Cum se iese la bere

drunk28După asfinţit, bineînţeles. Trebuie să laşi impresia că în timpul zilei ai alte treburi şi responsabilităţi. Nu ai vrea să atragi privirile înţepătoare ale clientelei înţepate, atunci când comanzi trei Silva Dark la ora 14. La bere se iese seara. Până atunci, bei unu, doi litri de vin acasă (în funcţie de antrenamentul fiecăruia).
Te îmbraci comod, în haine mai de tăvăleală, te asiguri că ai cel puţin un pachet de ţigări la tine. Nu ştii prin ce crâşmă blestemată ajungi şi nu au ţigări de vânzare. Ce faci? Te ridici de la masă? Niciodată.

Începi lejer. Prima bere o bei să astâmperi setea de după vin. Preferabil blondă cu alcool de până în 5. Urmează seria de bere brună. Dacă nu eşti obişnuit cu gustul dulceag de caramel, o poţi oricând înlocui cu Stejar. Chiar se recomandă alternanţa, în special între Stejar şi Silva Dark.
Continue reading