de valuri
Şi de visul nemuririi, pe când se credea voinic.

Acum vântu-i suflă-n ţeasta dezvelită de amar
Gust etern ce-i umple gura siameză c-un pahar.

La apus plânge sirena, despletită, fleaşcă toată:
“Vreau să stau şi eu aici!
Ce bărbat ai fost odată…
Şi-nc-o dată, şi-nc-o dată, şi-nc-o dată!”

Dar piticul n-o aude pe sirena înspumată
Îşi alintă piticimea cu un cal, un urs ş-o vacă.
Continue reading

Strofa de joi

Amurg

Priveam soarele strivind oraşul mut
Ca un cavou de plumb, surpat peste cadavru.
Oraşul înhumat al timpului pierdut
Unde-am crescut cochet cu funia de gât
Acronic legănat de candelabru.

Vin razele călâi să-mi pupe gâtul frânt
Sunt buze de călău atins de vină.
S-a înecat oraşul în seva ce mi-a supt,
Îmi plouă cu schelete în sufletul de lut
Din norii plângăcioşi ce-mi fac cunună.

Nu există haiku românesc

Haiku este matematică pentru roboţeii cu ochi migdalaţi şi suflet în baza 2. Românul nu poate trăi în binar, cu algoritmi ingenioşi, dar seci, construiţi din două cifre. 11001010001 = catharsis
poza
Minţi adunate
Topite şi turnate
În cochilie:

Casa melcului
Cărată pe dâre reci
Un drum infinit.

Mulţi melci adormiţi
Striviţi sub cochilie
Turnată greşit

Pe dârele reci
Pupăm cadavre de melci
Visăm infinit.

Strofa de joi – Ediţie specială

poza2015 ierni născute şi înmormântate în ieslea Nazaretului. Maternitatea şi cripta rugilor, a plânsetelor şi a fericirilor. Toate exalaţiile emanate din fânul jilav, muiat în placentă, în viaţă. Ridicate din iesle, răstignite, îngropate sub pale de fân viu şi din nou înălţate. Pure şi destoinice, ecouri contopite timp de 2015 ierni într-o singură voce.

Vocea noastră, de astăzi. În ea purtăm sânge, lacrimi, vinuri, lauri şi ghimpi, săbii şi cruci; toate ecourile străbunilor ne pătrund, doar pentru a se contopi cu ale urmaşilor.

La mulţi ani! E sărbătoare, e aniversare, am adus dar: Ecoul meu de petrecere, ofranda adusă Vocii.
Continue reading