Au venit americanii

Cei mai bătrâni îi aşteaptă de peste trei decenii. De când au văzut primul Rambo pe video. Cei mai tinerei, de când au aflat că există un tărâm cu libertăţi, blocuri până la nori, actriţe focoase, arme şi bani.

Am încercat 25 de ani să îi copiem. Am reuşit să reproducem câteva caractere dintr-un alfabet necunoscut, dar fără să le înţelegem rostul. Specia lor comunică într-un limbaj criptic, incompatibil cu urechile şi genele noastre. În sfârşit, cavalerii galactici au aromânizat.


Continue reading

Forţa publicului

romaniaAstăzi, Simona Halep a învins-o pe Venus Williams cu 6-2 6-1 într-un meci sec de doar 61 de minute. Disputa a fost dezechilibrată mai ales din cauza numeroaselor erori făcute de Venus. Simona a simţit-o slăbită, cu trupul decalibrat şi cu mintea plecată. Nu s-a pretat menajamentelor, a lovit puternic şi precis, pompată fiind cu energie şi de publicul ospitalier.

M-a uimit arena din Roma. Din toate zonele se auzea doar “Hai, Simonaaa!” Ca telespectator (mă rog, laptopspectator) am avut impresia că absolut toţi cei prezenţi la meci sunt fanii Simonei, iar americana este barbarul aruncat în Amfiteatrul Flavian pentru a fi hulit şi răpus în urale.
Poate partida ar fi ţinut mai mult, poate Venus s-ar fi ridicat din genunchi dacă avea măcar UN fan alături.

Nu am reuşit să înţeleg cum aportul unor scandări venite din public, de la necunoscuţi, poate decide rezultatul unei confruntări sportive. La fotbal, acelaşi fenomen. Echipe care câştigă acasă cu 3-0 pentru a pierde în deplasare la diferenţă mai mare. Vorbim despre sportivi profesionişti, cu mulţi ani de experienţă, învăţaţi cu forfota unui stadion.
Continue reading

De ce nu respectăm poliția rutieră?

1. Pentru că nu-și face treaba.

Traficul e plin de dobitoci care te omoară cu zile, forțând depășiri și tăind benzi cu șmecherie, plini de cretini care cred că simpla semnalizare le dă prioritate și așa mai departe. La absolut orice drum dai peste ei și nu e deloc o întâmplare, pur și simplu știu că nu li se întâmplă nimic și conduc așa până omoară pe careva.

Faptul că poliția stă cu radarul la ieșirea din localitate sau acolo unde e linie continuă pe un kilometru de drept, nu înseamnă că își face treaba, ci doar că își face un plan de amenzi fără să elimine și să educe șoferii cu adevărat periculoși.

O dată la 6 luni iese și amendează șmecheria prin oraș, de ne bucurăm cu toții. Ar trebui să o facă o dată pe săptămână. Iar să prindă un dobitoc care te forțează în șanț, pe porțiuni de șosea unde se merge tare, e un fenomen la fel de rar la noi ca aurora boreală. Continue reading

Întortocheate sunt legile Domnului

domnuluiPotrivit unei informări a Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancea, au fost excomunicaţi din Biserica Ortodoxă Română Nela Panaite, Elena Daniela Baneş şi Romică Gavrilă, decizia fiind “motivată de declaraţiile pe care le-au făcut, verbal şi în scris, prin care aceştia dovedesc faptul că sunt o reală ameninţare pentru unitatea Bisericii” (Mediafax)

La prima vedere nu arată a mare tragedie ce s-a întâmplat. Dacă mă excomunicau pe mine, de exemplu, m-ar fi afectat la fel de tare ca retrogradarea Rapidului. Dar cele trei persoane amintite în ştirea Mediafax au fost pedepsite tocmai din cauza activităţii religioase.

Sunt persoane puternic implicate în fenomen; legate afectiv şi spiritual de ortodoxismul românesc. Altfel, şi-ar fi petrecut timpul fumând trabucuri ori alergând veveriţe prin parc. Au ales în schimb să protesteze faţă de deciziile luate de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.
Continue reading

Dracula’s Kitchen

O poveste despre bucate românești, despre timpuri îndepărtate, despre locuri și oameni, despre obiceiuri pline de farmec. Un an de scris și de fotografiat din Delta Dunării până-n inima Bucovinei, o aventură printre tradiții și gusturi venite din negura vremii, o întoarcere spre spiritul românesc autentic. O carte liberă de zbuciumul zilei de azi.

4 aruncat faina m

Dracula’s Kitchen adună între coperți aventurile unui tânăr naufragiat pe ținuturile valahe(în partea de fantasy), o colecție de rețete tradiționale, de la storceagul căzăcesc din Deltă la pasca sfințită din Bucovina(în partea de rețete) și peste o sută de fotografii. Continue reading

Vaccinul pentru copilul meu

Nu-s medic, n-am studii de specialitate, așa că ce urmează e un punct de vedere subiectiv, la care nu trebuie să adere nimeni și cu care nu încerc să conving pe cineva de ceva ci doar să îndemn la un pic de toleranță față de opinia celuilalt. Nu de alta dar, ca orice subiect mai gras, împarte discuția în două tabere violente și de multe ori penibile în manifestări.

1. Medicina nu e degeaba. Poate va veni o vreme când vom înțelege destul de bine organismul uman ca să-l putem vindeca fără intervenții și medicamente din exterior, dar nu suntem încă acolo iar dacă vom fi vreodată, se va datora tot cercetării științifice nu unor neica-nimeni cu discursuri aberante.

2. Medicina nu are toate răspunsurile iar asta se vede clar pe rata de vindecare infimă a tratamentelor pe zeci de boli. La fel de adevărat e că organismul se vindecă și singur, dacă e destul de puternic și este ajutat cum trebuie. Poveștile cu cancerul învins de dietă sau de mutatul pe o insulă sunt uneori adevărate, asta nu înseamnă însă nici pe departe că există o rețetă sigură pentru așa ceva.

Noțiunea cheie e chiar asta – câteodată organismul învinge boala. O face cu ajutorul medicației, cu ajutorul dietei, cu ajutorul aerului, cu ajutorul dispoziției mentale. Medicina vorbește în procente, uneori tragice, despre șansele de supraviețuire, șarlatanii și nebunii vând speranțe la kil. Continue reading

Atunci când ne dă semiotica afară din casă

M-am uitat la “Enemy” în primul rând pentru Jake Gyllenhaal. L-am remarcat în Donnie Darko şi mi-am zis că am descoperit noul Johnny Depp. Adică actorul cu aură uşor mistică, şic, carismatic şi totuşi tăinuind o răceală râncedă.
Ambii sunt perfecţi pentru roluri ciudăţele, dar Gyllenhaal este mai leal noii generaţii de cinefili.
#Lumbersexuali

Nici Donnie Darko nu a fost un film croit după măsuri comune. Dar a ştiut să păstreze rezonabil amestecul de raţional şi fantasmagoric, pentru a nu face franjuri mintea spectatorului inocent.
Continue reading

Suspiciuni rezonabile vs Indicii temeinice

suspiciuni rezonabileŞtie cineva care este marea diferenţă dintre “suspiciuni rezonabile” şi “indicii temeinice”?
De trei zile tot spaţiul public este ocupat doar de problema asta. Până şi cel mai scump la vorbă dintre noi, cel dintâi ales al poporului, a ţinut morţiş să aşeze central subiectul.

Senatul a votat astăzi, aproape în totalitate, că este mai bine “indicii temeinice”. Modificarea procedurii trebuie să treacă şi pe la Camera Deputaţilor, până să devină validă. După ce va trece, judecătorul va dispune măsura arestării preventive dacă există “indicii temeinice”. Nu “suspiciuni rezonabile” ca până acum.

Concret, care este diferenţa? Pentru mine, sunt două sintagme apropiate ca sens. Diferenţa semantică ţine doar de modul subiectiv în care judecătorul înţelege gravitatea unei formulări. Suspiciunea nu este declanşată tot de nişte indicii? Iar “rezonabil” este sinonimul mai anemic al lui “temeinic”.

Vor apărea diferenţe în deciziile judecătorilor DOAR pe baza variaţiunilor armonice şi lexicale? Rezonabil şi temeinic au aceeaşi conotaţie. Ambii termeni sunt în sfera pozitivă, doar că al doilea presupune un “DA” mai răspicat.
Continue reading

Românii, salvatorii Europei

pod inalt

“Romani! Ridicati capetele plecate! Indreptati spinarile incovoiate! Alungati tristetea si lipsa de sperante din aste zile. Nu mai stati timorati si complexati in fata unei Europe care ne datoreaza insasi existenta. Amintiti-va din nou de Marele nostru Stefan. De toti mosii si stramosii care nu au lasat neamul sa piara. Cu sute de ani inainte de Americi, teroristi, CIA-uri, Al- Qaede si atentate regizate, Stefan cel Mare si Sfant administra Islamului cea mai mare infrangere suferita vreodata de vreo armie musulmana din partea unui lider crestin.” (continuare)

Fragmetul de mai sus putea fi o introducere inspirata pentru un pamflet. Un fel de “haz de necaz”, o autoironie subtilă pe care noi, inventatorii ţuicii şi ai mămăligii, avem puterea să o facem.
Continue reading