Printre pisici

Printre pisici este o carte mai neobisnuita, scrisa de un autor si mai neobisnuit. Din toate punctele de vedere. Inca nu mi-am dat seama cand glumeste sau cand vorbeste serios. Pare sa fie tot timpul high, cam genul lui Freigedank atunci cand ne povestea de extraterestrii. Autorul se semneaza Motanulpescar Sauwhatever.

Nuvela Printre pisici este despre aventurile unui tanar voluntar plecat in Turcia o perioada scurta de timp, in cadrul unui program numit “youth exchange”.
Roxana Chirila a descris cartea in felul urmator:
“Printre pisici e povestită cu un farmec neobișnuit și original de un donjuan iremediabil, care își uită cuceririle de la o clipă la alta și care nu pare deloc șocat de absurditățile care i se întâmplă. E o carte care nu duce nicăieri, ci se învârte liniștit și auto-ironic prin Turcia, distrugând orice așteptare pe care ar putea s-o aibă cineva de la un roman.”

Manuscrisul este extrem de savuros fix asa cum a fost scris, prin urmare nici nu ne-am stresat foarte tare cu corectura lui. Am mai cenzurat expresii, am avut grija cat de cat de ortografie, dar cam atat. Pentru ca altfel stricam farmecul povestirii. Recomand cartea alaturi de o bere buna, nu spun de care, pentru ca este evident ca vorbesc de Terapia.

Ca sa va faceti o impresie, va ofer doua mici pasaje din carte:

„Odată am adormit mai mulți într-o cameră şi din tot ce am făcut reţin doar că mă trezisem în penumbră pe podea, că toți dormeam pe jos, iar ea adormise şi ea în rochia aia albă, dormind pe burtă, cu fundul acela care privea spre cer, iar pentru noi oamenii se deschidea o fereastră, căci marginile rochiei erau destul de riscant ridicate. Am avut intenția să-mi fac o favoare și pur şi simplu să mă uit, că nu mai rezistam, însă n-am făcut-o şi-acum să fiu al naibii dacă n-aş vrea s-o fi făcut, pentru că oricum nu m-ar fi văzut nimeni!
Am petrecut mult timp cu tipa din Latvia, cu rochiile ei, hipnotizat, vizitând muzee, peşteri, mergând în gaşcă strânși într-un autobuz, peregrinând prin tot felul de bazaruri și baruri în toropeala verii, mângâind şi făcând poze cu nişte cămile care habar n-aveau de nici-unele. Pe când omul… omul era grozav.”

[…]

„Curând și-au făcut drum către noi și s-au așezat pe canapeaua care se afla în dreptul celor două fotolii, făcându-ne semn din ochi să ne alăturăm lor. Ungurul ăsta, care părea un tip foarte la locul lui şi săritor, a mers spre ele şi deodată avea două turcoaice de-a dreapta şi trei de-a stânga. Eu m-am apucat să-mi studiez adidaşii de parcă aş fi călcat în ceva, zău că așa făceam, dar nu mă puteam calma, furișam câte o privire pe sub sprâncene ca să văd. Nu după mult, ba mie mi s-a părut că fulgerător, două dintre fete și-au îndesat degetele sub cămaşa ungurului și au început să-l pipăie. De pe ăsta începuseră să curgă apele, era foarte caraghios. Privea neliniștit, cu suspiciune, iar când îmi căuta privirea mă feream și-mi studiam încălţările.

Brusc, m-am descălţat ca şi cum n-ar fi fost nimeni cu mine şi-am început să-mi azvânt picioarele, fluturându-le cu perechea de ciorapi cu adevărat suculenţi. Două dintre fete au coborât fără vorbe de pe canapeaua comodă, s-au pus în genunchi pe podeaua tare şi-au început să sufle delicat. Ungurul chiar şi aşa continua să pară jenat şi pus pe jar, mai ales când i-au desfăcut cureaua și două mâini, una de-a stânga şi alta de-a dreapta, au început să-l pipăie pe îndelete adânc în chiloţi. Celelalte două continuau să sufle înspre ciorapi şi era plăcut. Dar fetele ungurului nu s-au oprit aici, ci uşurel i-au tras pantalonii înspre genunchi, cu grijă să tragă şi altceva cu ei, iar băiatul ăsta pe care de-abia îl întâlnisem în acea zi să rămână cu un ditamai ştiţi voi ce, de parcă nici nu era om. De data asta, intrigat, am căutat eu să-i întâlnesc privirea, însă nu mai ştia de altceva, o fată se aplecase deja pe el, ridicându-şi tricoul şi vârându-i sânii în faţă, sugerându-i că ar face bine să-i sugă. Cealaltă i-a luat-o şi ca şi cum ar fi fost vorba de o simplă formalitate a început să-l mulgă groaznic cu gura. Cele două care-mi azvântau ciorapii îmi făceau acum ochi dulci, dar m-am ferit. M-am şi încălţat, ca să fiu sigur. A început să mi se pară jenant…”

Se poate comanda aici…

Spatiul nu a fost niciodata problema mea, nici timpul. Infinitul si vesnicia in schimb, ma omoara…

7 Comments

  1. Daca locuiesti la parinti si nu vrei sa-i necajesti pe ai tai si pe vecinii care te stiu de cand ai fost un baietel mic si cuminte, s-ar putea sa-ti foloseasca pseudonimul… 🙂

    Nu toti se nasc scriitori maturi si convinsi de talentul lor, prin urmare nu sunt dispusi sa riste imaginea pe care si-au creato in viata sociala, in unele situatii chiar jobul.

    Reply

Leave a Comment.