Spirit ludic

dotaAm fost un copil foarte jucăuş. Se întâmpla să rămân rătăcit cu orele într-o lume fictivă, scornită din prea multă energie şi imaginaţie. Cele mai multe jucării erau confecţionate din coceni, beţe, ţevi, cuie, bile metalice, legume şi fructe – absolut toate, creaţii personale.

Îmi amintesc cu mare drag de stăruinţa prin care am clădit case, poduri, castele. Am confecţionat arme şi mi-am apărat civilizaţia de brabeții şi coţofenele invadatoare, până când am ridicat imperii.

Iar după fiecare bătălie, mă retrăgeam seara la vatră şi căutam căldurica spaţiului prietenos şi intim. Aşa am descoperit senzaţia supremă de răsfăţ ludic; jocul preaales – Purceaua.

Purceaua este un joc inventat de mine, pe care îl practicam împreună cu bunica. Îmi construiam un fel de țarc din coceni uscaţi şi îmi imagineam că acolo este casa mea. Eu eram in rolul purcelei. Bunica ţinea o nuieluşă în mână si striga la mine : ”Gââțîîî!!! Stei-ceeea, la obor, n-auzi ??”
Iar eu mergeam agale in patru labe, guițând, până intram la mine in “obor”, locul unde mă simţeam cu adevărat împlinit şi protejat.

Da, jocurile copilăriei, singurele borne rămase în urmă la loc de veşnică lumină şi cântare.
Anii au trecut, m-am lăţit în umeri şi în şolduri, acum mi-ar fi mult mai greu să-mi găsesc loc în oborul purcelei. Însă spiritul ludic a dăinuit necorupt. Construiesc în continuare imperii, dar am înlocuit cocenii cu pixeli.

Voi vă mai jucaţi? Ce jocuri vă plac? De ceva timp, preferatul meu este Civilization IV.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

18 Comments

    • Football manager a devenit tot mai prost de la an la an. I-au bagat grafica 3D in loc sa rezolve adevaratele probleme. De parcă pasionaţii de FM jucau pentru grafică.

      Mi s-a părut tot timpul neveridic. Cum să câştig Liga Campionilor cu Steaua şi să nu fiu acceptat de cluburile mari?
      Variantele cele mai bune mi s-au părut tot alea din urmă cu vreo 10 ani. Când era Evandro Roncatto tânăr şi dădea gol din orice unghi…

    • ia joaca din nou o versiune fara 3d, aia cu nasturi sau aia doar text (joc cm/fm de la cm 98) si dupa aia mai vorbim. despre veridicitate, depinde de cand il joci, de obicei la inceput e varza si se imbunatateste dupa 2-3 patchuri. eu la ultimul joc am inceput unemployed, am luat farul din liga 3 in liga 1, unde am terminat pe 3 si au inceput sa imi vina oferte din ligi secunde sau 3 din anglia, spania si germania sau de la echipe de mana a doua din grecia si parca turcia sau ungaria, ceea ce mi se pare destul de veridic, poate un pic exagerat.

  1. offtopic.
    Am citit ca CTPul si red. sef Florin Negrutiu si-au dat demisia de la Gandul.info. Motivul pare a fi insolventa grupului Mediafax, din care face parte si Gandul.

    Daca tot e somer, ce spuneti, sa-i dam o sansa la CTP sa scrie pentru reactii.ro? :))

    Reply
    • În Civ V nu mai poţi strânge unităţile în stivă. Modificare ce pare interesanta la prima vedere. Dar cand iti faci 30-40 de unitati si fiecare are nevoie de spatiul ei, iti dai seama ca harta e prea mica. Iar AI-ul este incapabil sa le faca loc; de obicei raman impotmolite dupa un munte ori o băltoacă 🙂
      Nu inteleg de ce nu a testat nimeni amanuntele astea inainte sa-l scoata pe piaţă.

  2. League of Legends e momentan pe primul loc la mine, deși cred că aș mai băga un Civ 5 în curând… Mă apucase acum vreo câteva luni nostalgia și am jucat Caesar 3, dar m-am enervat pe el din cauza rezultatelor imprevizibile (puteam construi câte teatre voiam, dacă actorii n-aveau chef să meargă pe anumite străzi la doi pași de teatru, nu mergeau și pace – și cei de pe strada aia n-aveau acces la teatru).

    Reply

Leave a Comment.