Repartizarea ghinionului pe planetă

“Toți oamenii se nasc egali” – Întotdeauna mi s-a părut nonsensul absolut, o afirmație falsă, din orice perspectivă ai privi. Oamenii se nasc DIFERIȚI fizic și intelectual, cu oportunități diferite (în funcție de familie și mediu), cu drepturi și obligații diferite. Să spui că un copil din Manhattan și altul din Bangui s-au născut egali nu denotă political correctness, ci ipocrizie întinsă până la tâmpire.

Oricât de stăpâni pe propria viață ne imaginăm, factorul determinant rămâne hazardul. Așa arată planeta dominată de hazard, dozele de noroc și ghinion primite la naștere:

În imaginea postată, observăm o hartă a IQ-ului (coeficientul de inteligență) reprezentând media pentru fiecare stat. Studiul a fost inclus în cartea “IQ and Global Inequality” publicată în anul 2006 de Washington Summit Publishers, autori Richard Lynn și Tatu Vanhanen.

Există mai multe studii, evident mai multe surse și metode de măsurare a IQ-ului. În studiul realizat de Lynn și Tatu, topul mondial arată așa:

România este în jumătatea inferioară a Europei, chiar spre coadă, cu o medie de 94. A se observa și codul culorilor folosit în imaginea atașată – noi suntem printre puținii europeni de culoare albastru deschis.

Asta nu înseamnă că nu putem fi o pepinieră de genii și olimpici internaționali; scorul reprezintă media, neutralizarea vârfurilor. Tot Lynn și Tatu dezvoltă o teorie despre legătura dintre IQ, istoria unui popor, nivelul evoluției și nivelul de trai. Nu știu câtă dreptate au autorii, dar, cel puțin în cazul României, sunt greu de contrazis.

Un alt studiu a fost realizat de Statistic Brain Research Institute în anul 2016. Spre deosebire de Lynn și Tatu, organizația Brain Research încearcă să evite orice controversă sau acuzație de rasism:
“Rankings of the average IQ by countries are always controversial and should be interpreted with caution.”
Sunt făcute publice doar primele 25 de state, în ideea că restul ar putea fi la fel de inteligente.

Pe primul loc este, la fel ca în studiul Lynn&Tatu, Hong Kong – IQ 107.
Urmează: Coreea de Sud – 106, Japonia – 105, Taiwan – 104, Singapore – 103, Austria, Germania, Italia, Olanda – 102, Suedia – 101. (sursa)

Statistic Brain Research Institute se opresc la timp și nu afirmă că, în centrul Africii, media IQ-ului scade sub 65. Dar, ținând cont de asemănările celor două topuri, putem anticipa continuarea și ultima parte a clasamentului.

O analiză mai detaliată, prezentată de WorldData.info

Din motive lesne de înțeles, TOATE aceste studii sunt însoțite de scuze și politețuri, niciun institut cu reputație nu își permite să lanseze certitudini. Ne învârtim printre “s-ar părea că”, “e posibil ca”, “din analiza noastră am putea crede…”
Dar în orice poziție ne-ar prinde învârtitul, liniile mari sunt aceleași: Africa (Africa Neagră îndeosebi) ruptă de restul lumii, iar noi, românii, la coada Europei. Ca în mai toate domeniile. Vă imaginați nedreptatea aruncată asupra noastră, dacă am fi fost printre primii ca inteligență, dar ultimii la restul? Să fi văzut atunci conspirații și străini asupritori.

Ducând mai departe incorectitudinea politică, vă prezint acest stufos articol postat pe Wikipedia: Race and intelligence
Deja s-a trecut granița diferențelor statale, articolul prezintă studii realizate pe diferitele rase umane. Niște rasiști!

Nu doar rasa contează, ci mediul (inclusiv solul și apa) în care respectivele rase umane s-au dezvoltat. Aflăm din articol:
“Factorii de mediu, inclusiv expunerea la plumb și nutriția pot afecta semnificativ dezvoltarea și funcționarea cognitivă. De exemplu, deficitul de iod provoacă o scădere, în medie, de 12 puncte IQ.

În diagrama atașată observăm cantitatea de plumb în sânge

“Procentul copiilor în vârstă de 1-5 ani, cu niveluri de plumb în sânge de cel puțin 10 μg/dl. Copiii negri și hispanici au niveluri mult mai mari decât copiii albi. O creștere de 10 μg/dL în primele 24 de luni este asociată cu un declin al IQ de 5,8 puncte.”

Ne-am născut! Am străpuns infinita pâclă a hazardului care guvernează universul, suntem norocoși pentru că existăm. Dar, oricât de insistentă ar fi gargara political correctness, NU suntem egali. Toți oamenii sunt norocoși, dar unii sunt mai norocoși decât alții.

Evident, nu doar inteligența (IQ-ul) determină succesul în viață. Aceasta este doar unul dintre feluritele “cadouri” pe care hazardul ni le oferă la naștere.



Noi, românii, suntem tot albastru deschis!

Nu-i de mirare că deseori le încurcăm între ele și gândim cu…

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

14 Comments

  1. Toata stima pentru islandezi, ei au combinatia ideala…
    Nu e de mirare ca au unul dintre cele mai mari PIBuri per cap de locuitor din lume si un indicator IDU fruntas (locul 2 in lume). 🙂

    Reply
    • Dani, ursii polari nu prea au treaba cu Islanda, cica merg doar cativa in vizita din Groenlanda. Stau prost la capitolul mamifere in general.
      Se pare ca izolarea il face pe om mai inteligent si inzestrat.

  2. Singapore. Auzi ?Din contra as putea spune ca dontre toti asiaticii,singaporezii aunt cei mai prosti.am ascultat un dirijor singaporez la ateneu acum vreo luna,dirijor mai prost ca ala nu am ascultat in viata mea.sau in top primii trei prosti tot intra.a masacrat a noua de Dvorak.

    Deci retineti testele IQ masoarA adaptabilitate sociala,comunism. Nu jntelugenta. Intelugenta nu e ceva xe poate fi masurat. Pot sa spun, eu sunt mai inteligent decat x. Dar nu pot sa spun ca sunt cu ATÂTA mai inteligent. Intelegti ceva?? (cenzurat admin)

    Reply
  3. As zice ca sunt niste lucruri omise din ecuatie sau mai degraba integrate ciudat in articol. Ai dreptate sa fii suparat pe obsesia egalitarismului, insa acei factori de mediu considerati “ghinion” sunt de fapt principalul declansator al diferentelor de IQ. Sunt vizibil mai importanti decat rasa. Ca idee, saracia extrema este considerata o BOALA sociala. Un copil crescut intr-un mediu sarac si izolat nu are cum sa fie foarte inteligent sau sa faca mari salturi doar pe baza geneticii. Sigur, sunt si exceptii, dar sunt complet irelevante statistic. De-asta insistam eu cu periculozitatea lui ”sarac si cinstit”.

    In orice caz, statele raman sarace in general din trei motive: religia, geografia si coruptia (uite aici un material scurt si cuprinzator pe tema: https://www.youtube.com/watch?v=9-4V3HR696k). Oare ce medie de IQ poate genera un stat unde cineva alege coruptia timp de 20 de ani? Cat de mare sa fie IQ-ul Romaniei, cand ai o populatie atat de mare de analfabeti functionali, mai toti din mediile sarace?

    Revenind insa la prezumtia ta, presupun ca te-a iritat (ca pe orice om normal, de alfel) obsesia SJW-istilor (Social Justice Warrior) cu expresia ”rasa e un construct social”. Evident ca rasa nu e un construct social. Sigur, poti sustine asta in public sau intr-o institutie, pentru ca e abject sa separi oamenii dupa culoarea pielii. Rasa e un construct social, in context pur social – tu, ca patron de firma, stai de vorba cu doi specialisti, nu cu un negru si un hispanic.

    Din punct de vedere medical insa, n-ai nicio sansa sa elimini diferentele rasiale. De la eternele haplogrupuri la procedurile de transplant si pana la recenta avalansa de boli autoimune, diferentele exista si sunt pe hartie: https://en.wikipedia.org/wiki/Race_and_health

    Merita studiat un paragraf din ultimul articol: “Although this relationship can vary depending on the definitions used, race is generally used in the context of health research as a fluid concept to group populations of people according to various factors that include but are not limited to ancestry, social identity, visible phenotype, and genetic makeup.”

    Reply
  4. Bai fraierilor cu iodul si cu plumbul,in primul rand ca sunteti prea (cenzurat admin) si in al doilea rand habar nu aveti nici de astea -iod plumb si alte elemente. Studiul ala e un rahat jidanesc,ar insemna ca cine mananca sare iodata multa in copilarie ar trebui sa fie geniu. Aia sunt niste imbecili.organismele sunt diferite. Unele cum sunt eu , SUPERIOARE au deja din nastere supermult iod si altele in ele. Si plumbul e bun nu e daunator am spus depinde de organism.nu sunt doua organisme la fel cum nu sunt doua degete la fel. De exemplu eu sunt iodat din nastere,fiind rasa superioara. Asta conteaza iodul cu care te nasti,nu cel ingerat artificial extern. Acela e daunator. Eu de exemplu nu mananc sare iodata ci numai sare naturala marina grunjosa sau sare naturala grunjoasa din ocna.

    Deci eu spre deosebire de tine (cenzurat admin),m am nascut IODAT . Tu te ai nascut (cenzurat) inferior,d aia ai nevoie sa iod sa bagi in tine. Dar degeaba,ca esti handi, conteaza iodul cu care te nasti.iodul mancat n are nicio valoare pt intelugenta sau spirit.

    Plus ca eu fac parte din generatia Cernobal, am fost printre ,,norocosii” care s au nascut in preajma exploziei de la Cernobal. Si m a afectat, dar in sens absolut bun,spiritual. Fiindca am uraniu mult in mine,uraniul e foarte important. Am fost cred iradiat si d asta sunt atat de mare,de genial. Eu de exemplu daca va fi un razboi nuclear,eu supravietuiesc,voi muriti. Pt ca am mutatia asta de uraniu.

    Reply

Leave a Comment.