Pe foc viu

Atât de mare a fost bucuria primului om ce-a învățat să nască și să crească focul că nu s-a stins în mii și mii de ani și încă mai umple sufletul urmașului modern, chit că nu stă și freacă bețe sau scapără din amnar ci dă doar din chibrit comod.

Potriveala aia de așchii plăpânde și grijirea flăcăruii pipernicite până se face balaur și mușcă din lemn tare și gros aduce cu ea negura timpului simplu și legături pământești pierdute-ntre betoane, de te face stăpân pe țărâna de sub tine.

Iar găteala pe foc viu este mai bărbătească decât oricare alta și, chiar din cauza asta, dacă iese tare și ațoasă tot se-nfulecă cu poftă, iar de iese moale și afumată doar cât trebuie, se privește zeflemitor spre stele în ciuda zeilor băliți de poftă.

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

11 Comments

    • Era dihania de cazan plină de căcăreze şi păr de câine, pisică.
      L-am spălat vitejeşte… cu ocazia asta am reuşit să inund şi bucătăria 😀

    • Erau căcăreze de pasăre, nu rahat – Găinaț, în limbaj ştiinţific.
      L-aş fi dus la râu, dar nu avem pe aici 😀

      Păsările par curate, alelalte lighioane îmi încearcă nervii.. Mi-au furat pisicile carnea, iar câinii ăia sunt aduşi de la Institutul de mutaţii genetice.
      Avem unul care îşi târăşte două picioare, e pe jumate năpârlit şi are un singur coi umflat, atârnat de o piele stafidită.

    • Gainatul nu e rahat de pasare? 🙂
      E apa de robinet in curtea aceea unde e paznicul. Acolo trebuia sa speli cazanul. Cel mai bine in astfel de situatii este sa intrebi, nu sa presupui. 🙂
      S-a rezolvat cu inundatia?

      Ce ati facut astazi?

    • Hary, nu am băgat găinaţul în chiuvetă, dacă la asta te gândeşti :p
      Da, am strâns apa de pe jos, dar instalaţia de scurgere cedează periodic. Sub chiuvetă sunt două ţevi înfipte la modul barbar una într-alta, fără vreun filet sau legătură.. E ok dacă speli două farfurii, dar când rulezi zeci de vase, grăsimi, resturi, în câteva ore, face FLOŞC! – Cu ocazia asta am aflat că nici mop nu avem 🙂

      Astăzi am gătit 4 reţete. Una într-adevăr spectaculoasă. Detaliez în articol separat (cu poze).

Leave a Comment.