Niște nume

Pe drum spre Brașov. La dus.

Spălătoria de mașini – Amazon. În curte doi antreprenori se chinuiau să pună apă dintr-un bidon de 5 într-o sticluță de 0,5.

Firma de transport – Rotilă. Când am auzit reclama era să fac pană de râs.

Specialistul în grătare – Gogu Hârciogu. Hârciogii fiind renumiți pentru grătarele lor tradiționale.

La întors nimic, că era noapte și ploua de nu vedeai și nu auzeai nimic, nici nume nici altceva.

Una scurtă despre Mircea Badea

mircea badeaÎl urmăresc pe Mircea Badea de mult timp (10 ani probabil). De cele mai multe ori nu sunt de acord cu el. Nici el nu mă găseşte simpatic: “ăla cu neg pe faţă, cartof în loc de nas şi cu probleme la căpuţ”.
Îmi permit aroganţa, ca după 10 ani de studiu, să îi fac o caracterizare succintă:

Mircea Badea are o inteligenţă peste medie. Mult peste medie. De aici glumiţele, spontaneitatea, capacitatea de a improviza, chiar o oareşce carismă.

Dar Mircea Badea are maturitatea emoţională a unui preşcolar. De aici orgoliul nemărginit, încrederea nejustificată în propriile calităţi, incapacitatea de a accepta alte puncte de vedere, aroganţa, agresivitatea în gândire, virulenţa în limbaj, încăpăţânarea de a merge pe un drum greşit până la capăt.
Preocuparea obsesivă de a face albie de porci orice element din afara ariei sale de simpatie. Jubilările morbide declanşate de ghinionul celor care gândesc diferit.

În concluzie, Mircea Badea poate fi considerat un geniu. Dar nu neînţeles, ci ratat.

Sta-v-ar macroeconomia-n gât!

grecia1. În urmă cu mai mulţi ani, am străbătut Grecia de la nord la sud. A durat 4-5 ore, am mers NUMAI pe autostradă şi am trecut prin aproximativ 90 de tuneluri.
2. În anul 1997, România a fost aproape de faliment. A depăşit momentul, vânzând Romtelecom-ul către OTE, o companie greacă.
3. Firmele şi băncile ridicate de greci în România nu o mai duc la fel de bine. Sunt curios cum o duc alea româneşti ridicate în Grecia.

Din 1, 2, 3 şi alte zeci, sute de puncte pe care le-aş putea înşira, rezultă un proverb românesc, nu grecesc: “Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia.”
Cine a năzărit aşa proverb nu avea habar că noi, dacii, suntem lupi, nu câini.
Continue reading

Slavă Greciei

Mă uit și mă crucesc. Nu de situația Greciei, că acolo e clară treabă – o mâna de politruci au sacrificat o țară întreagă pentru că pierdeau accesul la ciolan dacă supărau grecul de rând, prin niște măsuri de trezire la realitate – ci de comentariile pe care le văd la noi.

Îi știți pe ăia care ne explică doct cum Ceaușescu a fost un erou național și că noi am luat pâine pe cartelă și portocale la coadă pentru că numai așa (de parcă am fi cerut produse pe gratis, tată) ne puteam plăti datoria externă? Ăia în care pocnește mândria națională că ne-am plătit și nu am rămas datori nimănui în epoca de aur? Continue reading

Umor rusesc

strike1Aş spune zâmbitor că este gluma zilei, dacă nu ar veni din partea unui Hannibal Lecter rusofon. Şi el zâmbeşte, din spatele gratiilor ornamentale; nu ştii dacă în acel moment eşti un partener de şuetă sau următorul prânz.
Gluma (sau nu) sună cam aşa: Procurorul general al Rusiei anchetează dacă URSS a recunoscut în mod legal independenţa ţărilor baltice, în 1991. (Sursa)

Rusia anchetează dacă Rusia a făcut o ilegalitate în anul 1991, atunci când le-a zis Estoniei, Lituaniei şi Letoniei “Sunteţi liberi!”
Cred că putem anticipa lejer rezultatul “anchetei” deschise de procurorul general. Doar nu se apucau de treaba asta pentru a reconfirma independenţa balticilor.
Continue reading

The Salt of the Earth

Prima dată, acu multă multă vreme, am dat peste niște imagini monumentale, de ziceai că-s venite de la începuturile civilizației. Mult mai târziu am aflat de efortul restaurator al fotografului, pe dealurile copilăriei sale, devenite sterpe și uscate ca praful.

Teribil de bolnav, zicea el de la ce văzuse, s-a făcut bine oblojind mediul din care plecase, aducând înapoi pădurea și apa în ținuturile acelea. Sufletul și corpul i s-a vindecat odată cu verdele copacilor. Continue reading

Ca viţeii la poarta nouă

Mi-am amintit o secvenţă poznașă pusă la cale de nişte comedianţi olandezi. Într-o galerie de artă, au introdus câteva tablouri cumpărate cu mai puţin de 10 euro din Ikea. Le-au prezentat vizitatorilor ca pe nişte excepţionale opere şi au întrebat ce preţ ar fi dispuşi să ofere. În foarte scurt timp, talourile de 10 euro au ajuns sa valoreze zeci de mii.

La fel cum “iubitorii de artă” olandezi priveau tablourile, noi privim felul de a face politică. Încărcaţi cu seriozitate, snobism şi pretenţii, dar fără să avem habar, câtuşi de puţin, dacă analizăm un măr sau o cămilă.

Am ales exemplu ultimele comunicări publice făcute de cei doi piloni politici:

ponta
iohannis
Continue reading

Toleranță

Toleranță – atitudine îngăduitoare față de greșeli.

Eu sunt un tip tolerant, de fapt mulți dintre noi suntem toleranță. Mă deranjează însă cât de intoleranți sunt chiar cei care ne cer să fim toleranți.

Uite, eu nu consider homosexualitatea drept o chestie normală/naturală pentru că, biologic vorbind, dacă aia ar fi normalitatea noi nu am exista ca rasă. Și nu, argumentele cu – acum putem face copii în eprubetă – nu țin, pentru că nu intră în sfera biologiei rasei. Biologic lipsa de atracție față de sensul opus nu este normală. Continue reading

Welcome to the Hotel Corvaris

corvarisUn antreprenor ambiţios s-a decis să dezvolte industria hotelieră în prepuțul Berceniului. La limita periferiei, acolo unde pretenţiile de Bucureşti pălesc în faţa provincialismului ilfovean. Veste bună pentru mine; la doar 5 minute de alergare uşoară, ambiţiosul antreprenor mi-a ridicat hotel-restaurant (cu mâncare bună şi ieftină). Şi în inspiraţia-i neţărmuită, l-a numit Corvaris.
Încă nu i-a picat fisa, dar ăsta ar fi sloganul perfect de promovare “Corvaris: neţărmuire”

Decorul zbârleşte părul până şi artiştilor minoritari de la periferia Berceniului. O combinaţie de roz şi mov atotprezentă, piloni gălbui, terminaţi în arcade împopoțonate cu leduri multicolore, de care atârnă impozantele lustre turcoaz. Iar pe mesele de culoarea oului de raţă, mult plastic alb, negru, roşu aprins şi maro.
Totul într-o lumină fierbinte care-ţi dizolvă corneea mai abitir decât într-un magazin de bijuterii.
Continue reading

Critica e moartă

Zice Dorin despre cât de necesară e critica serioasă unui mediu cultural și cât de inexistentă e ea la noi. Aș putea spune totuși că e un fenomen general, care nu se oprește nici la mediul cultural și nici la granițele noastre.

La nivel global review-urile de tehnologie, făcute de profesioniști recunoscuți ai jurnalismului web, ajung să nu mai valoreze o ceapă degerată în ochii cititorilor după ce, din nou și din nou, se dovedesc comandate, plătite și neatinse de vreun gram de sinceritate. Continue reading