Tipologii bucureștene (I)

Bucureșteanul vine în multe nuanțe fiind mai degrabă un reprezentant național. Descendenții ciobanului Bucur sau măcar ai grădinăresei lui Arghezi sunt procentual asemeni amerindienilor. Restul? O strânsură pestriță de fomiști, de la Maglavit la Flămânzi via Olanu. Așadar, câteva tipologii bucureștene care pot fi lejer extrapolate național:

Egoistul puturos – Acel bucureștean a cărui indolență pute peste bulevard. Îl vezi cum își aruncă chiștocul pe caldarâm, deși mai are zece pași până la tomberon. Îl vezi cum aruncă pungi și pahare pe geamul mașinii. Ori cum își lasă bonurile și ambalajul napolitanei în căruciorul de cumpărături. Extrem de rar mi se întâmplă să găsesc un cărucior/coș de cumpărături fără bucățele de hârtie, pungi, pâine. Nu îl pot folosi așa, trebuie să adun gunoiul celui dinainte; gunoiul unui egoist care preferă să lase efortul adunatului pe seama mea. Continue reading

Introspecţiile unui cocoş – Lansare

Acel moment când totul devine clar, când eşti convins că ţi-ai îmbibat neuronii în chintesenţa a tot ceea ce este, şi tot ce ar putea fi. Ai avea atât de multe de spus şi totuşi îţi lipsesc mijloacele. Încerci din răsputeri să scoţi prin orificii bulgărele de energie ce ţi-a crescut pitit undeva între atriul drept şi esofag.

Nu îţi găseşti cuvintele. Şi nu din cauza unei posibile intoxicaţii. Cuvintele s-au scurs spre baza stivei de memorie pentru că erau nedemne; depăşite de gravitatea momentului. Încă nu s-au inventat acele cuvinte potrivite pentru a-ţi exprima cu exactitate dibăcia gândului.

Continue reading

Înapoi în Bucureşti II

dani-oaie“Câteva ore şi beri mai târziu, mă hlizeam cu prietenul Marcu la o masă de plastic, ascunsă sub ceţuri înecăcioase de mici carbonizaţi. Soarele mi-a stors scalpul şi mi-a vlăguit scaunul lăbărţat sub a pa… ori a cincea halbă. Îmi place să fac echilibristică, ameţit pe muchia pieţei imunde.

Doi fraţi măslinii, cu pantaloni sfârtecaţi şi bust dezvelit, se înjură de mamă. Ăla mai mare, la vreo zece ani, urlă cu degetele încleştate pe coaste; îi poţi număra fiecare oscior, ca la o carcasă de câine putrezit. Din coastele afumate i-a crescut o burtoacă balonată, cu pielea întinsă, gata să pârâie. Urlă la mă-sa, a renunţat la intermediari şi o înjură direct.

Asta îl ignoră şi urlă la rându-i spre oamenii care ies de la metrou: „Banane aveeem! Cinci lei mănunchiul, banane aveeem! Şosete aveeem!” Are burta la fel de expandată, acoperită parţial de un maiou cu brizbrizuri aurii şi cruste de jeg. Lasă bananele să tihnească pe un tomberon, îşi scuipă în palme, frământă, masează în jurul buricului ţuguiat. Se pregăteşte să-l toarne pe-al treilea.
Continue reading

Înapoi în Bucureşti

cocosBucureştiul toarce sub soarele gingaşului mai – degete vaporoase întinse în alifia de liliac îi scarpină burtica, gâtul, astupă crăpăturile crestate de vânt. Esenţe florale încolăcesc ghirlane, întinse din jet stream-uri până sub brazdele grase, răsturnate în bombeul trandafirilor. Ultimul orgasm al primăverii stropeşte ochi, nări, aripi şi viermi, din cer în pământ.

De câteva zile, au apăurt prin parcuri bustierele dezvelite, picioarele lungi, încordate în tocuri cui şi norii de pudră, rămaşi în urma maratonistelor de weekend.

Se apropie sezonul cu mare şi soare, cu abonament la zumba, zi de biceps şi zi de fese, cocktailuri sorbite în piscină, ritualul instinctului pur şi primar – adulmecarea coţăitoarei, călăritul animalic – poleit în preţiozitate, sufocat în mrejele artei de nişte minţi schilodite, scurtcircuitate în curentul evoluţiei. „Ahhh, ohhh, daaa, nuuu, mai vreau, pe noadă! Pe faţă! Pe mâine. Te iubesc!” toate adunate într-un potpuriu burlesc, sublim pentru noi, vulgar pentru restul.
Continue reading