Viaţa lui Nero

Cum trăieşte un ciobănesc german la cei cinci anişori irosiţi în puful coteţului oltenesc:

Uşor supraponderal şi ieşit din formă, “lupul” Nero gâfâie ancorat în limbă, după sprinturi de maximum 50 de metri. Atunci când oboseşti mai rapid decât stăpânul, ar fi bine să treci pe oase bio, fără zgârci.


Rex, cotarla galben-roşiatică, îşi ascunde şubrezirea fizică în spatele unui psihic de mâţă biciuită. Se sperie de la tunete, petarde, ţipete, sticle sparte, oale – şi nu mai iese din coteţ cu zilele. Se sperie când calcă pe o baltă îngheţată şi pârâie gheaţa sub propria labă. Continue reading

Toamna vine la cinci ani

Mai jos de buza izlazului, pădurile se scufundă în mărăcinii plini de praf. Iepurii sunt gri şi mărunţi, şoarecii rod rădăcini uscate, smulse din crăpătura brazdelor. Începe câmpia. Peste pământul din vale al ţaţei Raida, raţele şi-au făcut culcuş printre snopii de stuf şi noroaie. Trag la apă. Aici Oltul clocoteşte într-o deltă mlăştinoasă. E mlaştina unde Dracu şi-a făcut casă. Şi a înghiţit gâşte, porci, vaci, oameni, lăsând în urmă cruci ruginite, cu poze şterse de soare şi ploi; simple trofee. În depărtarea prăfuită, un martor îngrozit: teiul hâd, borna satului Olanu.

20161002_143346

Cea mai mare plăcere a ciobăneştilor germani sunt drumeţiile lungi prin mărăcini şi buruieni macerate în aburelile toamnei.
Continue reading