Polonicul bunicii și ultima carte

Prima dată când am făcut magie, m-a fugărit bunica cu polonicul cel mare un sfert de oră în jurul casei până am reușit să mă urc în vârful cireșului. A fost și prima dată când vreun cireș din târgul Fălticenilor s-a trezit bântuit în mijlocul zilei, probabil de aia n-a făcut cine știe ce cireșe vara aceea.

N-a fost vrajă ușoară să transform fețele noi de pernă, cele păstrate în lada de studio pentru musafiri importanți, în costume de stafie pentru mine și vară-mea. Sincer, și mai greu a fost să alerg destul de sprinten ca polonicul să nu ma ajungă decât de două ori, abia văzând prin găurile pentru ochi și cu broderia de pe margini agățându-mi-se de teniși.

A doua oară când am făcut magie, flăcările s-au ridicat periculos de sus, aproape până la acoperișul fabricii de mobilă. Noroc că zidul era de cărămidă și că furtunul pentru udat straturile era destul de lung. Vedeți voi, vrăjile de foc sunt foarte puternice și foarte greu de controlat, chiar și pentru un vrăjitor talentat… polonicul bunicii s-a activat din nou, blestematul, parcă simțea magia din aer chiar și scufundat în ciorbă.

A treia oară, spectacol. Treizeci-patruzeci de metri erau de la poartă până la ușă casei, pe aleea îngustă curățată cu sfințenie de zăpadă în fiecare dimineață, până făcea munți de nea pe margini ca o miniatură de canion. O vrajă de frig și una de apă împletite iscusit peste robinetul din colțul garajului și… nu știu câți dintre voi n-au văzut Frozen, dar pentru ceilalți, vă spun, prințesa e mic copil pe lângă ce râu înghețat am trântit până la poartă ba chiar un pic și pe stradă.

Bietul popă, venit să-și împartă harul de Bobotează, a făcut în ăia patruzeci de metri mai multe mătănii decât tot anul trecut în biserică. Nu s-a lăsat, mai cu cracii în sus, mai în patru labe, mai înfigându-și mănușile în marginile de zăpadă, mai mușcând cu ciudă gheața, a reușit s-ajungă la ușă, pe care i-a deschis-o bunicul sughițând roșu de râs și bunica, la fel de roșie, dar de rușine. Polonicul avea miros de sarmale și parcă o viteză în plus.

Magiile mi s-au rărit treptat, la fel și momentele de bucurie zglobie aduse de reușite neașteptate și neobișnuite. Trecem toți prin asta, cu cât cunoaștem mai bine lumea din jur și-i stingem din misterele copilăriei, se cheamă crescut, ajuns om mare, cumințit.

Și totuși, ultimii ani n-au fost deloc săraci în magie, fetița noastră întorcând parcă firul timpului spre vremurile în care amândoi ne bucuram de micile minuni ale noului găsit în orice colț. Bine, dar astea-s vrăjile Ioanei nu ale mele, la mine cam secetă până nu demult.

Cu un pic înainte de finalul anului am pus ultimul punct la cartea începută parcă de-o eternitate. Cea mai lungă, cea mai muncită și cea mai liberă, singura în care m-am jucat cum mi-a plăcut mie, fără frica lui ”dacă strâmbă cititorul sensibil din nas, dacă asta nu se face în gen, dacă e prea mult”. Poate de asta când am terminat-o m-am simțit de parcă aș fi întins un patinoar întreg în curtea bunicilor, de parcă m-aș fi transformat în fantomă pe loc, de parcă polonicul bunicii urma să-mi vâjâie pe la urechi.

E fantasy și-o cheamă ”Regele pribeag și bătrânele umbre”, dacă Harry Potter și Game of Thrones ar fi făcut un copil și l-ar fi pus pe facebook așa ar fi arătat. E despre ce s-ar întâmpla cu lumea dacă am afla azi că magia e reală și vrăjitorii merg printre noi de la începutul vremurilor.

O recomand iubitorilor genului care au paișpe ani împliniți și sub nouăzeci și nouă, e cu prinți vrăjitori și youtube și creaturi magice și concursuri de talente și cu noi, așa cum suntem azi.

Deocamdată se găsește la datagroup și pe librarie.net.

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

4 Comments

Leave a Comment.