Sufletistul

2917171-angel_of_lightSunt un sufletist. Realizez asta în fiecare dimineaţă, când mă trezesc odată cu cei mai matinali cocoşi, pe sunet armonic de bormaşină. După 2-3 ore de somn, îmi ridic ochii picaţi în gură, mă rostogolesc până sub masa din bucătărie şi cad pe gânduri. Oare cum arată un apartament din care se aude bormaşina, în fiecare dimineaţă, timp de câteva luni? Cu sfânta pauză de duminică, bineînţeles.

Probabil ca bucata de caşcaval din Tom şi Jerry. Un apartament cu pereţi din brânză, ciuruiţi în mii de găuri. Sau o fi vecinul apăsat de vreun blestem manolic. Ce găureşte ziua, se astupă noaptea. Norocul lui că sunt sufletist:

“Nu vă supăraţi, aveţi nevoie de ajutor?”
“Bine că eşti tu deştept!”
Şi mi s-a mai scurtat nasul cu un milimetru, sub izbitura uşii trântite.

Eh, noi să fim sănătoşi. Dacă tot m-am trezit la crăpatul zorilor, hai să mă bucur de prospeţimea dimineţii bucureştene. Aş fi apăsat butonul liftului, dacă nu o auzeam pe ea. Ea, o vecină, n-o ştiţi voi:

“Staţi o secundă, vă rog!”
Şi am stat. Când am văzut balerina cu glezne de Jumbo (adică roz) tropăind şi cutremurând scările, ce puteam să fac? Se înroşise ca o cireaşă de iunie pe cei 10 metri alergaţi până la lift.
“Offf, Doamne! Bine că n-ai apăsat. Întârzâi la servici. Ptiu, doamne! Stai aşa, nu apăsa! Florentinooo, haidi fă odată, că aşteaptă băietu după tine!”

Şi se rostogoli şi Florentina un etaj pe scări, tot grăbită, panicând seismografele. Dar nu era singură. Mai ţinea de mână o făptură planturoasă, la fel de angelică în forme şi gesturi, dar cu părul o idee mai cărunt.
“ Hai că vine şi mama. Dar avem, fă, loc toţi în lift?”

Şi se prinseră toate trei de mână, ca într-un lanţ indestructibil, îndesându-se cu părţile moi prin părţile mele (la fel de moi), căutând varianta optimă prin care ne-am putea strivi toţi patru în cabina de un metru pătrat. Dar vezi, când e omu’ sufletist?
“Sar’mâna, mergeţi voi! Eu cobor pe scări”

Numai bine, mi-am făcut încălzirea pe cele 8 etaje. În sfârşit, aer proaspăt de Bucureşti, răcoare, castane, cer leşietic şi umed, iar câţiva metri mai în faţă, altă vecină, mai tinerică. Şi Fufy, în dreapta ei, adulmecând prin iarbă. M-am apropiat de ea să îi urez de bine, când simt talpa cufundându-se în ceva moale şi cleios. Vecina bufneşte în râs:

“ Pfff, uite, Fufy, ce-ai făcut! De câte ori ţi-a zis mămicuţa să faci doar în iarbă? De câte ori, scumpete? Acum trebuie să-şi schimbe vecinu’ pantofii.”

Şi exact când să îşi întoarcă spatele şi să o ducă pe Fufy în iarbă, pentru runda a doua de strofocări anale, mă apucă iar sufletismul:

-Mă scuzaţi, nu l-am văzut. Îmi pare aşa de rău…probabil era superb. Zvelt, cu siguranţă înalt, că mi-a urcat până la şiret. Călduţ, de-asemeni. Acum s-a pleoştit tot pe asfalt. Pfaaa, mare păcat! Mare! L-aţi păstrat în mijlocul drumului, să-i faceţi o poză cu telefonul, nu? Să daţi like si share pe facebook “Eu şi Fufy căcându-se” Mii de scuze, din nou.

-Auzi, domne? Pe mine nu mă iei cu vrăjeli din astea! Mă prosteşti în faţă? Mie nu-mi plac bărbaţii ăştia, prefăcuţi. E doar un câine, ce Doamne-iartă-mă? Fii şi tu mai înţelegător, mai sufletist!

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

8 Comments

  1. Io zic sa ai totusi o limita cu “sufletismul” asta. Sau mai bine zis … sa iti pazesti curu’ :))) Utopic vorbind. Mai zi si tu “pana aici!”

    Reply

Leave a Comment.