Prostia lui Bayern Munich

barcaÎn primele 77 de minute a fost un spectacol aproape complet; au lipsit doar golurile. În rest, demonstraţii tehnice din partea jucătorilor, lecţii tactice din partea strategilor de pe bancă. Şi încrâncenare pozitivă, adică în limitele sportivităţii. Un meci surprinzător de echilibrat, de fiecare dată când atacul Barcelonei începea să fiarbă, portarul nemţilor azvârlea câteva cuburi de gheaţă în oala clocotită.

Dar ceva s-a întâmplat în ultimul sfert de oră, Bayern a fost fulgerată de trei ori şi a pierdut calificarea. Cum?
Cum este posibil ca o partidă atât de echilibrată să ofere un rezultat final necruţător? Barca a avut mai multe ocazii, dar influenţa în teren a fost just proporţionată. A arătat tot timpul ca un meci de 0-0. Cel mult 1-0 pentru spanioli.

Sunt convins că meciul nu s-a pierdut seara trecută. A fost un lanţ de sincope logice ale bavarezilor, care în cel mai important meci al sezonului şi-a îmbucat ultima verigă.

Bayern vine dintr-un campionat pe care îl domină autoritar. Campioana a fost decisă pe la mijlocul sezonului. Nu era nevoie de un sprint continuu până la final, cu orice risc. Iar în Liga Campionilor, primul adversar de calibru a fost cel de ieri.

Au existat toate premisele pentru ca Bayern să-şi pregătească perfect partida împotriva Barcelonei. Pentru acest meci ar fi trebuit să muncească tot sezonul, acesta era obiectivul! Nu victoriile cu 7-1 şi 8-0 împotriva desculţilor din campionat. Şi în aceste condiţii, ce faci? Te prezinţi la singurul meci care într-adevăr contează fără cei mai buni jucători, Ribery şi Robben.

Ca o comparaţie, imaginaţi-vă cum ar fi arătat Barcelona fără Neymar şi Messi. Pierderea singurilor jucători ofensivi care pot concura la “Barca level” mi se pare cea mai mare prostie pe care nemţii o puteau face. Nu, în cazul de faţă nu este vorba de ghinion. De-asta există alaiuri de zeci şi zeci de specialişti, nutriţionişti, terapeuţi, antrenori secunzi. Ei sunt acolo pentru a exclude ghinionul din ecuaţie. Rămân doar nechibzuinţa şi istoria unei calificări pierdute lamentabil:

77 de minute echilibrate, în care Guardiola a jucat la cacialma. S-a prezentat la duel, afişând o siguranţă falsă. Ştia că are în revolver doar gloanţe oarbe, marca Alcantara, dar totuşi a lăsat impresia că e oricând dispus să tragă. Într-un final, după tatonări interminabile şi priviri de Clint Eastwood, Barcelona chiar a tras. Şi i-a ciuruit.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

1 Comments

  1. Toti specialistii spun ca nu este o intamplare lipsa celor mai importanti jucatori la Bayern fix la final de sezon, atunci cand se impart trofeele. Bayern a avut forma de CL la finele anului trecut, cand batea orice echipa.

    Din pacate au existat probleme serioase de colaborare intre medicul sef de la Bayern (Müller-Wohlfahrt, care este de peste 25 de ani la club) si stuff-ul lui Pep Guardiola care a venit cu o alta filosofie de recuperare fizica si fizioterapeutica la Bayern.

    Cumva s-au dat cap in cap sistemele diferite si colaborarea cu Müller-Wohlfahrt s-a incheiat cu scandal maxim in luna martie 2015. Practic medicul sef de la Bayern s-a despartit de club si de atunci au inceput sa cada jucatorii unul dupa altul.

    Acum se discuta revenirea lui Müller Wohlfahrt la club. Cam nitel prea tarziu as spune.

    Reply

Leave a Comment.