Capitularea statului religios de tip musulman in fata societatii libertine de tip crestin

Am fost plecat o saptamana in Austria, la o bicicleala montana. Mai precis la Radstadt, in Salzburger Land. O zona de vis, un paradis pentru turisti si nu numai. Mai nou insa si pentru refugiati. Sau imigranti. Sau ce-or fi. Sunt convins ca nici ei nu stiu exact ce sunt. Majoritatea spun in fata camerelor ca nu vor oriunde in Europa, ci prefera Germania si Suedia pentru o viata mai buna, declaratie ce-i demasca ca fiind imigranti. Dar simplul fapt ca vin din tari in care este razboi, ii transforma automat in refugiati cu drepturi speciale in toate tarile membre UE. Prin urmare putem spune ca sunt refugiati imigranti, adica refugiati si in acelasi timp imigranti.
Continue reading

Halucinantul funcționar român

Amicul meu C are obiceiul să ia câte prostioare de prin lumea largă, prostioare care vin cu poșta. Sătul de zecile episoade cu încurcături și livrări melcești s-a dus omul să schimbe ceva, că nu se mai putea.

Am oameni la licență care abia așteaptă să aibă proiecte de soft, hai să vă facem noi unul gratis cu tot ce vă trebuie ca să nu mai scrieți cu pixul peste tot, să nu mai încurcați adresele, pachetele, să nu mai pierdeți timpul aiurea. Ba să recunoască și codul de pe pachet dacă are, ca să nu mai scrieți deloc.

Aaaaa… nuuuuu… pentru asta trebuie să vorbim la București…

Dacă pe viitor se-apucă poșta să vrea un progrămaș de genul asta, cam câte milioane de euro va da statul unei firme de IT, după o licitație deschisă și corectă? Continue reading

Înmormântarea lui Max

***
Totul este absolut superb! Câinii posomorâţi prezenţi la înmormântarea colegului, ploaie şi cer plumburiu. Discursul halucinant despre prestigioasa activitate a ofiţerului Max – şcolit la Râmnicu Vâlcea (like!) şi remarcat de americani. Reporterul cu hanorac albastru, străin de tainele microfonului. Au adus până şi bocitoare! SUPEEEERB!
Oare la parastas avem Pedigree sau Royal Canin? O apă de veceu demidulce?

PS: Da, ştiu, în primul rând a fost ofiţer şi pe urmă câine. Totuşi, noi suntem societatea care de curând a eutanasiat 70.000 de câini, doar în Bucureşti. Hai să ne prindem toţi de mână acum şi să ne pişăm ochii pentru Max. Pentru că a fost mai dresat.
Continue reading

Yes bitch, yes!

roberta vinciFinală surpriză la US Open: Roberta Vinci – Flavia Pennetta. Locurile 43 şi 26 WTA.

După ce a demonstrat în sferturi că poate învinge şi jucătoare care dărâmă bivolul dintr-o palmă, Halepa noastră s-a bătut singură în semifinală. Strategia blitzkrieg – ofensivă totală din toate poziţiile – abordată de româncă nu a funcţionat în faţa italiencei de un pragmatism impresionant. Asta e, se mai întâmplă. Ce m-a surprins în mod neplăcut a fost încăpăţânarea Simonei de a juca pe aceeaşi carte pierzătoare.

În finală, ar fi avut o pâine uşor de digerat – Roberta Vinci. Roberta avea înaintea semifinalei cu Serena cotă 17 pentru victorie. Serena avea 1.03. Pentru cei neiniţiaţi în arta aruncatului de bani la veceu, cota 17 înseamnă că orice leu pariat pe Roberta Vinci ţi-ar fi adus un profit de 16 lei.
Continue reading

Adevărul din numele localităţilor

sloboziaMai la vale de satul Olanu, peste gârla veşnic seacă, coteşte din şoseaua asfaltată o uliţă acoperită de ţărână fină, cenuşie. Pe dreapta uliţei, un câmp părăginit din care an de an răsar porumbi pitici, sufocaţi de pălămidă. Pe stânga, o clădire scundacă, scorojită, cu acoperiş surpat pe jumate şi pereţi din mortar fărâmicios. Are dimensiunea şi forma postului de poliţie construit la intersecţia de drumuri săteşti.

Am înţeles de la părinţi că, în urmă cu vreo 25 de ani, acolo se făceau gogoşi. În anumite zile, nu mereu. Şi mirosea în tot satul a cocă prăjită şi vanilie, de se adunau oamenii cu zecile în faţa clădirii scundace. Acum sunt doar nişte ziduri abandonate pe stânga uliţei, ce te înţeapă cu duhoarea de urină.
Iar dacă păstrezi şi mai la vale drumul de ţărână cenuşie, ajungi în satul vecin – Casa Veche.

De ce vă povestesc amintirile satului Olanu? Vreau să evidenţiez nesocotitul talent pe care noi, românii, îl avem atunci când ne botezăm localităţile. De fiecare dată când pedalam spre Casa Veche, pe uliţa cenuşie, pe lângă porumbii pitici şi gogoșăria mumificată, simţeam nisipul şerpuind pe gât.

Nu am văzut vreodată dacă în satul vecin există cu adevărat o casă veche. Dar nu conta. Numele reda cu o lealitate perfectă senzaţia mea: pedalam spre pustiu, naftalină, uitare. Temător, cu pieptul secat şi zbârlit, înghiţind nisip.
Continue reading

Marea invazie

imigrant1
imigrant2

Informaţiile au fost prelevate la aceeaşi oră, de pe două site-uri de ştiri diferite: gandul.info şi antena3.ro. Speranţa în acuratețea presei româneşti mi-a murit de mult timp, nu asta-i problema. Chiar şi speranţa de a transmite nealterat şi netrunchiat o informaţie banală ori un citat. Să presupunem totuşi că adevărul s-ar afla undeva la mijloc şi în România urmează să vină 5500 de refugiaţi.

Suntem pregătiţi pentru ei? NU! În niciun caz. Dar nu din vina lor. Problemele nu vor veni din originea, religia, conduita imigranţilor. Nu ne vor alerga minorele virgine pe străzi, nu se vor detona la metrou, nu ne vor prăda civilizaţia superioară. Greu de crezut, pentru că noi ştim clar, din ONLINE, că refugiaţii sirieni doar cu asta se ocupă.
Staţi liniştiţi, nu.
Continue reading

Culoarea mării românești

Ioana se joacă în nisip și, din 10 în 10 secunde, aruncă scârbită câte un muc de țigară într-o parte, încercând să-și facă un castel fără ornamente din industria tutunului.

Doi metri mai încolo o boxă bubuie ultimele hituri și face ca orice conversație de pe plajă să se poarte cu Hă? Hă? semne și urechi făcute pâlnie.

Printre șezlonguri se plimbă un tuciuriu burtos care taie bilete la fel de amabil ca băieții cu skijetu și banana, toți cu mers șmecheresc și gata să-și transforme rânjetul în flegmă și palme peste cap. Ăsta-i profilul celui care lucrează plaja românească, singurul care se poate descurca cu românul care are drepturi peste drepturi și nicio obligație, că doar e în concediu pe banii lui. Continue reading

Intră, frate! – aplicație de portbagaj

Am simțit nevoia aplicației Intră, frate în Praktiker, chiar zilele trecute. Mă uitam la un balansoar cu 3 locuri pentru un prieten și tot încercam să-mi dau seama dacă-mi intră cutia aia cât toate zilele în mașină.

Ia să fi avut o aplicație cu care să pozez cutia, să selectez modelul de mașină și să-mi spună dacă Intră, frate sau Unde vrei s-o bagi, nu știi că ai Matiz? ca să nu trebuiască să car 19 kile până la mașină și apoi să mă chinui să le găsesc poziția ideală pe bancheta din spate, de preferința una care să mă lase să închid ușile…

Evident, pe lângă dacă încape sau nu, să-mi calculeze și poziția în care o face și să mi-o deseneze frumos cu roșu în schița mașinii.

Probleme de comunicare

basescu primar

Print screen-ul îmi aparţine, l-am făcut ieri. Fără editări, real, exact aşa cum îl vedeţi. Vorbim despre o televiziune de ştiri, cea mai vizionată din România, la distanţă foarte mare de restul.
De ce apar astfel de speculaţii? A cui este vina?

Este a lor, a ştiriştilor de la Antena3, pentru că nu îşi respectă meseria. Este a noastră, a spectatorilor, pentru că le dăm atenţie şi audienţe. Dar atât ei cât şi noi suntem simpli consumatori – critici şi cititori. Nu noi livrăm produsul, nu noi scriem opera.

În lanţul evenimentelor mai există un vinovat, situat mult înainte noastră – coautorul operei, DNA-ul.
Continue reading