Misiune imposibilă

Scris de Corbu (comentator fidel şi fan Terapia)

filozofWeekend-ul trecut mi-am propus să stau. Înainte să înceapă harnicii cititori să mă-njure cu nesaț, vreau să stabilim un lucru: aveam o grămadă de lucruri de făcut, dar mi-am propus să le ignor. Până când? Până când se vor aduna atât de multe încât vor da pe din-afară (n-au decât să aștepte acolo unde vor cădea, să mă aplec să le ridic: Ha! Le urez succes).

M-am retras la țară pe plaiuri buzoiene (tot Moldova, cum ar zice unii cârcotași). M-am așezat ”în vârful patului” și am încercat să fac fotosinteză la lumina galbenă a becului. M-a ajutat mult în demersul meu ”eroic” un virus nenorocit de gripă ce i-a ținut pe toți la distanță. Deși erau 5(cinci) femei în casă, cu vârste cuprinse între 2 și 80 de anișori, nici una nu s-a-ncumetat să-mi treacă pragul.
Continue reading

Reflecții hibernale

Scris de Corbu (comentator fidel şi fan Terapia)

corbu

Undeva, pe drum, am pierdut o parte din mine. Nu știu exact ce, dar știu cu siguranță că nu mai este acolo. Nici măcar nu pot spune dacă a fost ceva important. Ceea ce pot spune este că îmi lipsește. Până la urmă, cine stabilește dacă este sau nu important? Oare și lucrurile mărunte îți pot lipsi? Cine stabilește dacă un lucru este mărunt? Cine are dreptul de a stabili valoarea lucrurilor? Este un drept sau o obligație?

În timp ce încerc să scrijelesc aceste gănduri, iluzionându-mă cumva că dacă devin vizibile vor suna mai tare, îmi dau seama că mă încearcă un sentiment greu de definit, organic, un melanj de revoltă mocnită, nervozitate și frustrare.
Continue reading