Fiscu’ și rumânu’

Dragoste între mediul de afaceri și fisc nu e nicăieri în lumea asta, însă la noi relația dintre cele două este pur și simplu prăpăstioasă.

Motivele, uitându-ne doar la afaceristul micuț, fără spate politic și fără super firmă care să preia iubitul cu fiscul, sunt de toate felurile:

Dorin vorbește despre cum românul nu e în regulă și apoi se plânge că fiscul e nedrept, adică ori antreprenorul e hoț ori e neglijent. Când aude de ”pur și simplu nu ai cum să fii cu toate în regulă” dă neîncrezător din cap, adică ce om normal nu poate să respecte niște reguli?

Nu că ar fi o surpriză la blogeri dar și ăsta e un exemplu în care părerea se bazează ori pe lipsa de experiență ori pe o experiență limitată la niște chestii clare și simple. Continue reading

Am văzut lumina

11330449_1062494900445885_1193057741_n
Aceasta este Catedrala Mitropolitană din Timișoara. O clădire impozantă, dimensiuni şi stil arhitectural unice în România. Da, la cei peste 90 de metri, este cea mai înaltă biserică românescă. Şi, la ce am văzut până acum pe plaiurile carpato-danubiene, o consider cea mai frumoasă.

Este o catedrală ortodoxă cu forme şi culori atipice stilului lăcaşelor ortodoxe ridicate în vechea Ţară Românească şi Moldova; adică la sud şi est de Carpaţi. Deşi s-au păstrat unele influenţe bizantine, vedem în centrul Timişoarei o fortăreaţă cochet ornamentată, cu turle semeţe împungând cerul. Departe de stilul bizantin clasic al bisericilor albicioase, scundace şi durdulii – foma căpăţânii de usturoi.
Doar la ortodocşii bucovineni am văzut ceva asemănător catedralei din Timişoara, dar cu totul alte dimensiuni.
Continue reading

Politica, o meserie de obraz gros

Au apus demult vremurile în care erai chemat să-ți dai cu părerea în viața cetății dacă erai bun la lucrul despre care se vorbea. Acum de viața cetății se ocupă clasa politică iar problema cu asta este foarte simplă:

Politica a devenit o meserie. Sunt consilieri în țara asta care au 5-6 mandate în spate – înțelegeți? De un sfert de secol ei sunt consilieri. Vă dați seama cât de buni trebuie să fie?

Ori ca să fii bun, cu adevărat bun la ceva, orice, trebuie să faci lucrul ăla foarte mult timp. Exact cât de mult, depinde și de cap și de talent, dar puțin nu are cum să fie. Se zice că bariera peste care ar trebui să treci, pentru a stăpâni cu adevărat bine o meserie, este de 10.000 de ore dedicate ei. Continue reading

Food and wine adventures Romania

E plină țara asta de români care-și consideră neamul miezul absolut de la dodoașcă, leagănul civilizațiilor, scânteia omenirii. Nu-s printre ei și consider de multe ori pozițiile astea ridicole însă când vine vorba de mâncare, am o atitudinea oarecum asemănătoare.

Tocmai istoria care ne-a făcut constant mici, ne-a adus o gastronomie de-a dreptul fabuloasă, o împletire de gusturi cum arar găești pe pământul ăsta, o bogăție de mâncăruri și tehnici de găteală aproape fără sfârșit.

Am atins un pic marea cu degetul în Dracula’s Kitchen, dar abia aștept să intru adânc în inima gastronomiei românești și chiar să încerc s-o aduc în bucătăria modernă, că acolo stăm noi prost. Cuptoarele eterne ale bunicilor vor scoate întotdeauna minuni, nu e cine să le traducă în limbajul urban și la asta stă România destul de prost, la partea de industrie modernă a ospitalității.

C-oi face-o c-un bloguleț, c-oi face-o odată pe bune, cu mâncare în farfurie de să vină lumea să se minuneze, nu se știe, dar de făcut oi face-o odată. Până atunci însă, mă bucură când gusturile românești sunt căutate și descoperite și de alții. Continue reading

Excitatio

cocosAtunci când îţi presezi urechea de pernă, involuntar construieşti un receptor universal, capabil să recunoască orice frecvenţă cunoscută de om, animal, vânt şi bormaşină. Asculţi glasul universului în cea mai performantă boxă: cea din fulgi de gâscă.

În dimineaţa asta, cu siguranţă m-am trezit mult prea devreme. Străzile şi bormaşinile încă dorm, iar perna tace. Sporadic se mai aud scurte bătăi înfundate; ca un cioc de pasăre lovind capacul unui sicriu adânc îngropat. Nimic nou, cunosc bine sunetul. Este inima Pământului şi o aud în pernă, atunci când restul lumii tace.

Bucureşti, sfârşit de februarie, 2014. Dintr-un apartament ponosit de periferie, înjur printre buze fiecare dimineaţă şi aştept lumea de afară să se schimbe. Până atunci, mă simt confortabil ignorând-o şi dezvoltând complexe relaţii de convieţuire cu perna.
Continue reading

Despre niște seriale

A început sezonul 3 de la Hannibal, care, indiferent de elucubrațiile acestui blasfemiator fără nimic sfânt în el, Dani Corban, este o realizare deosebită, atât vizual, cât și ca atmosferă și joc/chimie a personajelor.

Na, acuma când îl compari cu o capodoperă plină de originalitate și la care detaliile sunt credibile până la milimetru, cum este Gladiatorul, pe care Dani l-ar vedea de o sută de ori, normal că Hannibal îți dă drept mediocru… Continue reading

Român supărat în căutare de ficat

betivi“Am găsit o altă mutră, iertaţi-mi cuvântul, pentru românii din stradă. Acum se bea de zece ori mai mult decât în vremea copilăriei mele, asta e dovedit statistic. Şi majoritatea celor de la ţară sunt umflaţi de alcool, pe cuvântul meu. S-a schimbat efectiv fizionomia. Din cauza alcoolului. Şi pe de altă parte, oamenii nu mai sunt mulţumiţi de viaţă. Oamenii nu sunt mulţumiţi de viaţă şi din cauza tranziţiei ăsteia care ţine de 25 de ani şi nu le aduce ceva bun” (Neagu Djuvara, 2014)

România se află pe un respectabil loc 5 european la consumul de alcool. În U.E. suntem pe 2, devansaţi de lituanieni. De ce DOAR pe locul 5 în Europa? Pentru că în statisticile astea nu apar vinurile, ţuicile şi pălincile fabricate artizanal în odaia ţăranului român. Nimeni nu poate calcula exact câte cazane şi pufoaice au fiert într-o noapte geroasă vasluiană.

Obişnuiesc seara să ies la terasele din cartier. Îmi place berea, în special aia rece, băută în linişte sub un tei de pe vremea ciobanului Bucur. Sunt atent la detalii, natură, oameni, jocul norilor; toate avantajele ieşitului la terasă. Mă interesează comportamentul uman, discuţiile vecinilor de cartier, particularităţile indivizilor ce au ridicat cartierele muncitoreşti bucureştene.
Continue reading

#Selfie și educația media

Acu mulți mulți mulți ani de zile s-a iscat o discuție, după nu știu ce eveniment tragic de prin State, despre influența tv-ului și a mediei în general asupra copiilor. Toată generația mea și generațiile anterioare au pufnit în râs, filmele-s filme și viața e viață, cum spanac să fie o influență majoră și chiar să modeleze comportamentul puștilor?

Pentru noi așa ceva era de neconceput. Da, toți voiam să ne batem ca Van Damme când ieșeam din cinema, dar starea aia trecea repede și ne vedeam de joaca noastră. Nicio clipă nu ne-am gândit că efectul minim se datora dozajului și că situația s-ar putea schimba radical pentru generațiile următoare.

Ecuația este simplă. Copilul este un burete și va absorbi o cantitate enormă de date din toate sursele care îi sunt deschise. Cum ritmul vieții profesionale a crescut enorm în ultima perioada, timpul dedicat de părinți educației clasice s-a micșorat teribil și tentația a a avea liniște acasă crescut proporțional. Continue reading

De ce nu cumpără românii cărţi?

carteLuna trecută am avut ocazia să văd câteva statistici despre sumele rulate şi profitul realizat de editurile din România. Fără un termen de comparaţie, mi s-ar fi părut nişte cifre înşiruite fără noimă. N-aş fi ştiut dacă sunt de bine ori de rău, tot ce aveam erau legendele despre românii care nu cumpără cărţi.

Ulterior, am fost informat despre sumele rulate şi profitul editurilor din Germania. Într-adevăr, nemţii sunt de vreo 4 ori mai numeroşi. Au şi venituri de vreo 7-8 ori mai mari. Dar nu putem explica doar prin asta diferenţele urieşeşti; puntea multiplilor de o sută agăţată între România şi Germania.

Şi atunci, de ce nu cumpără românii cărţi? Să fie vina editurilor? Posibil, dar într-un procent infim. Editurile româneşti apărute după ’90 nu au ştiut să atragă, să crească, să vândă. Indicatorii economici care au ghidat personalul editorial în economia socialistă nu au mai fost valabili. Dar cu problema asta s-au confruntat toate societăţile comerciale postdecembriste. Toate domeniile de activitate au fost spălate de avalanşa înnoirii capitaliste. De ce piaţa de carte nu s-a adaptat din mers, la fel ca restul?
Continue reading

Românul și portița

Românul găsește o portiță. Tot timpul. La orice.

Legi care funcționează bine mersi de zeci de ani sunt fentate în două zile de românul abia ajuns acolo. Sisteme întregi cad ca niște castele de nisip în fața românului descurcăreț. Fără studii, fără specializări, fără consultanță, românul miroase portița pe unde se poate strecura, de la jumătate de continent distanță.

De unde a venit capacitatea asta nativa a neamului nostru? Din nevoie. Din practică. Continue reading