Scriu mai bine ca Tolkien, Martin și Rowling la un loc – de ce nu se trăiește din scris, partea I

Scriu monstruos de bine, textele mele sunt statui literare, ode ale cuvântului. Marea majoritate a autorilor cred asta și marea majoritate a autorilor se înșală cumplit.

De fapt, cei mai mulți scriu ca-n generală, frazele lor sunt fix la același nivel cu al compunerilor pe care le găsești la elevii de clasa a șasea, iar asta înseamnă că scriu prost. De ce? Luați orice formă de meserie/artă și vedeți care e nivelul omului imediat după ce a învățat cum să folosească uneltele. Slab, ăsta e. Ei, când tu la 20-30-60 de ani scrii la fel ca unul care abia a învățat să folosească scrisul…

Ăștia sunt autorii mai interesați de eticheta de autor, de un eventual statut social mai cu moț, de speranța unor vânzări colosale, decât de Continue reading

Cel mai aspru critic de artă

Dintotdeauna artiștii s-au plâns de critici. Și pe bună dreptate, în marea lor majoritate criticii fiind niște artiști eșuați, care dacă nu pot să facă s-au gândit să critice, că asta parcă nu necesită nici la fel de multă muncă și talent.

În ziua de azi însă lucrurile au ajuns totuși prea departe. Oricine, da chiar oricine se crede critic, până și femeile de serviciu. Din ce în ce mai des, ele își arată clar și aspru punctul de vedere, mai dur decât orice alt fel de critic.

În Italia, o femeie de serviciu aruncă la gunoi o cameră întreagă cu artăContinue reading