Ai ceva de zis?
E fascinantă toleranța românului la orice când e vorba de ai lui. Chestii pentru care ar fi în stare să calce în picioare și să facă moarte de om, nu mai vorbim de spume verbale, sunt dintr-odată nimicuri dacă le face unul de-al lui.
Că e vorba de familie, de echipa preferată, de partidul susținut, merg toate.
Viol? Îs de-ai noștri!
Blat? Îs de-ai noștri!
Corupție? Îs de-ai noștri. Continue reading
Freigedank este unic. Fiecare troll are ceva din nebunia lui. Dar numai unul este Freigedank. Pentru the one and only, am pregatit urmatoarele intrebari:
Freigedank, te astept in comentarii cu raspunsurile la intrebari.
Aşa cum am anunţat ieri AICI, avem interviul. Cele 10 întrebări au fost “rezolvate” mai rapid decât am anticipat.
Marius Trancă şi decalogul adevărului:
Dani Corban: Ai fost condamnat de două ori pentru „fascism şi xenofobie”. Este o premieră pentru România. Ce te-a determinat să apelezi la acţiunile extremiste pentru care ai fost condamnat şi ce ai sperat să realizezi?
Marius Trancă: Acum 10 ani, am fost condamnat la inchisoare pentru ca utilizasem in public “simboluri fasciste, rasiste si xenofobe” si pentru ca promovasem ideologiile legate de aceste aspecte (OUG 31/2002)…nu comentez decizia instantei, desi as avea destule de zis (imi aduc aminte cum cautau oamenii legii sa citeasca despre astea in cartile de istorie sau cum incercau sa gaseasca…via internet, simbolurile respective!!!), dar…”Qui prodest?”.
Actiunile nu au fost de natura extremista, simbolul zvasticii fiind extrem de vechi. Procurorii au dorit sa faca din toata “treaba” o premiera in justitie, sa creeze un precedent.
In multe situatii nu au exista probe, procurorii apeland la martori falsi, care sub amenintare au declarat lucruri total neadevarate. Ce rost ar mai avea sa mint? Oricum nu ma pot condamna de doua ori pt aceeasi fapta.
Continue reading
Nu am postat această poză pentru a-l vedea pe Badea călare peste Zoso. Interesant pentru mine este locul trei. Site-ul nationalisti.ro este deţinut şi întreţinut de Marius, primul român condamnat şi încarcerat pentru fascism. De două ori, să fie!
Am discutat săptămâna trecută cu Marius, pe facebook. El a fost cel care a iniţiat dialogul. În primă fază, mi s-a părut un patriot incurabil, chiar excentric, permanent agitat de gândul “Hai să facem ceva!”
L-am întrebat ce anume vrea să facem, dar nu am ajuns (încă) la o concluzie. Momentan nu am făcut cunoştinţă cu latura sa fascistă.
Am stabilit şi o discuţie viitoare, dar nu între patru ochi precum precedenta. Vom avea un interviu cu Marius Trancă; chiar acum mă gândeam ce întrebări aş putea formula.
Dacă există întrebări pentru Marius, din partea voastră, le pot adăuga la selecţia mea. Interviul va avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare.
Un mâț care nu mă văzuse în viața lui, ieșit de sub acoperișul de pe care culesesem struguri toată copilăria.
Ne legăm de locuri cum ne legăm de oameni.
– Să moară toți castraveții unchiului dacă nu scriu o capodoperă! – am declarat eu hotărât în mijlocul unei discuții, la un pahar de cocktail, în urbea brașoveană.
Percepția generală pe care o lasă scriitorii români contemporani, inclusiv tinerele speranțe răsfățate de sistemul laudei în cerc, este că singurul lor scop este să arate cât de profundă, complexă, lipsită de prejudecăți și tabu-uri le este gândirea.
Nu se uită prea mult la cât de bine stăpânesc cuvintele, la poveste, la subiect, astea-s pe planul doi – dacă ies bine, dacă nu, nu-i bai, dar asta, cu cât de deosebiți și profunzi sunt, e obligatorie.
De asta când a auzit cuvântul respectiv – capodoperă – Dorin a dat dezaprobator din cap, văzând și la mine meteahna de care vorbesc. Eu însă folosisem termenul cum folosește online-ul cuvântul geniu, adică aiurea.
Nu, nu din aia care schimbă lumea, ci o carte foarte bună pe nișa ei, cu succes de critică și de casă.
Carte care schimbă lumea?
Da, au fost o grămadă, pe vremea când cititul era o ocupație nobilă, îndeletnicire a castei conducătoare. Atunci ideile unei cărți, fie ea de filosofie, istorie, strategie sau beletristică, puteau schimba radical guvernări, politică diplomatică și așa mai departe, prin simplul fapt că influențau factorii de decizie, puțini dar puternici. Continue reading
Mă uitam ieri la acest şoricel, în timp ce ațâțam grătarul. Şi mi-au venit câteva gânduri legate de viaţă, moarte, locşorul animăluţelor vii, calde, într-un Univers veşnic tăcut şi rece.
În primul rând, moartea nu există. Este doar un termen prin care definim absenţa vieţii. La fel cum frigul şi întunericul nu există.
Dar acest şoricel nu a fost conştient vreodată de propria existenţă. S-a mişcat, a respirat, a mâncat, a scormonit pământul şi a ros sacii de rafie. Toate, absolut toate, acţiuni declanşate de reflex, nu de gândire.
Şoricelul nu a existat vreodată pentru el sau pentru altcineva, drept urmare nu a fost înzestrat cu viaţă. Moartea este absenţa vieţii. Dacă pentru acest şoricel, propria viaţă nu a existat, putem spune că a murit? Sau în cazul lui, moartea a fost starea normală dintotdeauna?
Continue reading
Astăzi a fost placiditate pe cerul Moldovei. O înecăciune persistentă de amar plumbuit; de parcă gospodarul văzduhurilor şi-a întins la zvântat cenuşa îmbibată de ploaie.
Câţiva stropi mărunţi, adieri timide, de provenienţă tăinuită: atât de anemice încât nu ştiai dac-au slobozit din cenuşa cerului ori dintre aripile unui cocoş.
Sunt deja două zile de când caut echilibrul spiritului între dealurile Moldovei. E linişte. Răcoare şi simţământ împământenit de “hai în culcuş”. Plăcintele, vinul şi paturile unse cu dragoste de tihnă îţi giugiulesc mintea şi-ţi înfrăgezesc trupul din călcâi în creştet, via noadă.
Aici, la porţile Edenului, au trecut două zile. În teluricul mânjit s-au rulat probabil câteva generaţii, religii, epoci. Tocmai am primit acestă poză din partea unui muritor damnat.
Pentru că e cu unul dintre anonimii care-mi sunt simpatici, am zis să servesc primul episod. Mi-a plăcut atmosfera și stilul, mai mult decât spune nota de pe IMDB, dar ideea este extrem de directă și nu știu ce ar putea scoate din ea pe termen lung – animalele de pradă devin conștiente de forța speciei și se hotărăsc să dea jos vârful lanțului trofic, adicălea pe noi. Continue reading
Dan Alexe bate obrazul, savuros ca de obicei, românilor care nu-și susțin frații lor greci în fața bocancului asupritor vest-european . Cum să nu fii solidar cu elenii când chiar al nostru, unicul și inegalabilul, Mihai Viteazul și-a ars creditorii de vii?
Aș avea și eu de punctat două chestiuni: Continue reading
