Piesă hibernală în trei acte

Actul I

prima seară

– Oau, uite ce frumos ninge afară! Hai lângă mine să ne uităm pe geam.

– Chiar că, dragă, uite ce fulgi mari și ce lin coboară…

a doua seară

– Iar ninge, tati, hai să ne ghemuim lângă fereastră.

– Parcă-i și mai frumos decât aseară, dragă, trece un pic de lumină de lună și parcă îi face să strălucească…

a treia seară

– Vii?

– A început?

– Nu încă, dar sigur sigur nu mai durează mult.

……..

– Ce-ți ziceam, uite, fulguiește!

– Ce liniște îți dau fulgii ăștia dragă, incredibil…

Actul II

– Știi cum joacă mașina până la poartă? Zici că-i pe saltea cu apă…

– Așa?

– Da, mi-e cam frică să ies așa…

– Bine, bine, curăț acuma zăpada.

Actul III

a patra seară

– Ce faci, dragule, nu vii la geam? Iar s-a pornit și de data asta sunt fulgi ca-n povești, e ca-ntr-o pictură…

– Îmi bag &^%@ în ninsoarea asta &%&^$, s-o ia &^%^ și să nu mai aud de ea. Ce ^&$& mea ninge atâta și de ce-n ^$&$& mamii mă-sii e cu fulgi cât pumnul? Mai mici așa, de-un buric de deget nu se putea? Că nu mai pot cu atâta zăpadă, o mie două sute de lopeți pline pe numărate am dat ieri de pe drum…

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

Leave a Comment.