Lupta

”Eram amândoi flăcăi, eu și frate-miu, tineri și proști ca niște cățelandri abia înțărcați de la țâță. Când am auzit buciumul de peste munte, ne-am zvârlit pe cai și duși am fost la oaste, să ținem piept turcului, să nu ne ia păgânii pământul de sub picioare.

Ne-adunase ura față de blestematul de turc de prin toate văile și colțurile ținutului, tare mulți dintre noi cu caș la gură, că nu luptasem niciodată și nici măcar nu văzusem vreo bătălie. Oșteni adevărați erau o mână de oameni, adunați de la cetate și niște răzeși mai bătrâni, care mai trecuseră prin sabie, restul eram toți niște mucoși cu mâinile neatinse de sânge.

I-am așteptat după un tinov întins pe toată valea. Acolo ne-au zis căpitanii c-o să se împotmolească și-o să-ncetinească valurile turcești și numa’ o să-i pălim ca pe niște mâțe plouate, de-o să-i punem la pământ rând după rând.

Eram atât de tineri și proști c-am luat-o ca pe-o joacă, ca pe-o încăierare între flăcăi cu ochii pe aceeași fată, după vreo horă-ncinsă-n fapt de seară. Îi așteptam pe turci cu zâmbetul pe buze, îmbătați cu povești de vitejie auzite în jurul focului. Continue reading

Ce-i trebuie unui scriitor ca să reușească?

Adică să fie citit de o milionime de cititori cu toată gloria și bănetul care vin din asta.  Asta înseamnă pentru un scriitor să reușească. Bineînțeles, poate să zică că scrisul e răsplată suficientă, că arta se face pentru artă și dacă știe că a scris ceva genial, îi ajunge. De zis poate să zică, de crezut însă, nu crede nici el.

Bun. Ia să vedem care e rețeta.

Cu mult mult mult timp în urmă, rețeta era foarte simplă. Trebuia doar să știi să scrii. Atât de puțini erau cei care să știe să facă lucrul ăsta, încât era de-ajuns.

Apoi au apărut editurile și astea hotărau ce cărți ajung pe piață. Așa că să scrii nu mai era de-ajuns, trebuia să scrii bine, la standardele vremurilor respective. Nu conta foarte mult despre ce scriai dar textul trebuia să treacă la capitolul calitate de ochii vigilenți ai editorilor. Continue reading

Supravieţuitorul

supravietuitorulIndividul din imagine este un erou.
Dacă înotătorii ăştia rotofei; şobolani de baltă, cum îmi place să-i alint, ar fi conştienţi de propria existenţă, s-ar întemeia o nouă religie.

Căci el, alesul, a murit, a stat vreo oră fără picătură de apă, la 40 de grade, alături de alte stârvuri. După care a înviat.
Şi a înviat sub jetul de la chiuvetă, plin de clor, nu în vreo apă cristalină.

Cu greu am convins-o pe domşoara Punct să nu-l transforme şi pe noul Caras Redentor într-un animăluţ de casă. Aşa cum a făcut cu ultimul supravieţuitor, pe care l-a mutat într-o găleată mai încăpătoare şi i-a adus firimituri de pâine, nisip, pietre… Tot ce are nevoie peştişorul să se simtă confortabil.

Greu, dar am reuşit să-i explic scopul nobil pentru care Caras a-nviat.
Continue reading

Cut! Încă o dată!

Copilului îi place melodia asta – cu fata care cântă frumos și face gogoși, așa că dacă o culcă tac-su îi cere să-i pună clipul.

Iar pe tac-su clipul îl scoate din minți. Cum, mă, la buget de buget, la cadru controlat, la o secvență fără animale sălbatice și cascadorii nebune, să nu mai tragi tu, regizor de clipuri de top încă o dublă? Continue reading

Minciuna – un adevar mai convenabil

Vlad zicea intr-un articol precedent ca meseria de politician nu te invata nimic altceva decat cum sa ai obrazul gros, dand exemplu clasa politica din Romania in frunte cu Ponta.

Nu poti sa nu fii deacord cu cele spuse de el in contextul politicii romanesti. Teoretic, lipsa de onoare si demnitate (obrazul gros) a politicianului este o consecinta fireasca a coruptiei si minciunii din politica. Am crede ca nu poti sa furi, sa minti si sa inseli ani la rand si sa nu ramai cu sechele. Dar se pare ca nu este deloc asa. Continue reading

Noi votăm oameni, nu partide

parlament“Victor Ponta va fi şi săptămâna viitoare prim-ministru. Pentru că mă uit dincolo de el şi văd doar încercări hazlii şi subțirime.” Asta am scris ieri, cu o zi înainte de moţiune.

Astăzi am avut confirmarea rezultatului, plus încă o dovadă, dacă mai era nevoie, a ipocriziei din spatele lozincii “Noi votăm oameni, nu partide”
Dacă am votat oameni, unde sunt? În Parlamentul României, sigur NU.
Puterea atribuită parlamentarului prin votul cetăţeanului a fost abolită prin “disciplina” de partid.

Membrii PSD şi UNPR au fost ţinuţi în bănci de liderii Ponta şi Oprea. Nu au avut voie să îşi dezlipească fundurile, indiferent dacă ar fi votat pro sau împotriva moţiunii.

1. Vă daţi seama câtă încredere există în turma lighioanelor politice. “Da, te cred că eşti de-ai mei şi votezi pentru mine. Dar mai bine stai mătăluţă în bancă!”
Continue reading

Dincolo de Ponta

gorghiu_blaga_83647400Mâine va fi din nou spectacol pe scena politică. Luaţi-vă găleata de Cola, boabe de porumb, ochelari afumaţi pentru artificii; începe Moţiunea, acest Revelion al bolnavilor de pirofilie. Aduceţi rugul şi păcura. Să bubuie petardele, să împuşcăm guvernul vechi, la anul şi la mulţi ani!

În ciuda entuziasmului de guvern nou, am dubii mari că moţiunea de cenzură va trece. Ar fi bine, în primul rând pentru salubrizarea politicului şi pentru reabilitarea în ochii populaţiei. Blindajul de şorici gros al lui Ponta s-a şifonat prea tare. Fie de la obuzele lansate de inamic, fie de la minele pe care a călcat de bună voie. Şi totuşi, va merge înainte.

Mulţi se vor înclina impresionaţi în faţa premierului nepereche. “Băi, ce le duce Ponta ăsta. Rezistent bărbat!” “Au încercat ei, dar n-au avut ce-i face. E prea puternic Ponta.” “O avea el şi defecte, dar e bărbat politic. E tare. Cum era Băsescu pe vremuri.” Aud deja toate comentariile analiştilor de la buticul cu bere, pâine, pălării şi cuie.
Continue reading