Să cadă cortina ca ghilotina!

vanghelieCare este principala trăsătură a politicianului borfaş? Dacă ar trebui să caracterizăm printr-un singur termen toată clica infracţională din capul statului, ce am alege?

Eu oscilez între aroganţă şi alienare. Mocofanii noştri de la vârf, mulţi dintre ei unşi prin votul nostru, bubuie de aroganţă. Atât de tare, încât lasă impresia că mintea lor aerată a depăşit demult teluricul, stratosfera, exosfera, chiar blogosfera. Şi acum bălteşte în atemporal, în neant.

Oamenii ăştia s-au cocoţat atât de abrupt pe ciolanul izbăvirii, încât au pierdut contactul cu realitatea. Nu mai sunt capabili să interacţioneze cu mediul, primesc tot timpul semnale eronate, au ajuns să trăiască într-un univers imaginar. Sunt în lumea lor, a caraghioslâcului greţos, a clovnilor capii care au incendiat circul. Şi acum urinează în cerc, să stingă focul.

Lumea analfabeţilor cu diplomă care poartă ceasuri de sute de mii de euro. Pe aceeaşi mână care, mai ieri, sorta fier vechi şi ştergea bucile cu un cocean. Lumea paraşutistelor întreţinute care işi scarmănă nasul, visându-se un Tony Montana de Pleşcoi. Lumea iubitei lui Vanghelie care dă probe de actorie, pe voce groasă: Victore, Victore.

Ce nu înţeleg toţi clovnii ăştia rejectaţi este penibilul absolut în care se cufundă, de bunăvoie. În mod ciudat, au impresia că noi, spectatorii evacuaţi din circul incendiat, îi privim cu admiraţie. Ne interesează scărmănatul nasului şi vocea groasă, avem şi alt inters în ceea ce-i priveşte, nu doar veşnica pomenire de după gratii.

Ei tot mai vor să urce pe scenă. Încearcă de zor să stingă focul, într-un cerc de piş organizat. Doar că în alienarea lor completă, au uitat să-şi descheie șlițul.

Cum să nu-ţi provoace satisfacţie episodul Vâlcov? Să auzi că a fost “săltat”, imediat după ce a bătut câmpii în direct, la tv, cu veşnicele lui fabulaţii de diliu. Jubilezi doar la gândul că merită pedepsit pentru incompetenţă şi crâncenă prostie. Restul: dosare, procurori, procese nici nu mai contează.

Cum să nu simţi fluturi în stomac atunci când îl vezi pe Şova anchetat? După ce s-a perindat luni de zile pe la toate televiziunile de propagandă, ţinând discursul imaculatului emerit?

Noi, spectatorii evacuaţi din propriul circ, suntem însetaţi. Vrem sânge de clovn şi îl vrem acum! Stridentul exces de zel manifestat în ultima vreme de justiţie ne lasă nemuritori şi reci. Pentru prima oară, abuzul este invers direcţionat. Nu provoacă indignare, ci aplauze. Daaa! Să cadă cortina ca ghilotina!

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

5 Comments

  1. Ai pus punctul pe i. Pana si Eminescu te-ar fi iertat ca ii mototolesti versurile cu nume de clovni. Chiar si eu te iert pentru oboseala din brate de la tinutul Dictionarului in brate. Si totusi ar trebui sa fii multumit. Fara oamenii acestia de ce s-ar mai plange romanul de rand? Fara plangerea cea de toate zilele romanul nu stie ce sa faca. Fara mamaliga si circ trebuie sa incepem sa deschidem ochii, sa gandim cu creierul nostru si e multa bataie de cap. Circul trebuie sa continuie! Clovnii cand pleaca de pe nisip altii numaidecat sa le ia locul. Am platit bani buni pentru un bilet si stam sub cort pana ajung clovnii langa noi. Nu parasim cortul pentru ca lumina de afara poate fi prea mult pentru noi.

    Reply
  2. daca ar exista o televiziune cu drept de transmisie din celule, un fel de big brother al puscariasilor de lux, ar face un rating record.
    Cine n-ar plati bilet sa o vada pe udrea in pijamale cu dungi cand se da stingerea?)))))

    Reply

Leave a Comment.