Reset

Se întâmplă să ajung cu scrisul într-un punct în care personajul rămâne suspendat între doi pași și se uită la mine c-o moacă tâmpă și ironică în același timp – ce faci, nene, mă lași așa?

Fiecare cuvânt vine ca o piatră de rinichi și-ajung să scriu o frază pe zi doar ca s-o șterg a doua zi când o înlocuiesc cu alta, la fel de bună. Nu mi se întâmplă des dar și când e să fie, mă lovește nimicitor.

Și cu cât merge mai greu cu atât mă încăpățânez mai tare să mă lipesc de taste, patru-cinci ore fără pauză, ridicat pentru mâncat și alte chestii naturale, revenit în scaun pentru încă patru-cinci ore și așa încă o tură, până se adună vreo 13-14 ore.

Dacă nu știți ce stare de nervi vă pot da peste 10 ore petrecute făcând ceva ce necesită concentrare puternică, fără absolut niciun progres vizibil, degeaba vă explic. Cert e că după vreo două zile din astea devin un fel de animală care trebuie hrănită de la distanță, cu bățul, ca să nu muște aprig și decisiv.

Ieri după-amiază eram fix animala de care vorbeam, că-mi rămăsese Petru din Dracula’s Kitchen II într-o temniță din care mă chinuiam să-l scot de duminică. Primește soția telefon c-o invitație la cules de zmeură pe o creastă de munte.

– Vlad? Nu vine, că are de scris…

O spusese de parcă i-ar fi cerut careva să scoată o pumă turbată din vizuină cu mâinile goale. Am înjurat scurt, am împins laptopul cât colo și am decretat că merg, că oricum îmi crăpa capul de draci.

Și uite-așa am urcat zgâlțâit cu un offroader micuț, până la mama huciului pe unde pasc cerbii și-acolo m-am plimbat cu fetele printr-o pajiște cu afine și zmeură, într-o liniște și-un aer de simțeai că-ntinerești.

Venit acasă după apus, prăbușit fără nici cea mai mică tentativă de a scrie din nou. Rezultatul? Azi am scris cât în ultimele patru zile împreună. Reset.

*

De asta e românul o animală recalcitrantă și pusă tot timpul pe harță, că nu are cum să-și dea reset. Ne uităm la alții că-s mai relaxați, mai zâmbăreți, mai eficienți și dăm din cap, noi avem o viață mai grea, mai puțini bani, un stat care ne-o trage cum vrea el și când vrea el, mârlănie și nesimțire peste tot și așa mai departe.

Toate astea însă ar fi suportabile dacă am avea câte un reset din când în când, însă puțini români au norocul ăsta. Weekendul e pentru făcut ceva treabă prin casă și dormit o oră două mai mult, poate și-o masă în târg când se nimerește, concediu adevărat e o singură dată pe an și nici ăla pentru mulți dintre noi.

De asta e așa o crimă să-ndepărtezi românul de carte, de cultură în general, pentru că alt reset mai la îndemână nu are.

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

14 Comments

  1. Invatatura de minte sa-l mai bagi pe Petru in temnita. Ia pune-l mai bine sa ingrijeasca sapte cadâne pe care tocmai le-a salvat vitejeşte. Să vezi cum vin frazele in rafale de mitralieră.

    Reply
  2. “Dacă nu știți ce stare de nervi vă pot da peste 10 ore petrecute făcând ceva ce necesită concentrare puternică, fără absolut niciun progres vizibil, degeaba vă explic.”

    Ohoho, bine ai venit in club! Vrei sa-ti dau exemple? Nu ma starni, te rog.

    “Am înjurat scurt, am împins laptopul cât colo și am decretat că merg, că oricum îmi crăpa capul de draci.”

    Vad ca ai descoperit leacul optim. Merge uns de fiecare data cand il poti administra. Felicitari!

    “Frumusetea maxima” este insa cand intervine dragutul “deadline” la capatul celor 10 ore si nu-ti poti administra leacul, dar nici nu faci vreun progres. Este de-a dreptul sublim, ce pot sa zic.

    Reply
    • De ani de zile încerc să mă vindec de modul ăsta stupid de a gândi – faci pauză numai după ce treci de hop, că dacă lași deoparte problema ești vinovat nu numai de neputință dar și de delăsare.

      Stilul ăsta de-a face lucrurile mă afundă atât de adânc în nervi și-n blocaj, că-mi ia niște zile bune să-mi revin după ce în sfârșit am trecut, chinuit de nu se poate, de blocajul respectiv.

      Încerc să mă educ…

    • Vlad, corect.
      Detasarea este o metoda foarte eficienta de a iesi din blocaje.
      Nici nu prea conteaza activitatea pe care o faci, ca iesi in natura, intri in sauna la 90°, bei un whisky sau fumezi un trabuc, ca faci sport, te uiti la serialul tau preferat sau te joci cu copilul. Important este sa iesi mental din problema care ti-a provocat blocajul. Reset!

    • Da, îmi mai dau un an până să ajung la metoda perfectă de scris pentru mine, cu echilibru între ritm forțat când simt că se impune și detașare preventivă de blocaj 🙂

  3. Resetarea este echivalentă cu un soi de smerenie laică pe fondul mândriei permanente de sine. Sună pompos, Vlad, dar cred că de aceea sunt aşa relaxaţi vesticii, pentru că nu doar societatea e ceva mai permisivă şi îngăduitoare (cel puţin teoretic) dar nici nu se simt obligaţi să tragă aşa câineşte ca noi spre a păstra un soi de normalitate europeană prin bârlogurile valahice (nu walhallice, din păcate).
    După o săptămână de Creta străbătută şi cu maşina şi cu piciorul am reînvăţat cum să “iţi iei timpul” (take your time, aţi înţeles!) pentru toate: mese regulate, lucru, plajă, plimbare, înot cu fetele într-o mare feerică, cine pe înserat până spre zori, vizitat Cnossos-ul o zi întreagă, dialoguri politice cu ruşii ce umpleau insula şi păreau infim crizaţi faţă de noi: stressul practic se dizolvă de la sine ca tricourile purtate la infinit de Jerry Seinfeld care la un moment dat dispar into thin air, se evaporă la spălat pur şi simplu: “it didn’t make it!”.
    Necazul este că am revenit atât de încărcat energetic şi am lucrat aşa spornic o săptămână (10-12 ore pe zi cum zici tu, dar supereficient) că mi-au cedat băierile organice şi a trebuit să iau un reset de două zile total ca să reintru acum în normalitate (dacă pe la noi există aşa ceva).

    Reply
    • Cred că la un stil de ăsta de tras îți trebuie, ca să ai un tonus cât de cât ridicat și constant, o evadare de o săptămâna (așa cum povestești tu de Grecia) măcar la fiecare două luni. Ajung să înțeleg metoda lui Hary :)))

  4. Asta cam aşa este, metoda lui Hary de a rupe lanţul cât mai des pe scurtă durată este unica viabilă atunci când ai atâtea răspunderi constante şi implacabile. Dar întreabă-l cum face faţă în primele două zile când se întoarce şi trebuie făcute recuperările. Reset la reset nu prea merge! Grecoteii cu nas şi hărnicie la fel de subţiri bat suta de ani fiindcă munceşte locul pentru ei şi au făcut din socializarea plăcută cu mese sănătoase şi “reacţii” verbale permanente o meserie! Symposion-ul lor (punere şi stare împreună) cred că este cel mai mare dar cultural de supravieţuire şi bun trai oferit omenirii: păcat că în româneşte se traduce cu… banchet!

    Reply
    • Atât am de spus – de la 55 de ani încolo, dacă ajung să-i fac și pe ăia, vreau să trăiesc grecește:

      – să am un loc larg și primitor în care să-mi vină prietenii și să-i omonesc cum se cuvine cu săptămânile (să fiu chiar eu deci resetul) iar conversația și râsul să-mi fie răsplată

      – să scriu liniștit, fără foame de pagini și public, așternând slove pe hîrtie cum vin direct din simțire

      – să fac vin, palincă, ulei din sâmbure de strugure, s-afum păstrăv și crăpcean, să pun borcane cu bureți nobili pe iarnă și să culeg toamna prune brumate din livadă.

    • Claus,
      Sarcinile mele se rezuma la supraveghere, coordonare si delegare de responsabilitati. La mine ajung toate informatiile relevante, eu le analizez, sintetizez si iau deciziile care se cuvin.

      In rest ma ocup cu strategii de dezvoltare in alte directii decat cele consacrate. Cum ar fi Editura si Fabrica de Bere. Ele au nevoie mai mare de mine in aceste momente.

      Eu cand plec in concediile mele dese si scurte, nu ma deconectez complet, ci functionez in regim de stand by. Pentru mine este important sa schimb tapetul. Sa ies din cotidian, ca sa pot avea capul limpede. De multe ori gasesc solutii la probleme spinoase, aflandu-ma in concediu. 🙂

  5. Romanul pe care îl scriu va avea trei personaje principale. Două dintre ele, William și Anne, le-am conturat destul de bine până acum, până la punctul în care mă aflu cu scrierea. Al treilea încă nu a apărut în firul poveștii. Să vezi atunci câte nopți, câte fire de păr o să mai pierd… :)))

    Reply

Leave a Comment.