Părintești și românești

Un cuplu își tatuează picioarele ca să arate la fel cu semnele din naștere ale fetiței, încercând s-o protejeze de nesiguranța și presiunea pe care o pune pe un copil ideea că e diferit de ceilalți.

Asta e partea părintească, acu vine și partea românească:

Am dat peste link pe facebook, postat de un friend român. Avea un singur comentariu care spunea în linii mari cam așa – da, da, frumos, dar mama ar trebui să se mai ducă pe la sală, uite soțul ce lucrat e și ea e plină de celulită.

Bă, de ce mama naibii ai comenta așa ceva? Nu are nicio utilitate practică, nu e ca și cum ai sfătui-o direct pe respectiva, nici nu mai vorbesc că nu are nici în clin nici în mânecă cu tema postului. Ce piți obsedată de felul cum arată ar putea veni cu așa un comentariu, te gândești tu imediat. Nu, nu piți, nu nu obsedata, ba chiar o doamnă trecută de 50 de ani…

De asta e internetul românesc (în sensul de interacțiune cu masa internauților români) extrem de dur, agresiv și mult mai greu de suportat decât cel din alte comunități. Românul își varsă toate frustrările (și, să nu ne ascundem după vorbe, țara asta ne servește din plin cu din astea) pe capul primului om la care găsește ceva de comentat.

Românul nu se gândește când începe un comentariu cu ”prostule, idiotule, retardule” că vorbește totuși cu un om pe care nu-l cunoaște și nu l-a citit de destule ori pentru a ști ce are în cap, pentru că mulți nu văd plimbatul și comentatul pe net ca pe o conversație normală și un prilej de a afla și a expune decent un punct de vedere ci folosesc mediul online ca pe o supapă, o supapă pentru scăpat de nervii cotidieni.

Culmea e că nu conștientizează asta, nu înțelege că ce face nu e normal și dacă i se răspunde cu aceeași monedă reacționează fix așa – cum îți permiți, dom’le să vorbești așa cu mine fără să mă cunoști?

Nu sesizează nicio clipă penibilul situației în care el se plânge că nu-i răspunzi cu respect după ce el a deschis discuția cu tine cu ”handicapatule milog” sau ceva de genul ăsta.

Nu vă faceți iluzii, trollingul de afară e altceva. Un troll vrea să enerveze și e perfect conștient că asta face și că i se va răspunde după cum merită, românul nostru pur și simplu nu înțelege că o discuție pe net se poartă exact la fel ca o discuție în realitate.

Vlad B Popa

Scriitor, producator de documentar si pasionat de fotografie. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen

Facebook  

5 Comments

  1. Mie mi se pare o prostie infantila ce au facut parintii astia, daca asa au vrut sa-si exprime solidaritatea si chiar afectiunea fata de copilul lor, crezand ca astfel copilului ii va fi mai usor in viata. Bullshit.

    Pentru mine acesti parinti arata doar imaturitate emotionala.
    Genul de parinti hipersensibili, care ar face orice, doar pentru ca copilul lor sa nu sufere.
    “Vai de mine, nu pot sa vad cum plange copilul meu, uite ce sufera saracu de el, mai bine mi-as taia eu o mana jos, decat sa-l vad asa.”
    Ceea ce pur declarativ este de inteles si descrie foarte bine dragostea de parinte, daca s-ar materializa, ar fi mai degraba dovada ca este vorba despre o problema afectiva scapata complet de sub control.

    Consider ca un copil are nevoie de modele de comportament echilibrate, nu de niste carpe emotionale, hipersensibilizate si hiperempatice, care nu sunt in stare sa suporte nici cea mai mica si neinsemnata suferinta a copilului.

    Da, unii sunt mai frumosi, mai destepti si mai putin grasi decat altii, pentru ca trebuie cumva sa ne raportam la un sistem de valori (care este intotdeauna al majoritatilor si niciodata al minoritatilor).
    Fiecare trebuie sa invete insa sa-si accepte propriile “imperfectiuni” si “neajunsuri”. Chiar si copiii nostri trebuie sa faca asta, nu putem sa-i ferim si sa-i privam de aceste experiente emotionale negative in viata, incercand sa copiem si sa preluam “imperfectiunile” lor.

    Nu trebuie sa devenim si noi homosexuali pentru a-i da copilului nostru homist senzatia ca este inteles si iubit…:))

    Reply
    • Gestul e dulce și e venit din dragoste, asta e cert. De la asta pana la a fi corect și chiar a ajuta cu ceva copilul ăla, care pe la 2-3 ani deja o să iasă afară și o să i se spună exact aceleași lucruri pe care restul cpoiilor le-ar fi spus cu sau fără parinți tatuați, e cale lungă.

      Însă discuția la articolul ăsta cam în zonele astea ar trebui să stea, dacă ajut sau nu gestul, dacă e frumos, dacă e degeaba, etc. Pe site-ul străin, zeci de comentarii despre asta vorbeau – la noi, primul și singurul comentariu văzut, era despre cum aia tre să se ducă la sală că are celulită – cum spuneam, românul pe net e pur și simplu altfel :)).

  2. Tu ai avut treaba cu romanismele, eu cu parintii britanici din articol, care pentru mine sunt nitel dezaxati. Nu am putut sa vad nimic nobil in gestul lor. Dimpotriva.

    Si daca este sa apreciez comentariul romanului care a remarcat ca femeia trebe sa mearga la sala, as spune ca era sarcastic. Putea sa fie si Dani Corban cel care a comentat… 🙂

    Mie nu mi-a transmis frustrare, ci mai degraba relaxare si detasare emotionala.

    Asta nu inseamna insa ca articolul tau nu e valid.

    Reply
    • Era serios comentariul, fara urmă de ironie sau sarcasm. Știu, știu, românii sunt niște frumoși autentici :)))))

  3. Pentru ca am banuit ca tragi o concluzie gresita dupa ce am dat reply, am adaugat ultima propozitie in comentariul meu de mai sus. Din pacate nu suficient de repede pentru ca tu deja ai raspuns…:)

    Chiar nu-ti contraziceam articolul, sunt deacord ca romanii sunt mai frustrati in online decat englezii si nemtii, vesticii in general.
    🙂

    Reply

Leave a Comment.