Suspiciuni rezonabile vs Indicii temeinice

suspiciuni rezonabileŞtie cineva care este marea diferenţă dintre “suspiciuni rezonabile” şi “indicii temeinice”?
De trei zile tot spaţiul public este ocupat doar de problema asta. Până şi cel mai scump la vorbă dintre noi, cel dintâi ales al poporului, a ţinut morţiş să aşeze central subiectul.

Senatul a votat astăzi, aproape în totalitate, că este mai bine “indicii temeinice”. Modificarea procedurii trebuie să treacă şi pe la Camera Deputaţilor, până să devină validă. După ce va trece, judecătorul va dispune măsura arestării preventive dacă există “indicii temeinice”. Nu “suspiciuni rezonabile” ca până acum.

Concret, care este diferenţa? Pentru mine, sunt două sintagme apropiate ca sens. Diferenţa semantică ţine doar de modul subiectiv în care judecătorul înţelege gravitatea unei formulări. Suspiciunea nu este declanşată tot de nişte indicii? Iar “rezonabil” este sinonimul mai anemic al lui “temeinic”.

Vor apărea diferenţe în deciziile judecătorilor DOAR pe baza variaţiunilor armonice şi lexicale? Rezonabil şi temeinic au aceeaşi conotaţie. Ambii termeni sunt în sfera pozitivă, doar că al doilea presupune un “DA” mai răspicat.
Continue reading

Românii, salvatorii Europei

pod inalt

“Romani! Ridicati capetele plecate! Indreptati spinarile incovoiate! Alungati tristetea si lipsa de sperante din aste zile. Nu mai stati timorati si complexati in fata unei Europe care ne datoreaza insasi existenta. Amintiti-va din nou de Marele nostru Stefan. De toti mosii si stramosii care nu au lasat neamul sa piara. Cu sute de ani inainte de Americi, teroristi, CIA-uri, Al- Qaede si atentate regizate, Stefan cel Mare si Sfant administra Islamului cea mai mare infrangere suferita vreodata de vreo armie musulmana din partea unui lider crestin.” (continuare)

Fragmetul de mai sus putea fi o introducere inspirata pentru un pamflet. Un fel de “haz de necaz”, o autoironie subtilă pe care noi, inventatorii ţuicii şi ai mămăligii, avem puterea să o facem.
Continue reading

Aproape doi ani…

“Art for art’s sake is an empty phrase. Art for the sake of the true, art for the sake of the good and the beautiful, that is the faith I am searching for.” (doamna George Sand)

doi ani

Pe 5 iulie se împlinesc doi ani de când scriu pentru public. Am început cu Vocea din Castel, un ziar printat şi distribuit în Timişoara. Am continuat cu varianta online a ziarului şi, într-un final, ne-am rebranduit în reactii.ro.

Nu pot spune că am avut mari satisfacţii în această perioadă. Totul a fost o vânătoare anostă de fantome. Evident, rătăcite prin alte cimitire, nu unde subsemnatul a ales să înfigă sapa.

„Scrie bine, scrie pentru nişă! Publicul tău va apărea!” Mi-am repetat asta în fiecare zi, aproape doi ani. Am avut mari speranţe în potenţialul meu, m-am crezut special. Cine avea să ştie că, în haiala cronică ce mă defineşte, mi-am greşit propriul diagnostic?
Nu sufeream de ingeniozitate, ci de ingenuitate.

Departe de mine gândul victimizării. Am avut şi feedback-uri energice, vulcanice pe alocuri, din partea cititorilor. Articole cu sute de comentarii, idei intenţionat născocite pentru a declanşa forfota.
Continue reading

Aparitie carte

Pentru toti iubitorii de romane politiste captivante si usor de citit acasa sau in concediu, la o bere rece sub umbrela pe plaja sau seara in pat inainte de culcare, recomand cu caldura “Vampirul de pe strada Sforii” scrisa de Sergiu Somesan si aparuta la editura datagroup.

Cartea costa 25 de RON si poate fi comandata online la editura sau daca sunteti in Bucuresti intre 20.-24.05.2015 poate fi cumparata (la un pret redus) direct de la standul nostru in pavilionul C2, la Bookfest 2015.

Cel fără păcate să arunce primul piatra

Cu câteva zile în urmă, ANAF-ul a fost întâmpinat cu pietre și huiuieli pe litoral iar online-ul a intrat, foarte rar fenomen, într-un consens general, preluând și ducând pe aripile vântului aceeași idee – păi bine, nesimțiților, vreți o țară ca afară și când vin cei care aplică legea voi dați cu pietre? Să vă fie rușine!

Uite că eu nu cred nicio clipă că cei care vor o țară ca afară au dat cu piatra în mașini. Ba sunt convins că a fost vorba de antreprenorii jegoși și tupeiști care au împânzit litoralul românesc de ani de zile, sub toleranța blândă a poliției și autorităților locale. Continue reading

Olimpiada de prostie, faza pe spitale

spitalÎn urmă cu aproximativ 13 ani, am avut ghinionul să ajung pe masa de operaţie a Spitalului Judeţean Vâlcea. Nimic grav, o bucată de os ruptă din zona cotului. Am avut totuşi emoţii, pentru că la acea vreme, în Spitalul Judeţean Vâlcea se MUREA pe capete din cauza operaţiilor de apendicită. La câteva zile după intervenţia chirurgicală, rana se infecta şi pacienţii (în general copii) erau răpuşi de septicemie.

Eu am avut noroc. Însă, nu voi uita vreodată metoda prin care mi-au scos tijele, acoperite parţial de os, la o lună după operaţie: Intervenţia s-a făcut “pe viu”. Am fost legat cu sfori de o targă ponosită, faţa mi-a fost acoperită cu un prosop şi o asistentă mai tinerică mă mângâia delicat pe cap, şoptind insistent: “Gata, pui, gata. Şşşş! Încă puţin şi e gata.”

Acum, în anul de graţie 2015, aflu că spitalul respectiv a fost amendat cu 176.000 RON de Casa de Asigurări de Sănătate.
Continue reading

Prostia lui Bayern Munich

barcaÎn primele 77 de minute a fost un spectacol aproape complet; au lipsit doar golurile. În rest, demonstraţii tehnice din partea jucătorilor, lecţii tactice din partea strategilor de pe bancă. Şi încrâncenare pozitivă, adică în limitele sportivităţii. Un meci surprinzător de echilibrat, de fiecare dată când atacul Barcelonei începea să fiarbă, portarul nemţilor azvârlea câteva cuburi de gheaţă în oala clocotită.

Dar ceva s-a întâmplat în ultimul sfert de oră, Bayern a fost fulgerată de trei ori şi a pierdut calificarea. Cum?
Cum este posibil ca o partidă atât de echilibrată să ofere un rezultat final necruţător? Barca a avut mai multe ocazii, dar influenţa în teren a fost just proporţionată. A arătat tot timpul ca un meci de 0-0. Cel mult 1-0 pentru spanioli.

Sunt convins că meciul nu s-a pierdut seara trecută. A fost un lanţ de sincope logice ale bavarezilor, care în cel mai important meci al sezonului şi-a îmbucat ultima verigă.
Continue reading

O regulă simplă pentru scuipătorii de semințe și alți babuini

”Azi de dimineață, într-un parc, niște domni și duamne mâncau de zor semințe și plantau cu spor sute de coji pe asfalt. Că doar a venit primăvara și e vremea semănatului. Pe lângă ei trece un domn cu un lup elvețian (cred) alb și uriaș, care nu se poate abține și le spune să strângă cojile. Ca la un semnal, au început înjurăturile și blestemele pe capul omului până când, domnul îi șoptește ceva lupului. Scurt, câinele adept al ecologismului probabil, s-a pus cu labele din față pe banca pe care stăteau cei trei mâncăi, și le-a arătat dantura printr-un rânjet larg. S-a făcut brusc liniște. În 10 minute era curat în jurul băncii. La plecare, cei 3 pofticioși de bomboane agricole, întorși cu spatele în timp ce se grăbeau s-o taie din parc, îi țipă stăpânului lupului:

– Băăă, cojile sunt biodegrabadile!

Domnul cu lupul alb a zâmbit și le-a răspuns: Continue reading

Botoșănenii sunt nevinovaţi!

botosaniIeri s-a făcut mare bâlci în online despre cardurile de sănătate şi primitivismul botoşănenilor. A fost suficient să apară o voce “Băi, ce proşti sunt ăia din Botoşani, frate! În special ăia mai de la ţară. Şi-au băgat cardurile de sănătate în bancomate! Da, da, e ştire, toată lumea ştie. Le-au băgat la BCR în bancomate.”

În spaţiul public românesc este suficient să apară un zvon, o petardă, care să confirme nişte prejudecăţi. NU îţi trebuie dovezi, nu ai nevoie de confirmarea zvonului din mai multe surse. Dacă ai atins sensibila coardă a prejudecăţilor autohtone, petarda devine bombă. Mai ales în online, “efectul de bulgăre” funcţionează înspăimântător de eficace.

Problema? Orice aberaţie se poate transforma în adevăr, doar prin natura repetiţiei agresive. În cazul “botoşănenilor primitivi” s-a mai manifestat o trăsătură specifică mioriticilor carpatini: Plăcerea morbidă de a ne batjocori singuri. Fiorul pe care-l simţim de fiecare dată când ne beștelim propriul popor.
Continue reading