Românii şi particularităţile lor

boureanuMare forfotă în tribul nostru carpatin: preocuparea supremă a devenit corecta creştere a copilului şi dojenirea părinţilor care se abat de la reguli. Care reguli? Nu sunt nici multe, nici stufoase, le-au mestecat psihologii, fără răgaz şi oprelişte, în integritatea spaţiului media.
Totul a pornit din cauza (sau datorită) unei cornute  care a înjurat-o pe fiică-sa şi a trimis-o la “şcoala de curve”.

Nu au rost discuţii despre specimenul în cauză. Ca scurtă picanterie: După ce te baţi prin baruri ca un adolescent turbat şi noua nevastă are vârsta copiilor tăi, s-ar putea ca extravaganţa propusă de tine să mijească şi urmaşilor. Nu te aştepta să viseze la cursurile şcolilor de maici şi de taici.

Nu mitocănia cornutei mi-a atras atenţia, ci armata de psihologi năpustită ca un cârd de corbi peste cadavrul încă zvâcnind. Cu toţii erau marţiali, intransigenţi, şi mestecau aceleaşi platitudini, aceleaşi vorbe goale, de parcă-ar fi băut laolaltă apă după Sofia Sofista.

Gică Hagi şi celebra-i “să fie bine ca să nu fie rău” păreau un model de consistenţă pe lângă leoarca ăstora. Or fi avut aceiaşi profi, or fi citit aceleaşi cărţi, cert e că înşirau la unison clişee de prin telenovelele americane.

Noi, românii, eram îndemnaţi să ne creştem copiii ca în “7th Heaven” sau măcar ca englezii, francezii şi nemţii. De nordici s-au abţinut să pomenească în cazul ăsta, probabil încă mai bate musca la rană.
Băi, n-am şi nu ştiu când voi avea, dar sfaturi de la ăştia clar nu voi cere. Îndemnurile lor nu mi se par doar utopice, ba chiar păguboase.

Clar nu trebuie bătuţi sau trimişi la “şcoala de curve”, dar nici să-i creştem ca englezii şi americanii nu prea ţine. Pentru că suntem români în România, cu toate particularităţile care ne lipesc ulucile ţarcului. Pe când nişte sfaturi adaptate ţarcului nostru?

Modelul de educaţie vestic funcţionează (în oareşce limite) acolo la ei, în West! Faptul că societatea lor oferă posibilităţi mai multe şi mai călduţe nu înseamnă că indivizii sunt mai armonios modelaţi emoţional şi spiritual. Nu trebuie să le copiem metodele ca nişte maimuţe puturoase, mult prea comode să-şi lase propria tuşă.

Exemplu: atot-repetatul îndemn părintesc “Alege-ţi, mamă/tată, să faci în viaţă ce-ţi place! Alege-ţi meseria care te atrage cel mai mult!”

Emoţionant. Un părinte model, pupa-l-ar psihologii neamului pe buletin!
Ce înţelegem din asta? Mesajul e simplu şi plin de nobleţe – Nu contează atât de mult banii care se câştigă în meseria ta, dacă faci într-adevăr ceea ce îţi place.

Fă-te, mamă, filozof, istoric, geograf, profesor de traforaj sau de desen. Dacă asta-ţi place, fă-te! Raţionamentul “nu contează banii, cât timp sfârâie pasiunea” ţine la americani, englezi, nemţi, elveţieni… la toţi ăia din care ne dau psihologii neamului sfaturi. Şi în ţările vestice, profesorii sunt mai prost plătiţi decât alte categorii intelectuale, chiar mai prost plătiţi decât muncitori calificaţi în activităţi fizice. Asta nu înseamnă că trăiesc cu 300 de euro/lună.

Sfatul ăsta, nobil în esenţă, ar trebui adaptat societăţii noastre: “Fă-te, mamă, filozoafă, dacă asta îţi place! Dar să stii că la prânz vei mânca nişte ceapă călită în bulion, iar seara un cartof fiert. Pentru tot restul vieţii. Dimineaţa n-ai nevoie de mâncare, filozofatul mai omoară din apetit. A, şi vei purta tricouri simple, fără model (doar nu întinăm filozofia cu tot felul de mizerii comerciale), iar pantofii s-ar putea să-ţi vină cam lărguţi. Şi găuriţi în talpă. Pentru tot restul vieţii.
Dar fă-te, mamă, fă-te filozoafă!”

Aş vrea să văd primul psiholog invitat prin studiouri care le spune şi asta părinţilor. Nu ştiu cât de etic şi conform cu telenovelele americane este, dar poate aşa şi-ar găsi şi ei un rost. Ei, psihologii neamului.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

Leave a Comment.