Șalău copt pe jar și vârsta cocălarului

Pe malul Bistriței Aurii, sub umbră de copac și-n susur de râu de munte, mă pregăteam să coc câțiva șalăi aduși tocmai de la Dunăre (dau rețeta la final de articol, aveți puțintică răbdare), când începe să-mi sară inima din piept pe ritm de bas turbat.

Găsisem greu locul, că toată valea era plină de turiști trași pe dreapta, să se bucure de-o gură de aer și de-un fir de iarbă, să pună de-un picnic, să-și lase gunoiul, tradiționale din astea. Știind că-n vreo 10 km nu am altul, am oftat și m-am apucat de aranjat pietrele pentru vatra focului.

Brad și mesteacăn pe pat de cărbune, flacără sprintenă și șalăul, ținut în sare o zi și-o noapte pus la uscat, pe bolovanii din jur – gata pregătirea. Acum aveam de stat până se potolea flacăra și se făcea patul de jar.

BUM_BUM_BUM, fără să exagerez îmi vibra pieptul ca-n club, dacă aș fi stat fix în fața boxei. Mă uit printre copaci și văd un suv argintiu, acolo o fi sursa iadului… măi și ce muzică, un hârâit cretin și-un bas de butoi spart, fără absolut nicio variație.

Mă duc, mă duc că nu mai pot. Cât de cocălar trebuie să fii ca să vii în mijlocul naturii și să acoperi totul, pe o rază de zeci de metri, cu muzica din șura lu mă-ta?

Nu-i de la SUV, ba și lor li se citește chinul pe față. O iau pe lângă apă, gândindu-mă că s-ar putea să am dreptate și un BMW să fie de vină (că pariasem mental)… și ce să vezi, creștine? La vreo 200 de metri mai încolo (da, 200 de metri și basul făcea să tremure apa în sticla de lângă scaunul meu), un cort portocaliu și-un beamer negru.

Deja mi se zburlise părul pe ceafă. Văd trei siluete masculine, două cu mâinile ridicate în ritmul pocnetelor și una uitându-se meditativ în zare. Măresc pasul.

Când ajung la ei, dau peste trei puștani de facultate, cu mașină luată second-hand de babacu, vopsită lucios-țiplă, jante de figuri, tot tacâmul. Mă îmblânzesc imediat și-mi aduc aminte cum în liceu mergeam prin pădure cu casetofonul lui tata, un Sony de cinci kile cu boxe cât capul, din care urla la maxim Prodigy.

I-am rugat politicos să dea bazul mai încet că-mi sar tăciunii din jar de-o șchioapă și-am plecat zâmbind. O discuție total diferită de cum ar fi fost dacă aș fi dat peste niște bădărani de 30-40-50-60 de ani.

Cred că la vârsta aia nu poți fi cocălar și că nevoia de răbufnire, exagerare, libertate și revoltă e ceva normal, iar orice manifestare intră în câmpurile astea trebuie abordată ca o pornire de înțeles, dacă nu depășește niște limite (care pot să fie legale sau țin de impactul asupra altora al pornirilor astea).

M-am întors la șalăul meu, uscat între timp de zeama pe care o lăsase cât fusese ținut la sare, am aranjat puțin jarul și-am scos de acolo cioatele ce încă ardeau.Ce frumos se-auzea acum râul…

Am potrivit peștii în jar pe-o parte, i-am întors după 10 minute pe cealaltă, după încă 10 minute i-am întors din nou. Apoi i-am pus pe burtă câteva minute, i-am mai plimbat un pic pe părți, să fiu sigur că s-au copt (când vezi printre crăpăturile solzilor de unde-i mai gros, clipocind zeamă, atunci arșița a pătruns bine peste tot și carnea-i gătită).

salau copt

I-am dezvelit de piele, și-am împins un pic carnea albă cu buricele degetelor- ușor,cât să se dezlege un picuț (așa frumos se desprinde carnea șalăului, de zici că-i așezată-n falduri) și să aibă loc stropeala de lămâie și ulei de măsline să intre. Apoi i-am mângâiat cu cimbru și usturoi și i-am mâncat cu mâna, direct de pe os, cu coaja solzoasă făcută blid, direct pe-un trunchi căzut de brad bătrân.

salau copt pe jar

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

4 Comments

  1. Ai avut noroc cu ‘telectuali, că din reveria indusă de Florin Sălamior în duet cu Liviu Puștiu nu cred că smulgeai tu colorații năzdrăvani din pădure, iar dacă insistai te întorceai la șalăii tăi magnifici dacă nu eviscerat, măcar cu un buzunar în plus de la sișul vreunuia mai înrăit meloman. Oricum rețeta e de poveste, parcă se simte mireasma a’ bună dacă freci puțin poza, ca în mostrele de parfum din revistele pentru dame!

    Reply
    • Ajungeam eu pe grătar :))), mai ales că eram singur singurel.

      Scria Dani după aia știre ”autor Datagroup prăjit cu bestialitate de turiștii iubitori de manea”

      Suntem alături de el cu gândurile și sentimentele noastre. Je suis Vlad.

Leave a Comment.