Cetățean al lumii

Cetățean al lumii – poate cel mai valoros și cel mai trecut cu vederea concept al contemporaneității. Îl auzi pe la un hipster, pe la un veșnic călător rupt în fund, pe la un aventurier cu dor de ducă – vedeți tiparul, nu-s tocmai trendsetters și reprezentativi.

Și totuși, să fii cetățean al lumii este primul pas pentru o omenire evoluată peste primitivismul individualității tribale.

Istorie. Limbă. Credință.

Componente de bază ale educației de până acum și motivul pentru care sunt atât de puțini cetățeni ai lumii. Vândute în masă ca esențiale, la ce folosesc până la urmă? Continue reading

Fericiti cei saraci cu duhul

Guest Post by Ciprian

 

“Fericiti cei saraci cu duhul!”

Probabil ca acest citat este unul dintre cele mai vehiculate de cei mai multi agnostici (mi-au spus mai multi prieteni care nu cred in Dumnezeu ca ateu este nepotrivit si ca prefera termenul de agonstici) si interpretata in stil cliseistic si periorativ din si de catre media, la fel ca si exprimarea ‘crede si nu cerceta’ care nu exista niciunde in Biblie.

Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este Imparatia Cerurilor.

Indemnul are doua interpretari consacrate in literatura teologica. Continue reading

Ratiune sau adevar?

Filozofam, mai bine zis “aberam” zilele trecute cu Ciprian despre alungarea din paradis, intrecandu-ne in exercitii de imaginatie. De fiecare data cand Ciprian nu mai putea iesi din contradictii logice, afirma evlavios: “aici ratiunea se infunda”.

Am zis sa o iau pe urmele acestui enunt aparent irational si sa explic cum ar trebui sa-l intelegem si interpretam. Nu de alta, dar sunt convins ca cei mai multi cititori (necredinciosi) au o problema cu aceasta afirmatie intr-o dezbatere cu tema religioasa. Continue reading

Minciuna – un adevar mai convenabil

Vlad zicea intr-un articol precedent ca meseria de politician nu te invata nimic altceva decat cum sa ai obrazul gros, dand exemplu clasa politica din Romania in frunte cu Ponta.

Nu poti sa nu fii deacord cu cele spuse de el in contextul politicii romanesti. Teoretic, lipsa de onoare si demnitate (obrazul gros) a politicianului este o consecinta fireasca a coruptiei si minciunii din politica. Am crede ca nu poti sa furi, sa minti si sa inseli ani la rand si sa nu ramai cu sechele. Dar se pare ca nu este deloc asa. Continue reading

cine suntem?

Vlad, tot discursul tau este logic corect, ai o imagine cat se poate de rationala si determinista a realitatii care ne inconjoara.
La tine, si cred ca la cei mai multi oameni in ziua de astazi, totul se bazeaza pe relatii gen if-then, pe cauze si consecinte. Daca esti badaran cu mine, sunt si eu badaran cu tine. Nu ma respecti, nu pot sa te respect. Si invers. Esti bun cu mine, sunt bun cu tine. Ma intelegi – te accept, nu ma intelegi – esti un potential dusman. Ai absoluta dreptate, asa functioneaza lumea in care traim.

Dar fix aceasta ratiune si logica, nu ne ajuta nicicum, in Romania de astazi. Nu suntem fericiti, nu suntem multumiti de nimic, nu avem incredere in nimic.
Pentru ca realitatea care ne inconjoara, nu ne determina, nu ne motiveaza nicicum sa fim mai buni, sa avem respect si intelegere unul fata de celalalt. Dimpotriva, ne determina sa fim egoisti, agresivi, miserupisti, nemultumiti, iritati, etc… Fiecare cetatean al acestei tari, se simte neindreptatit, furat, jignit, umilit si proiecteaza aceste sentimente asupra celorlalti din jur. In special asupra celor care simt si gandesc altfel decat ei. Sau cred ca sunt asa. Continue reading