Cei şapte de ce

romania
1. De ce jucăm cu decalibratul Keseru şi îl punem să bată loviturile libere?
2. De ce dominăm net aerian o echipă şi nu reuşim să marcăm din nşpe mii de faze fixe?
3. De ce jucăm cu garda jos şi atacăm ca bezmeticii, noi fiind în toată istoria o echipă de „reacţiune”?
4. De ce poartă Burleanu epoleţi pe sub sacou?
5. De ce insistăm să ne frecăm pe sfârcuri cu icoanele lui Father Chicken?
6. De ce încă nu l-am pupat cu nesaţ în fund pe arbitrul partidei?
7. De ce vrem să mergem la Euro?

Ce este un terorist?

USA“Barack Obama a appelé depuis le Bureau ovale mercredi 7 octobre la présidente internationale de Médecins sans Frontières (MSF), Joanne Liu, pour « s’excuser et présenter ses condoléances » après le bombardement par l’armée américaine samedi d’un hôpital de l’ONG à Kunduz, en Afghanistan, qui a fait 22 morts.” (de AICI)

A durat ceva până să îşi scrie discursul. Dar, într-un final, şefu’ de la Land of the free home of the brave şi-a cerut scuze. Foarte bine, problema rezolvată, mergem înainte. Asta este, omul este supus greşelii. Numai cine nu bombardează nu striveşte 22 de civili într-un spital.
Continue reading

Scurtissime

1. Statul își bate joc de ceva frumos, din nou. Uite de asta ajungi să te rogi de stat, nu să te ajute, ci să nu te încurce. Satul Viscri este cea mai frumoasă inițiativă turistică de la noi, iar pista de biciclete care șerpuiește prin pădure și leagă satele zonei este o idee splendidă.

Când am auzit de ea și-apoi mi-au confirmat amicii bicicliști părerea inițială, m-am gândit imediat pe unde ar putea fi făcut așa ceva și în Bucovina. E mai greu, c-aici sunt munți nu dealuri.

Ce și-au zis băieții, hai să scoatem câteva sute de tiruri cu lemne pe drumul cel mai scurt, chiar dacă intrăm cu ele prin sat cu clădiri UNESCO, chiar dacă facem praf pista făcută de voluntari cu bani europeni… na, nu consumăm motorină prea multă, așa că nu ocolim nimic. Continue reading

Stăpâna şi Ștrumeleagul

holmes-in-handcuffsM-a scos o damă bună în oraş, la masă. Buzată, cu ochi de leoaică înfierbântată, forme, talie subţire, ca prin inel trasă. Fardată cu model şic, o bluză mulată, vârâtă-n buric. Cizme, cu tocuri lungi, din piele de iapă în dungi. Şi pantaloni subţiri, din latex. Gagica miroase a sex.

Eu aveam pofte, simţeam cum pulsez, explodez. Cu ochii-ntre ţâţe, ziceai că-s motan necastrat într-o turmă de mâţe. Am încercat să-i vorbesc, să o ameţesc; din vorbe, din slove – scrise de alţii, scrise de mine, cele mai sexi si fine.

M-a ignorat complet, futil ca un acord fără predicat şi fără subiect. Mergea cu un pas înainte, cu mâna vârâtă la mine-n budigăi. Tăcea, mergea şi mă târa după ea ca pe un sac de păstăi.
Continue reading

O lume de lei

Hohoteau copilărește, goi pușcă, uitându-se unul la altul cu fețele caraghios schimonosite de o bucurie uriașă, așteptată decenii de ei și milenii de omenire.

Doi bărbați și o femeie. Corpuri tari, abia ieșite din adolescență, încântător de viguroase și splendid de neted sculptate pe sub piele. Sânii fermi ai fetei tresăltau hipnotizant sub hohotele de râs și sfârcurile tari desenau zig-zaguri prin aer.

– Măi să fie! – exclamă zgomotos bărbatul înalt și blond, uitându-se în jos. N-am mai avut una din asta de vreo cinșpe ani – continuă rânjind cu ochii pe erecția onorabilă ce i se ridicase între picioare.

– Trebuie să recunosc că nici eu! – buși din nou în râs fata.

– Păi?

– De când s-a uitat ultima dată cineva la mine și-am avut efectul ăsta…

– Domnilor, a mea nu merge. Continue reading

O mică românească

Azi e Ziua Educației.

Câte lucruri pot să facă profesorii în școală ca să dea, măcar pentru o zi dacă-n rest e același stil comunist de îndopare forțată, o față caldă educației? Jde mii de chestii altfel.

Săptămâna trecută prin școlile din provincie a venit o înștiințare de sus cum că, dacă se vrea, ziua poate să fie liberă/neplătită. Acum văd că-n București oricum e așa.

Păi nu? La urma urmei ce poate să bucure elevii mai tare și să le arate utilitatea și frumusețea educației decât o zi în care profesorii să le zică – stați mă acăsucă, noi preferăm să nu fim plătiți decât să facem altceva decât rutină.

Sat de munte

sat-din-apuseniVeneam după un drum lung şi agasant. M-am trântit pe burtă în roua rece, să-mi îmbib hainele îngălate în lacrimile muntelui. Transpiraţia fiartă îmi corodase deja pielea; acum simţeam mâncărimi în carne şi gâdilături viermănoase în măduva oaselor. Spală-mă, rouă! Spală şi stinge tot jegul încolţit în mine!

Mi-aş fi azvârlit şi bocancii, să îmi dreg arsurile din călcâie. Dar nu mai era timp. Oamenii muntelui deja se adunau în jurul meu, cu ochii bulbucaţi şi gurile căscate; mai ceva ca la un circ vandalizat de clovni nebuni.

Comunicau fără a se privi; fălcile colţuroase de acromegali aruncau trosnituri scurte în lateral, muntenii păstrându-şi traiectoria de înaintare. Fiecare îşi respecta raza cercului, ghidat de ecolocaţie. Iar în centru mă aflam eu, pe jumate dezbrăcat şi tăvălit în iarba udă.
Continue reading

Îngerii care împung

puscarieDNA-ul a fost în vizită la handbalul băimărean, inclusiv la celebra echipă de fete HCM Baia Mare. Nu sportivii sunt cei vizaţi, evident. Suspiciunile DNA sunt legate de modalităţile de finanţare şi de posibile giumbușlucuri încercate de primărie prin spatele porţilor. Deocamdată, doar verificări. Niciun arestat, niciun acuzat. Ce a declarat primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş:

“Vom anunţa că până la rezolvarea suspiciunilor şi până la elaborarea de către Guvern şi Parlament a unor prevederi legale, care să ne încadreze clar modul în care susţinem sportul, noi, municipiul Baia Mare, ne vom retrage din susţinerea sportului, culturii, sănătăţii. Înţeleg că ţara asta se doreşte a fi una de oameni bolnavi, nu de oameni sănătoşi. Se va ajunge să retragem echipele din Liga Naţională, Liga Campionilor, la rugby la fel, dacă asta se doreşte, pentru că dacă suspendăm finanţările de la Primărie, acolo se va ajunge”

Păi ce-aţi făcut, mă, răilor? Ruşine DNA! Încă un înger prigonit.
Continue reading

biblia pierduta

E mare valva zilele acestea cu “Biblia pierduta”, scrisa de Igor Bergler.
Cartea eveniment, nascuta pentru a fi bestseller national si mondial, a spart deja toate recordurile inca inainte sa fie lansata oficial pe piata. Conform editurii RAO, s-au vandut deja 10.000 de exemplare.
Mai mult decat atat, cartea se bucura deja de recenzii media foarte bune. Ziua de vest scrie de exemplu: “Ca tehnică a structurării subiectului, se apropie de arta suspansului lui Dan Brown, care întâlneşte cultura enciclopedică şi umorul lui Umberto Eco, dar şi de vechea tradiţie a literaturii de gen americane”.  Continue reading

Cartea ca produs

O să scriu ceva fenomenal, atât de bun încât lumea să stea la coadă și să se calce în picioare ca să pună mâna pe un exemplar. Așa visează scriitorul la început, când se gândește să publice o carte.

Demult lupta unui autor la început se ducea cu editurile. Peste cartea ta se uitau niște oameni extra-citiți și hotărau dacă merită să fie publicată, iar dacă răspunsul era da, știai sigur că ai un public minim.

Când cartea a devenit un produs de consum larg, lucrurile au devenit puțin mai complicate. Cererea și oferta s-au extins, până când oferta a început să depășească cererea și asta a însemnat că lupta autorilor s-a mutat de la convins o editură să-i publice, la convins o editură să-i împingă în față altor autori. Asta până nu demult.

Acum lucrurile s-au schimbat radical. Tehnologia, self-publishingul, social media a schimbat total jocul. Faptul că autorul nu mai trebuie să treacă obligatoriu prin filtrele unei edituri a avut ca rezultat o ofertă de carte mult mai mare decât cererea – de exemplu peste 90% dintre autorii de pe amazon nu vând mai mult de 200 de cărți. Continue reading