Știi despre ce-i vorba, te uiți la trailer și cumva tot te duci la filmul ăsta așteptând nu știu ce profunzimi și poveste perfect plauzibilă – how the fox does your brain work?
Jurassic World
Utopia – serial englezesc
Utopia are acel british flavor care o diferenţiază de producţiile americane. Nu cu mult, dar suficient pentru a îţi da seama că ai gustat din altceva.
I-aş acorda un calificativ bine spre foarte bine la capitolul efecte vizuale. Fiecare cadru pare o fotografie artistică atent dichisită. De la lanurile de grâu fraged şi lavandă, care te rătăcesc în nemărginirea culorii, până la interiorul spaţios şi rece, ridicat pe siluetele mobilierului ascuns în semiîntuneric.
Şi un calificativ suficient (adică nota 5-6) pentru scenariu. Ideea de bază care declanşează toată acţiunea este un clişeu tâmpiţel. “Vai de mine, ce se va întâmpla cu omenirea din cauza suprapopulării? Cataclism, urgie, dezastru!” După care sunt înşiruite toate acele informaţii culese de pe linia de producţie a ONG-iştilor panicarzi.
Continue reading
Dacopatia – Dan Alexe
Dacopatia – O bijuterie de carte. 5 stele din 5, fără rezerve.
Despre ce:
E greu să nu observi (nu de alta, dar începi să-i vezi apostolii peste tot) efervescența crescândă a curentului despre care vorbește Dan Alexe. De la daci a pornit totul, dacii sunt buricul universului, latina, piramidele și secretele universului, toate-toate au fost date umanității de către daci.
Ce suntem noi dacă nu niște daci mai noi? Da, românii sunt poporul ales și motorul umanității. E plin online-ul de adepți și propăvăduitori înfocați ai unor aberații fără urmă de suport logic sau istoric și, partea cu adevărat sinistră, mulți nu vin din sfera – patru clase și-o sticlă de săniuța, să muncim mai cu spor. Continue reading
Cel mai ciudat vis
Odată cu apropierea senectuţii, am început să obosesc mai repede şi să dorm mai mult. Astăzi, de exemplu, am fost matinal, m-am trezit la ora 8:10. Iar la ora 9:30 am adormit din nou şi m-am trezit la 14:30.
Mai am o explicaţie pentru somnurile astea lungi, pe lângă cea a ramolirii. Chiar dacă dorm, creierul meu este hiperactiv şi nu se odihneşte corespunzător. Am observat asta în multitudinea visurilor produse. E activitate mai ceva ca la Bollywood în mintea mea, nu trece zi fără măcar un vis pe care să mi-l amintesc în detaliu.
Cel mai recent a fost astăzi, în jurul orei 14:00. Eram în vacanţă în State cu un prieten (să îi spunem Charlie). Şi vizitam un pod construit pe un munte foarte înalt. Dacă alunecai de pe pod, ajungeai direct la câmpie, într-o cădere liberă de 400 de metri.
Ştiu că îmi era foarte frică; nici treaz nu am simţit vreodată aşa spaimă ca în visul ăsta. Mă lipisem cu burta de pod şi mă târam ca râma, tremurând.
Continue reading
General Izmană, la raport!
Legenda vorbeşte despre copilandrul ars de soarele Bărăganului, care ridica praful pe uliţele din Fundulea. Alerga după un ied râios, scăpat printre ulucile vecinilor mai înstăriţi.
În Bărăgan, viaţa grea îţi căleşte pielea şi mintea. Veri caniculare şi secetoase, ierni lungi cu gheţuri viscolite peste pustiuri.
Pe la mijlocul anilor ’70, copilandrul învăţa să citească şi să ridice privirea dincolo de ţărâna satului. A găsit salvarea în rândul militarilor; popota, izmana şi bocancii i-au fost mamă, tată, fraţi.
Ceea ce a urmat ar putea fi scenariul unui roman SF, tras de păr. Dar s-a petrecut în România ultimilor trei decenii, deci am face bine să credem. Rezultatul este palpabil, grăitor, fabulos: General cu patru stele, doctor în drept şi prim-ministrul României!
Continue reading
Romanţă de seară
La amurg plesneşte cerul în ostroave călătoare
Epistaxis de lumină izbucneşte în prăvaluri
Pe un om ş-un snop de paie –
Sperietoare pentru grauri.
Amândoi au pălărie şi la fel bifurcă vântul.
Sunt egali în forme, unde,
Pe ogor, egali în umbre.
Nu-i separă nici lumina, nici pământul.
Continue reading
Tradiții confirmate
Se răpune stejarul numai înainte de nopțile cu lună plină – asta știe orice meșter adevărat de porți maramureșene.
E lumea plină cu tot felul de semnificații mistice și religoase, superstiții care dau un anumit ritual, ritm și ordine în făcutul lucrurilor așa cum trebuie. De ce ar trebui să dai jos stejarul din care o să faci stâlpul porții, numai și numai dacă-n noaptea aia o să fie lună plină? Continue reading
Sportul nostru naţional – Dota
Sala Polivalentă din Bucureşti a găzduit la finalul lunii aprilie a cincea ediţie de DreamHack. Este un festival la care se strâng fete şi băieiţi, în special băieţi, din toată lumea, pentru a se juca.
Jocuri pe calculator, în reţea. Care este marea brânză la treaba asta?
25.000 (douăzeci şi cinci de mii) de spectatori! Şi intrarea nu a fost liberă. Un bilet a costat între 40 şi 300 de lei. S-au strâns la Polivalentă 25 de mii de plătitori, iar online încă 300 de mii. Pentru a urmări meciurile de Counter-Strike şi Dota.
Ca să vă faceţi o idee despre amploarea fenomenului:
Aceasta este una dintre ligile analiştilor şi comentatorilor de Dota.
Continue reading
Cum de sunt mai scumpe fructele românești?
Decât să iau de la hoții ăștia din piață mai bine iau de la supermarket. Cum, dom’le, adică ăștia le aduc in Spania, din Congo, din Titikaka și ale noastre de-aici de peste deal, sunt mai scumpe? Dă-i dracu de nesimțiți.
Nu, problema adevărată nu e că-s scumpe ci că-s prea ieftine. Țăranul sadea, nu antreprenorul agricol, ci țăranul țăran le vinde foarte ieftin, mult prea ieftin ca să o ducă bine și să-și poată face viața mai ușoară și munca pământului mai atractivă pentru cei ce se uită la el, mai tineri.
Un produs crescut și copt natural, la soare, este normal să fie substanțial mai scump decât o producție grăbită, plină de chimicale și ajutor la coacere din motive extrem de ușor de înțeles – este mai sănătos pentru organism și este mult mai bun la gust. Continue reading
Cele mai penibile vieţuitoare din online
Vieţuitoare este mult spus. Ei de fapt sunt nişte conturi fantomă, distribuite în număr de câteva zeci per cap sec de postac.
Începând cu acest an, cel mai mare partid românesc a început să descopere online-ul. Pentru ei a fost un şoc. Au pierdut alegerile din cauza acestui filon, până toamna trecută considerat jucărie anti-plictiseală.
Au acceptat existenţa online-ului sub pumnii caftelii. Acum îl percep vag, ca pe o durere intercostală difuză. Nu ştiu dacă e de la muşchi, de la oase, ori de la sula nemuritorului coleg de partid.
Şi mai au o problemă. Online-ul, format în mare parte din tineri, nu îi suportă. Indiferent ce-ar mai scormoni, ce-ar mai ieftini, online-ul îi urăşte. Aşa, din principiu.
Ce rămâne de făcut? Avem un mediu ostil, diferit de tot ce am învăţat la şcoala politrucilor gornişti. Şi avem nevoie de el! Fără, nu se poate.
Continue reading