Leacuri mărunte

Am intrat într-a opta lună de foc în sobă. Bine, nu în sobă, în centrală, iar în ultimele două zile abia a pornit undeva pe la cinci-șase dimineața(a nu, nu e cazul s-o închid că săptămâna viitoare iar coboară vremea sub zero).

A nins, când nu a nins a dat cu lapoviță, când nu a dat cu lapoviță a plouat, de toată proaspăta mea curte arată ca o plantație de orez. Fără orez.

Mi s-au adunat multe și încâlcite pe cap în ultimele luni, de genul cărora aduc frigul, umezeala și urâtul de afară înăuntru, de te simți în mocirlă până la gât. Stăteam scufundat așa de nu mai știu când, învârtindu-mă de la un gând sumbru la altul, ca un bursuc în vizuină. Continue reading

Catifea

S-a uscat pălămida peste lacrimi de ciment, mormoloci mumificaţi strănută cenuşa în puţuri. Fără boare de vânt, amprenta tălpilor se dizolvă în coloane verticale, şerpuite doar de lentoarea moleculelor. Pustiu şi flămând, cerul aspiră inerenţa telurică. Stefuţ îşi răsfaţă fesele într-un muşuroi abandonat; chircit, sub palme frământă grumazul, îşi stoarce granule de sare din pleoapele arse.

La o cocoaşă de izlaz mai sus, Mirana se roteşte cu mâinile întise şi cântă. Miracole centrifugale i-au întins fusta şi clopotul s-a transformat într-un titirez înflorat. Singurii ochi care i-ar putea urca pe coapsele dezvelite tremură maturaţi într-o saramură uscată.

– Lie, lie, ciooo-cârli… heeei, Stefuţ! Stefuuuţ!
Continue reading

Hoții model

Azi căutam să cumpăr un coș cu lemne de foc. Mi s-a răspuns de către căruțași – nu ne putem risca, ne iau căruțele și caii și ne dau amenzi.

Într-un final, mi-au zis că-mi aduc patru săcușori cu lemnuțe. Bravo, am zis, dar stau acum pe geam și mă uit cum trec camioanele pline cu lemn…

*

Hai să spunem că absolut orice camion cu lemn pe care-l vezi pe stradă e ilegal, ba chiar în aceeașil măsură de ilegal cum e lemnul adus de căruțași(de multe ori chiar furat). Se vede limpede cum problema omului nu e asta, ci că lui i-a fost greu să cumpere lemn tăiat/furat pe șestache din pădure când alții pot lua cu tirul.

Da, fraza de început e o reproducere fidelă a unui post pe online-ul bucovinean. Mai mult, fraza e o variație a unei atitudini care o vedem peste tot – nu încălcarea legii irită românul ci realitatea că el nu o Continue reading

Cu de-a sila

Imediat după vacanţa de Paşte, a dat primăriţa Firea într-o forfoteală şi un scremet pasional, demne de ultima zi petrecută printre pământeni, înaintea exilului cosmic. Ce hărnicie! Ce pricepere! Ce noroc pe pirpiria specie bucureşteană! Şi a reuşit: După rafale de lătrături, ciufuleli, nervi mestecaţi şi scuipaţi, primăriţa a deschis Pasajul. Da, este viu şi gâfâie. Celebrul pasaj de la Piaţa Sudului a scos capul după o naştere întinsă pe cinci ani.

O fi mai chircit, lung cât cămara cârtiţei şi ciungit de o bandă, dar este al nostru; aşteaptă iubire şi plecăciuni. Într-adevăr o izbândă, malul mântuitor la care ne-a scos Găbiţa Columba, asigurându-se că întregul univers a aflat de eforturile sale urieşeşti. Cu toată opoziţia constructorului hoţoman, a Dorelului leneş şi a comisiilor răuvoitoare, a reuşit.
Continue reading

1 Mai Muncitoresc

Peste Predeal s-a rostogolit o ceaţă deasă, vie – te mângâie lasciv şi murmură prometeian. S-au schimbat stăpânii grătarelor, la fel şi mititeii sclavi, muncitoreşti. Acum sfârâie moviliţe de pământ reavăn, mărunţit. Li se ridică seva într-un decor lăptos al luxurii umede şi mute.

Particularităţile zonei? O divizie fudulă de căsoaie ridicate în râzgâiala opulenţei, arheologic încadrată la stilul starleto-hollywoodian. Şi legenda urşilor peregrini. La ce înfumurare leagă hornurile boiereşti, m-aş aştepta să-mi taie calea un urs în frac şi joben, sugând prețios din narghileaua cu aromă de fragi.
Mor, mor, mor! Poftiţi, vă rog, în antreul bârlogului de vacanţă!”

1 Mai Muncitoresc, vreme bună pentru șemineuri scărpinate de vătrai, campionate de şah, whisky cu amaretto şi boabe de cafea.

Insula Tăntăluş (fragment)

Stuful pocneşte în vânt. Şiroaie grele, pietroase, te lovesc până îţi îndoaie ceafa. Sunt calde, dor, se sparg în creştet şi îţi plantează ecouri între urechi. Cerul s-a spintecat, sângerează, mânjeşte puritatea nopţii. Coloane purpurii au luminat balta, cât să-i vezi siluetele plaurilor şi deschiderea spre o apă mai mare.

– Teribil balamuc sub nori! Mai sus, deasupra lor, trebuie să fie o linişte absolută.
Marţianul părea la fel de impasibil ca mine sub loviturile şi urletele furtunii. Chiar mai dezinvolt acum, ud şi împins de vânt, decât în răsfăţul focului de tabără.
– Da, probabil… Linişte.
– Sunt ghid în Deltă de când mă ştiu. N-am văzut noapte cu aşa cer aprins. Şi nici turist să-i placă ploaia cum îţi place ţie.
Continue reading

Naivii de pe urmă

Un nabab furăcios şi fudul explicând poporului cum este curat ca lacrima. Nu pentru că n-ar fi făptuit, ci pentru că este atât de înfipt încât legea nu i se aplică. Baronul Mischie, stăpân peste prostime, alături de întreaga familie. Au trecut aproape 15 ani şi ne uităm la altă familie boierească: Pandele, succesoarea familiei Mischie pe linie împărătească de la Tutanion Iliescu benedicțiune.

Cu toţii credincioşi, bisericoşi, aleşii Domnului fără îndoială, captivi într-o frescă medievală care îndeamnă la meditaţie: “Oare batem pasul pe loc de 15 ani sau de câteva secole?”
Probabil reflecţia, introspecţia, analiza abstractă şi somnambulismul secular sunt singurele refugii în calea neputinţei.
Continue reading

Vipere și cocoși

Călcăm ca apașii pe potecile înghețate, să nu ne audă pădurea. Pe ultima bucată, părăsim cărarea, stingem lanterna și ne luăm după stele. E cer senin, poate în sfârșit o să am lumină bună și-o să prind cocoșul într-o fotografie, sunt ani întregi de când tot încerc.

Tocmai pentru că nu-i urmă de nor, aerul dansează între -5 și -10 grade. Ajungem fix în mijlocul roatei(zona de câteva sute de metri pătrați în care cocoșii își cântă amorul), ridicăm o foaie de cort de camuflaj, deschidem ”geamurile” și ne cufundăm în tăcere.

Dacă te aud înainte să coboare din copaci, poți să te lași păgubaș… o oră de tăcere, nemișcare și frig. Fiecare secundă de răbdare mă duce mai aproape de fotografia pe care mi-o doresc de atâta vreme… mă rog pur și simplu să mai stea ascunși și eu să-mi mai simt picioarele cum îngheață sau amorțesc, că nu sunt sigur… e încă întuneric și mi-e frică să nu vină și să plece înainte să urce soarele peste creastă.

Începe să se albăstrească pădurea, semn că răsăritul e pe-aproape. Gata, îi auzim. Trosnete de aripi și cântec înfundat pe deasupra. Coboară trei, unul în spate, unul pe Continue reading

Babylon – Patul armei

Ne culcăm amândoi pe patul unei arme
Trăgând într-un Pui de Somn
Câte-un shot de gloanţe oarbe
Cu gust dulceag de rom.
Perne irizate-n irişi fără culoare
Ne fac să lucim în întuneric ca nişte lentile sparte
Puse faţă-n faţă
Cu un Pui de Moarte.
Cearceafurile ni-s giulgiuri albe, intacte,
Dar şifonate, furate de pe spatele
Unui mântuitor fără acte,
Modest ca un parcurs de soare,
– De la est la vest!
Continue reading

Corectitudinea politică naşte monştri

Donald Trump, Marine Le Pen, Nigel Farag, Geert Wilders: doar câţiva dintre copiii political correctness-ului. În România nu putem vorbi despre aşa ceva, societatea noastră rătăcind în etapele imaturităţii, departe de political correctness, bullying, sindromul burnout şi alte probleme occidentale.

De ce suntem încă imuni? Nu burnout-ul este principala ta grijă, atunci când salariul este mai mic decât chiria. Iar când părinţii îţi dau două curele peste fund în loc de mic dejun şi te expediază la şcoală în şuturi şi înjurături, bullying-ul devine socializare. În România nu există serviciu social, adopţiile sunt doar nişte ciorne teoretice, iar puțintimea orfelinatelor, incubator pentru şobolani.

Singurele interacţiuni cu stupizenia corectitudinii politice exacerbate apar accidental – fie încercări de vedetism ale unor mediocrităţi frivole (cazul Dănăilă), fie foamea pseudo-jurnaliştilor de cancan (recentul caz Ilie Năstase).
Continue reading