2017, Anul idiotului

Nu a fost an în istoria omenirii mai bun pentru vocea idiotului decât 2017, cam peste tot în lume. S-a ajuns aici, previzibil și absolut democratic, după ce economic, cultural și politic piața s-a întors spre cei mulți da’ proști. Când zic proști nu vorbesc neapărat despre o lipsă a inteligenței native ci despre o lipsă a punerii ei în funcțiune, a educației, a unui minim de cultură și raționament.

O singură privire peste gradul de tâmpenie al reclamelor de pe sticlă și-ți dai seama cum economic categoriei i se dă prim-planul. Nu e nimic anormal, vânzarea de volum e cea mai des întâlnită strategie de marketing.

O singură privire peste condițiile de acordare a creditelor, mai ales a celor personale și-ți dai seama cum, strâns legat de ce-i mai sus, categoriei i se dă libertatea să se întindă mult peste Continue reading

Începem de la nivelul zero

Una dintre dulcețurile sărbătorilor de iarnă este trândăvia generală. O stare națională de hibernare, oportunitatea să ne resetăm. Indiferent de ardoare, de energia investită într-un proiect ori într-o idee, când apăsăm “Reset”, ne ascundem capul într-un nimic statornic. Îl lăsăm liniștit în nimicnicia lui, la maturat.

Suficient un an de împletit idei (fie inutile, fie tardive) – prea multe frunze rupte de vânt, prea multe crengi crescute strâmb. La final, ne căutăm rădăcinile. Și o luăm de la început, de la nivelul zero:

Continue reading

Viaţa lui Nero

Cum trăieşte un ciobănesc german la cei cinci anişori irosiţi în puful coteţului oltenesc:

Uşor supraponderal şi ieşit din formă, “lupul” Nero gâfâie ancorat în limbă, după sprinturi de maximum 50 de metri. Atunci când oboseşti mai rapid decât stăpânul, ar fi bine să treci pe oase bio, fără zgârci.


Rex, cotarla galben-roşiatică, îşi ascunde şubrezirea fizică în spatele unui psihic de mâţă biciuită. Se sperie de la tunete, petarde, ţipete, sticle sparte, oale – şi nu mai iese din coteţ cu zilele. Se sperie când calcă pe o baltă îngheţată şi pârâie gheaţa sub propria labă. Continue reading

PSD Limitele jocului

Tot ce face PSD-ul acum, de la mutilarea justiției până la dezastrul bugetar provocat de mituirea categoriilor sociale care-i susțin, era previzibil.

Ce poți să te aștepți de la o gașcă de condamnați/inculpați/anchetați ajunși la putere – să intre în pușcărie când au pus mâna pe pârghiile care să-i scape? Ce poți să te aștepți de la niște oameni la care singurele unelte de dezvoltare personală sunt furtul, șpaga, pilele și falsurile – să știe cum să guverneze după alte valori?

Nu numai că era previzibil dar a fost semnalizat chiar de ei în campania electorală, adică fix perioada în care trebuie să te dai sfânt pentru cei ce votează. Nici măcar acolo nu s-au putut abține să nu-și arate colții spre justiție, iar asta a fost un semnal de alarmă extrem de puternic(din păcate pentru mult prea puțini) care vorbea nu numai despre ținta lor ci și despre  tupeul cu care și-o vor atinge.

În timpul manifestațiilor din iarna trecută, pornite de primul atac asupra justiției, am scris două chestii extrem de neplăcute: Continue reading

Votul liber nu e pentru toți

A devenit dificil pentru actualitatea românească să-ți mai provoace indignări și grețuri noi. Nici măcar ultima încercare de nesimțire îngălată, marca PSD: Libidinoasa îmbrățișare a monarhiei, după moartea acesteia. O dragoste cu înfruptări post-mortem practicată până acum doar de viermii necrofagi.
Nici măcar asta nu ne activează sirene noi. Pentru că parazitarea, molfăitul viermănos au devenit normalitate; o stare continuă în care ne-am adaptat.

Da, ne-am adaptat forțat, dar asta nu înseamnă că iertăm și uităm. Atunci când realitatea morbidă se ridică pe minciuni, trebuie punctat. Dacă nu din speranța că se mai poate schimba ceva, măcar din orgoliul învinsului. “Am fost aleși prin vot liber, reprezentăm voința poporului. Cine este împotriva noastră este împotriva poporului” – Acesta este raționamentul prin care partidul stăpânitor, indiferent de nume, își justifică orice.
Raționamentul, oricum greșit, pornește de la o premisă falsă. În România, votul este liber doar în teorie. Continue reading

Cabana din pădure (fragment)

“Atunci mi-a sărit cu fesele în poală, agăţându-şi călcâiele în spatele genunchilor mei – m-am înmuiat ca un vrej ofilit. Îmi apăsa tâmplele cu podul palmelor, îşi rostogolea limba peste buzele mele înlemnite.

S-a arcuit de două ori, aruncându-şi în spate părul vâlvoi; simţeam căldura inundându-mi abdomenul la fiecare arcuire, îmi încolăcise mijlocul între picioare şi strângea, strângea cu asalturi spasmatice şi explozii de aburi fierbinţi.

Locul arăta pregătit din timp, probabil folosit şi cu alte ocazii. Eram în mijlocul camerei fosforeşcente, lungit pe spate, într-o blană închisă, groasă, cu peri lungi şi cornoşi. Păreau din ceva coamă de cal sau din cozile unor tauri, dar miroseau a câine ud. Continue reading

Pentru mine, nu pentru #rezist

Observ o prejudecată păguboasá care s-a înrădăcinat în mentalul colectiv. Fie natural, fie stimulat în mod interesat, s-a ajuns la echivalarea #rezist cu orice înseamnă protest împotriva sistemului. Mă refer la sistemul real, neîndoios, nu la paralelisme și alte geometrii ale tenebrelor.
Dacă eu, Dani Corban, doresc să protestez împotriva Guvernului sau a Parlamentului, automat mă transform într-un cărător de pancartă #rezist.
Ceea ce este nedrept, periculos și stupid. Trei rele într-un singur haștag.

Nedrept pentru că nu #rezist au fost cei care au scos sutele de mii de protestatari în stradă, iarna trecută. Am fost acolo și vă garantez că rezistenții au apărut după câteva zile (destul de multe), când protestul era deja copt. Au venit la cules, nu la sădit. Continue reading

Au venit hoții irlandezi în România!

Știți Ryanair, compania aeriană cu oferte de două ori mai ieftine decât ruginiturile CFR-ului. Am apelat (din nou) la Ryan sâmbăta trecută, pentru Timișoara-București. La fel ca mine, restul românilor care au ocupat peste o sută de locuri. Detaliu ciudat la cursele Ryanair: Fiind companie low-cost, îți poți alege scaunul doar dacă plătești 3 euro peste prețul normal (care preț normal este de 2 ori mai mic decât la tren!)

Ce s-au gândit ocupanții celor peste o sută de locuri? “Cum să plătesc 33 de euro în loc de 30? Adică s-a întâlnit hoțul cu prostul?!” Eh, cum așa ceva? Mai bine NU îți alegi locul, pentru că la fel NU și-au ales nici restul pasagerilor ne-proști, pregătiți pentru întâlnirea cu hoții irlandezi.

După care, preț de vreo 10 minute, cei peste 100 de pasageri fac combinări și permutări, până fiecare nimerește lângă “dulceața mea scumpă”, “iubi meu drag” și restul dulcegăriilor care te fac să perforezi fuzelajul cu fruntea. Sau, cum s-a întămplat la zborul de sâmbătă, la final rămâne un ne-prost în picioare. Continue reading

Friptură de struţ

Nu vă lăsaţi păcăliţi de titlul capodoperei ce nobil mijeşte în spatele movilei de cartofi. Acesta nu-i Cocoş ci bestie exotică: înaripată, încoronată, cu cioc de picamăr, gheare de grifon, gene curviştine şi privire torționară de profă stafidită.

*fotografie făcută la grădina zoologică din Rm. Vâlcea. Să o numim “before”
Continue reading

De ce nu se trăiește din scris în România?

În primele două părți, 1 și 2, am povestit despre lucruri universale – oriunde în lumea asta e greu să trăiești din scris dacă o faci prost sau dacă nu te știe nimeni. Partea a treia am lăsat-o pentru piața noastră, lucruri ce se aplică strict aici, lucruri care fac, după părerea mea, să nu poți trăi din scris, indiferent cât de bun ești.

Când zic trăit din scris mă refer strict la profesia de scriitor și la trăitul din vânzarea de carte. Să trăiești din scris nu înseamnă numai asta(copywriter, blogger, jurnalist, ghost-writer și altele sunt meserii cu care trăiești din scris), dar eu mă rezum doar la ce mă interesează pe mine.

Buuun, hai să vedem ce particularități are piața românească de carte:

  • e foarte mică, cea mai mică din Europa sau pe-acolo. Cum s-a ajuns aici? Sărăcia, colapsul educației, șmecheria prostanilor ajunsă model de succes. Când societatea produce pe bandă analfabeți funcționali și nu promovează deloc competența, cine vrei să ridice piața de carte?
  • pe lângă faptul că e cât o puță de furnică, piața de carte românească e anti-naționalistă, ea și cu piața de autovehicule. ”Nu citesc autori români” am auzit de zeci de ori. Cum s-a ajuns aici? Metehnele comuniste s-au păstrat intacte în tagmă și asta înseamnă că toată critica de profil laudă sforăitor mizeriile scrise de cunoscuți, lauda în cerc e indestructibilă, premiile concursurilor cu greutate sunt împărțite pe sub masă și așa mai departe. Asta înseamnă că după ce s-au fentat cu câteva capodopere din astea ultra-recomandate, cititorii nu mai au nici cea mai mică încredere în review-urile culturale românești și preferă să nu arunce bani degeaba și să ia cărți care au cucerit piața internațională.
  • distribuția câștigă la noi între 40-55% din prețul cărții, DISTRIBUȚIA nu editurile. Cum s-a ajuns aici? Prostie pură și lipsă de viziune a tagmei de care vorbeam mai sus, cei ce respiră cultură pe urechi dar nu înțeleg că fără public nu au nicio utilitate. Că pentru o editură mică e greu să-și țină cărțile doar pe site-ul propriu, pot să înțeleg, dar să nu fie în stare primele 3-4 edituri ale țării să-și facă un magazin online propriu și să vândă doar acolo e incredibil. În timp ce editurile sunt falimentare pe linie(cu puține excepții, legate în general de contracte cu statul și manuale), elefant/libris/librarie câștigă bine mersi din vânzarea de carte(ok, nu vând numai asta, dar câștigul din carte nu e neglijabil).

Continue reading