Rezoluția obligatorie pentru anul viitor

La anu o să fac și-o să dreg, așa spunem aproape toți…nu, de data asta nu o să înfierez mânios curentul majoritar din simplul motiv că așa fac și eu, ete că am spus-o – sunt exact din ăla care o să mute munții la anu’.

Să trecem la subiect pe puncte clare și concise că asta e rezoluție serioasă nu joacă:

1. Personal:

Dacă tot veni vorba de familie (nu veni? păi personal ce înseamnă?), să-mi fie și să ne fie la fel de bine cu noi cum a fost anul ăsta și la anul. Ioana și Cristina, ele-s oricum pe primul plan după cum se înțelege extrem de clar din poză.

Să am o vacanță. Da, am ajuns eu, care aveam cel puțin o lună jumătate – două dedicate relaxării-aventurii-drumeției-pescuitului – să vreau o vacanță. Să fie câteva zile undeva departe și frumos cu familia. Dacă pe lângă astea se mai întâmplă si câteva zile departe și frumos/aventuros singur (că Ioana e prea mică pentru din astea) n-aș zice nu (pe mine și pe le Maître ne cam așteaptă Canada de mai bine de un an și tot nu ne luăm inima în dinți să purcedem la o fotografie/pescuială de mare angajament, ei poate la anu).

S-ajung la 81 de kile de numa fibră, vână și mușchi macru, mai am vro 8 kilograme așa… la primăvară, când dă floarea la zarzăr vreau să fiu bărbatul ăla zvelt de-odinioară. Mor de foame de vreo două luni jumate, cât mai sunt încă vreo trei? 

Să devin imun la mizeria românilor și dacă nu pot să fiu chiar imun atunci să-mi fie silă dar fără să fiarbă sângele în mine. Asta ca să nu mă mai consum aiurea pe nesimțire și prostie când pot să folosesc energia aia constructiv.

Să-mi văd prieteni pe care nu i-am mai văzut de mult sau i-am văzut prea rar în ultima vreme. Pe cei care i-am văzut mai des să-i văd tot așa.

Să citesc mai mult.

2.Muncă

 

Să pun minim două rânduri de cărămizi la temelia editurii Datagroup (să vindem cărți, să publicăm pe Amazon, iBooks și Google Play, să scoatem niște proiecte noi și frumoase)

Să-mi cresc brandul personal care este fix egal cu zero pentru că ani de zile m-am ferit să-mi scot în față numele, fiind perfect mulțumit să lucrez pe bani nu pe ”glorie” și de multe ori cerând expres să-mi fie scos numele de pe proiecte pe care le consideram sub ce ar fi putut să iasă. Pentru că în România brandul personal e singurul care vinde se pare că trebuie să-mi schimb total comportamentul.

Să fac fotografie. Am pus pauză de un an jumătate seriilor pe care le aveam în cap și acum a venit momentul să le pun pe senzor. Asta o să ajute atât la brandul personal de care vorbeam (fotografia este una dintre cele mai puternice monede pe online) și o să fie și o sursă suplimentară de venit.

Dacă tot veni vorba de bani, să câștig dublu decât am făcut-o în ultimii doi ani. E în regulă să muncești pentru un trai decent și asta am avut în anii de care vorbesc, simt însă nevoia unui loc al meu, al familiei mele și pentru a spera la așa ceva trebui să câștig încă odată pe atât. Că extra-ul o să vină din cărți, din fotografie, din sirop sau din stele asta nu are importanță.

Să mai scriu ceva bun. Sunt mulțumit de cele două cărți de anul ăsta, la Povestiri de sub papuc au râs mai toți cititorii – asta fiind singura scară pe care se măsoară calitatea unei satire, iar Cameleonul, la cât m-am chinuit cu el, ar trebui să fie excelent. Dacă mai reușesc una-două și anul viitor, indiferent de ce gen abordez, o să fiu extrem de mândru.

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

28 Comments

  1. Eu îmi propun sa mănânc doar dacă îmi este foame, sa beau doar dacă îmi este sete, sa fac lucruri doar dacă situația o cere și este nevoie.

    Satisfacerea dorințelor si împlinirea viselor este supra evaluată, praf în ochii sufletului.

    Reply
    • Spune el care a ajuns deja sus pe munte, uitând când,tânăr flăcău fiind, trăgea cu ultimele puteri să urce și nici nu vedea vârful….

    • Vlad,
      Nu exista varf, cel putin eu nu pot sa-l vad nici acum, dupa multi ani petrecuti pe verticala, cu privirea doar in sus. De cativa ani incoace, imi place sa privesc mai mult in jurul meu, pe orizontala, pentru ca am descoperit ca mai exista si altceva decat dorinte, vise si planuri de viitor. Exista prezentul, sub forma unui foc care trebuie intretinut. Pentru ca fara prezent, viitorul este unul stins si rece.

      Tot ce pot sa-ti spun este ca viata se traieste pe orizontala si se sacrifica pe verticala. Stiu, prea mare este atractia sigurantei materiale si ademenitoare perspectiva de a deveni zeul focului, incat sa iei in calcul riscul de a ti se stinge flacara pe drum…

      De aceea iti spun:
      gaseste-ti balansul, nu uita sa te mai si opresti din cand in cand din ascensiune, mai pune cate-un lemn pe foc si ai grija sa nu-ti doresti prea multe deodata, sa nu-l sufoci cu asteptarile tale…:-)

    • He, he, asta imi aduce aminte de o strofa citita recent pe undeva :p

      “Piu,
      Te-ai buimăcit cu vise şi speranţe false
      Ai împuşcat fantome, sperând să prinzi minuni
      Ai căutat văpaia, săpând cu palme arse
      În maldărul de fumuri, cenuşă şi tăciuni.
      Acum înghiţi nisipul de pe Jiu
      Te minţi că-s icre de moruni.
      Piu, piu!”

      Dar ii dau dreptate lui Vlad. Speranta de mai bine este un catalizator si un motiv de fericire. Conteaza mai putin daca ai reusit sau nu sa atingi obiectivul. Daca toata viata ai trait fericit cu gandul ca intr-o zi il vei atinge, e suficient.

    • Hary, eu nu cred într-o viață trăită orizontal cum nu cred nici într-o viață trăită vertical. Cred că ambele sunt etape normale și necesare ale dezvoltării, nu e în regulă să alergi toată viața după mai mult fără să te bucuri de ceea ce ai cum nu e normal nici să stagnezi de la început și să nu aspiri la nimic.

      Dacă e să continuam cu formele de relief, e normal ca după ce urci primele dealuri să te oprești din ce în ce mai mult să admiri priveliștea, însă nu să stai ca blegu la poale unde e plat, anost și nu ai ce să vezi :)))

      Oricum, deja mi-am propus asta, anul ăsta vreau să am câteva momente în care mă opresc și respir pe costișă :)))

    • Dani
      “Conteaza mai putin daca ai reusit sau nu sa atingi obiectivul. Daca toata viata ai trait fericit cu gandul ca intr-o zi il vei atinge, e suficient.”

      Tu nu ii dai dreptate la Vlad, ci confirmi ce am spus eu. Adica ca viata are loc pe orizontala si ca nu merita sa o sacrifici ca sa-ti dai seama mai tarziu ca merita traita.
      Vlad nu poate fi fericit pana nu si-a atins obiectivele setate. El are nevoie de atingerea obiectivelor, pentru a se putea privi in ochi.
      Dupa care poate sa-i priveasca si pe cei din jurul lui in ochi….-:)

      E o problema mare cu dorintele si visele in societatea de consum.
      Alergi dupa niste obiective si vise si cand le-ai atins iti dai seama ca nu era necesar sa faci atatea sacrificii.

      E ca-n bancul ala cu pescarul si omul de afaceri.
      Pentru cei care nu-l stiu, il redau mai jos:

      “Intr-o zi, un pescar statea intins pe o plaja frumoasa, cu undita infipta in nisip si firul peste valurile linistite si sclipitoare. El se bucura de caldura soarelui de dupa-amiaza si i-ar fi placut sa prinda peste pentru el si familia lui.
      Între timp, a aparut un om de afaceri, ce mergea linistit pe plaja, încercand sa se elibereze de stresul acumulat peste zi. Observa pescarul care statea pe plaja si se decise sa afle de ce acesta pescuia în loc sa munceasca pentru a-si face un trai mai bun alaturi de familia lui.
      „Nu vei prinde multi pesti in felul acesta, a spus omul de afaceri. Ar trebui mai degraba sa muncesti decat sa stai intins pe plaja.”
      Pescarul s-a uitat cu interes la omul de afaceri, a zambit si l-a intrebat:
      „Cum sa fac?”
      „Pai, poti lua navoade mari si sa prinzi mai mult peste, a venit raspunsul omului de afaceri.”
      „Si care ar fi câstigul meu”, a intrebat pescarul, înca zâmbind.
      Omul i-a raspuns:
      „Vei câstiga bani si vei putea sa iti cumperi o barca, apoi vei putea prinde o cantitate mai mare de peste”.
      „Înteleg, dar ce voi avea de câstigat în continuare”, a intrebat din nou pescarul.
      Omul de afaceri incepuse sa devina un pic iritat de faptul ca pescarul nu întelegea lucruri atât de simple:
      „Iti poti cumpara o barca mai mare si sa iti angajezi niste oameni care sa munceasca pentru tine!”
      „Si ce voi avea de câstigat facând astfel?” a repetat pescarul.
      Omul de afaceri devenea din ce în ce mai furios.
      „Ce-i asa greu de priceput?” Iti cumperi apoi o flotila întreaga pentru pescuit, navighezi peste tot prin lume si îi lasi pe angajati sa munceasca pentru tine.
      Inca o data pescarul a replicat:
      „Suna interesant, dar îmi poti spune care va fi câtigul meu mai departe?”
      Omul de afaceri se facu rosu de furie si a inceput sa urle la pescar:
      „Tu chiar nu intelegi ca poti deveni atât de bogat încât nu va mai trebui sa muncesti vreodata? Nu vei mai avea nici o grija pe lumea asta. Iti poti petrece restul zilelor relaxandu-te pe plaja asta, privind apusul si ascultand marea!”
      Pescarul, se uita in sus catre om si ii spuse:
      „Dar tu ce crezi ca fac chiar acum?”

  2. Sa-ti ajute Dumnezeu sa ti se implineasca planurile, coane! O mica incurcatura cu planul tau de slabit o sa fie cand il vei combina cu cel de vizitat prietenii. Cel putin in cazul in care vei trece pe la “conac”, te asteapta vremuri “grele”.

    Reply
    • Cum? Păi bine îți șade, chiar modelul meu de voință și disciplină care a reușit să dea jos într-u lună cât mai chinui eu să dau de trei, mă amenință cu d-alde astea???

      Bruuutuuuusssss… ei, bine că știu – da, conacul e în plan și acum știu că nu trebuie să mănânc 3 zile înainte 🙂

  3. Între ani se iau decizii mari – și văd că ai curaj să le postezi pe net. Multe rezultate frumoase, că cele din trecut (adica din 2013) nu pălesc față de cele viitoare!! Mult curaj și îndrăzneală că rezultatele nu așteptă mult.

    Reply
    • Mulțumesc, Alex. Poate anul ăsta reușiți să treceți granița și ne vedem… un an bun și ție.

  4. Hary, exagerezi și sunt absolut sigur că dacă nu îți petreceai destul timp pe verticală acum nu mai puteai fi atât de liniștit.

    Cât despre mine, privitul în ochi nu e una dintre probleme mele :))), ba chiar dimpotrivă. Uite eu recunosc ca în 2013 am exagerat, dar chiar și așa a fost un an bun, foarte bun. Am reușit să încep ceva frumos, neașteptat de frumos și indiferent cât am tras de mine și n-am avut un weekend nemuncit tot anul spre exemplu, am reușit să fac asta fără să-mi neglijez fetele, ba chiar m-am văzut și cu câțiva prieteni.

    Nu e ca și cum aș vrea luna de pe cer… sunt niște chestii absolut normale, pe care orice familie ar trebui să le aibă și nu cred că tu sau orice om cât de cât întreg la cap nu și le-ar dori. Cum spuneam e ușor să vorbești de după gard :)))), sunt convins că și mie o să-mi fie la fel de ușor să predic aplecarea spre frumusețea și filozofez despre liniștea pe care ți-o oferă senzația de împlinire, după ce o să fiu așezat cu toate cele.

    Reply
    • Mă băieți mă, eu sunt un optimist convins! Atât de optimist încât sunt foarte sigur că o să am o relație foarte frumoasă nu numai cu a mea soție, ci și cu soacră-mea :))

      Mda, am apăsat greșit. Mă refer la voi doi, cei care sunteți sub mine :))

    • Mda, omul nu este in stare sa invete din experientele altor oameni atunci cand vine vorba despre calitatea vietii lui. Se pare ca nu ne putem alege metoda de invatare si ca suntem prinsi in capcana lui “trial and error”. Sistemul de invatare pare a fi hardcodat in gene, ceea ce ar insemna ca nu noi ne alegem modul de a trai. Instinctul de supravietuire a speciei si viata in comunitate influenteaza in mod decisiv comportamentul nostru, in special alegerile si decizile noastre.
      Singura sansa de a rupe blestemul, este de a ramane singur. Adica de a nu ne lega, de a nu ne intemeia o familie, de a nu ne dedica/sacrifica viata pentru a salva specia umana de la disparitie…:-)

      Vlad este deja pierdut. Singura lui sansa este acum sa reuseasca sa ajunga pe muntele acela nenorocit, ca sa poata privi lumea din perspectiva celor “impliniti”, adica a celor privilegiati, fara griji materiale, care isi permit sa filozofeze (adica sa o arda intelectual) despre falsitatea sentimentului de fericire intro casnicie, fara sa fie stresati de ziua de maine.

      Vlad nu o face numai pentru el, ci pentru familia lui. Pentru nevasta mult iubita, pentru copii, pentru copiii copiilor lui. Asta-i motivatia, asta e proiectul succesului si implinirii personale intro casnicie. Asta-i capcana. Familia. Asta-i capcana in care cadem toti, mai devreme sau mai tarziu. Cu exceptia celor care dezerteaza la timp si se fac calugari sau se sinucid…:-)

      Problema cu care se va confrunta Vlad este insa urmatoarea: daca sacrifica prea putin, nu va avea succesul dorit, daca sacrifica prea mult, isi va pierde familia.
      In societatea de consum, ascensiunea spre culmile succesului, catre varful implinirii personale seamana mai degraba cu mersul pe sarma, de la mare atitudine.

      Daca nu risti, nu castigi, daca nu castigi, esti un looser, iar daca castigi nu inseamna ca ai invins…:-)))

    • Hary, e cumplit de tragic peisajul descris mai ales venind de la tine, o persoană atât de înclinată spre optimism… ori muntele meu nu e atât de înalt încât să presupună distrugerea pe alte planuri ori sistemul tău de referință e prea personal și nu intru în tipologiile respective… ei, amânăm discuția vreo câțiva ani și vedem.

    • Vlad,
      :-)) sa stii ca si Cioran era in realitate un optimist incurabil, un mare iubitor de oameni. In spatele nihilismului afisat (in opera lui), se ascunde o mare dragoste si fascinatie pentru tot ceea ce inseamna viata. Eseurile si aforismele despre sinucidere sunt o declaratie de dragoste facuta vietii. Detasandu-te emotional de ea, de propria viata, ajungi sa o privesti din alta perspectiva, care te va face sa o percepi diferit si chiar sa o apreciezi mai mult.

      Imi iubesc familia, sotia si copiii, ei fac parte din viata mea si ma definesc ca persoana, daca nu ar fi fost ei, eu nu as fi cel care sunt acum, nu as fi fost in stare sa cladesc nimic, viata mea probabil ca nu ar fi avut nici un scop …

      Din cand in cand ma loveste insa asa un dor de detasare de la tot ceea ce am cladit, de la ceea ce sunt, de la toate visele si dorintele care nu au incetat sa ma bantuie. Da, Vlad, ele nu se opresc odata ce ai ajuns “sus”, ci dimpotriva, ele devin tot mai viclene, pentru ca se deghizeaza si se transforma in necesitati si in probleme, care te responsabilizeaza si te obliga la rezolvarea lor…:-)))

      Ca sa mai destind atmosfera, chiar mai uit pe Romania TV la ultima profetie, ca sfarsitul lumii vine pe 22 februarie. De la marele profet Casey citire, care a zis ca LA si SF vor fi rase de pe fata pamantului.
      Ah si au mai aratat si un reportaj din nu-stiu-ce-sat unde localnicii au dezgropat un mort si i-au infipt un tarus in inima, pentru ca bantuia ca si strigoi in sat molestand oamenii in plina strada…

      Cum naiba sa nu fii detasat de problemele din aceasta tara? :-))

    • Dani, as fi vrut mai degraba sa scrii un articol in stilul tau (metaforic si foarte bine documentat) despre strigoii din satul nu stiu care din Romania.

    • Nope. Nu irosesc ideea pe articol. “Strigoiul” se numeste prima nuvela din trilogia urmatoarei carti. Ma gandesc la nuvela asta de cateva luni. O sa fie un mystery rural.

  5. Sgt Pepper,
    Singurul moment pe care nu-l poți evita în viata e moartea. Restul e opțional.
    Căsnicia și familia sunt forme de sclavagism modern.
    Te fac sa gândești ca Vlad.
    :-))

    Reply

Leave a Comment.