#Selfie și educația media

Acu mulți mulți mulți ani de zile s-a iscat o discuție, după nu știu ce eveniment tragic de prin State, despre influența tv-ului și a mediei în general asupra copiilor. Toată generația mea și generațiile anterioare au pufnit în râs, filmele-s filme și viața e viață, cum spanac să fie o influență majoră și chiar să modeleze comportamentul puștilor?

Pentru noi așa ceva era de neconceput. Da, toți voiam să ne batem ca Van Damme când ieșeam din cinema, dar starea aia trecea repede și ne vedeam de joaca noastră. Nicio clipă nu ne-am gândit că efectul minim se datora dozajului și că situația s-ar putea schimba radical pentru generațiile următoare.

Ecuația este simplă. Copilul este un burete și va absorbi o cantitate enormă de date din toate sursele care îi sunt deschise. Cum ritmul vieții profesionale a crescut enorm în ultima perioada, timpul dedicat de părinți educației clasice s-a micșorat teribil și tentația a a avea liniște acasă crescut proporțional.

Rezultatul? Fericire mare când copilul mic, care altfel ar avea nevoie de supraveghere/interacțiune continuă, își vede de-ale lui pe tabletă, televizor, computer. Bineînțeles că după câțiva ani, când ajunge la vârsta la care activitățile cu copilul sunt antrenante și pentru părinți, adulții se vor plânge că mult iubita lor odraslă nu mai are niciun interes să-și petreacă timpul cu ei ci preferă media, internetul.

Și ajungem din nou la ce absoarbe un burete – simplu, ce are pe lângă el. Are mai mult timp petrecut în fața televizorului sau în online? Aia va fi sursa lui de educație principală. Pare ciudat și contra-intuitiv pentru noi, dar deja poți să vezi adolescenți care se comportă efectiv ca niște useri online sau personaje tv, fără nicio măsură a efectelor pe care comportamentul ăsta poate să-l aibă în viața reală.

Și-acum să ne uităm un pic și la #Selfie, o porcărie colosală de fim românesc pentru tineret. Tineret e mult spus, copii e mai bine, că altfel e insuportabil de prost. Hai să spunem generală și început de liceu, ca target propus de realizatori.

Trecem peste rom-engleza penibilă, mai ridicolă decât orice am auzit pe bune de la generația tânără, trecem și la lipsa totală de substanță și rolurile de doi lei, toate sunt de înțeles – nu e film pentru mine e pentru puști (deși dacă te uiși la cronicile media care anunțau filmul zici că e cine știe ce piesă de rezistență – na, PR mediapro).

Ok, dar în primele 10-15 minute, că mai mult nu am rezistat să mă uit, se întâmplă două lucruri mai importante. Personajele principale, fete de liceu, se iau de cap pe stradă, flocăindu-se și înjurându-se ca niște pirande și iese la iveală că una dintre ele și-o trăgea cu profu de istorie.

Na, acum spiritul de rebel e un cârlig standard de plasat în filmele pentru tineri, dar în general vine cu un substrat, cu o cauză, cu niște elemente care ajută personajul să pară îndreptățit la el, însă aici? Nimic, pur și simplu chestiile astea au venit în scenă ca niște treburi normale, ba chiar factori de coolness.

Dacă m-a deranjat pe mine, care am albit trei rânduri de profesori cu revolta mea constantă împotriva sistemului, ceva nu e în regulă cu stilul ăsta de a construi personaje pentru puștani…

 

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

2 Comments

    • E în plan să-l văd după ce se termină primul sezon, mai ales că acuși începe True Detectives, nu mai vorbim de Hannibal și la astea nu am răbdare să aștept tot calupul.

      O surpriză extrem de plăcută a fost pilotul pentru Cooked, care ar putea da naștere unui serial plin cu de toate – sper să se facă :).

Leave a Comment.