Ardelenii-s fala ţării

Am cutreierat Ardealul, din Haţeg în Bistriţa, momit de legenda civilizaţiei molcome şi superioare. Acest fălos popor descendent din Bathory, Szekely şi de Habsburg, scăldat în nobleţe, nu în sugiuc topit, ca oltenii piperniciţi şi negricioşi.

Să fi adormit pentru câteva minute, imediat ce am părăsit autostrada dintre Gilău şi Turda. M-am pomenit tremurând în picuri reci de năduşeală, speriat de claxoane, urlete, motoare turate; înecat cu fumuri de cărbuni arşi, păcură şi smoală clocotită.

În faţa mea, un autobuz vechi de măcar juma de secol, soios şi scorojit pe toate părţile, cum nici în anii copilăriei nu mi-a fost dat să văd la satele olteneşti.

Mă uit în jur la blocurile ce tuşesc funingini, bag de seamă şi vreo două intersecţii de drumuri strâmte, fără semafor – Autobuzul ăsta de epocă nu transportă cartofi pe vreun deal uitat de lume. Suntem într-un fălos oraş ardelenesc şi tocmai am descoperit transportul în comun.
Continue reading

O vizită nocturnă

Hotel Silva, Vatra Dornei – Asta văd în fiecare dimineaţă când ies pe balcon:

poza dorna

Mă simt ombilical legat de liniştea muntelui, cât timp hotelul este pustiu. Ieri m-am întâlnit cu o ceată de gnomi pleșuvi, scăpaţi o leacă prin putina cu prune. M-am rugat degeaba de zeii păgâni, nu cumva să înnopteze chelboșii la etajul meu.
Era trecut de 2 noaptea, când aud lovituri sălbatice în uşă.
Continue reading

Heracle şi Prinţesa Ardealului

Acestea sunt patru din cele şapte miorlăitoare care mi-au ţinut companie în ultima săptămână. Plus Vlad, bineînţeles.

danipispis

Motanul grizonant şi dungant care vă tratează cu spatele este Heracle, cea mai fioroasă vieţuitoare din Ţara Haţegului. Jumate muritor domestic, jumate zeitate sălbatică – Mama lui, Miaucelmena, şi-a ridicat codiţa pe crestele munţilor bântuite de mârtani neîmblânziţi.

Se vede în dârzenia şi agresivitatea lui. Le bate pe restul mâţoşeniilor de nu ştiu ce le-a trăznit. Lăbuţe aruncate din fundul grădinii, scurte îngherate, perniţe-n bot pe contră a la Mayweather… tot arsenalul.

O vedeţi pe aia care păşeşte timid pe trepte? I-a întrat groaza-n oase de când Heracle a muşcat-o de gât şi i-a scuipat blăniţa. Fără înflorituri vă zic – A muşcat-o, a mestecat pofticios de vreo trei ori, cum mesteca John Wayne tutunul, şi a scuipat o biluţă de blană.
Continue reading

Budincă de vin

Aşa arată o budincă din secolul al XIX-lea:

budincavin

Reţeta a fost culeasă de Constantin Negruzzi şi Mihail Kogălniceanu. Pentru a găti minunea paşoptistă a trebuit să înţelegem următorul text:

“Cincisprăzăce dramuri unt pui într-o tigaie să se înfierbinte şi pui de la patru franzele posmag într-însul, ca să se umfle. Apoi pui 100 dramuri vin alb să fiarbă, amestecându-l, şi apoi îl lasă să se răcorească.
Continue reading

Ţigănismul presei româneşti

M-am plâns mai demult în România, sat fără câini  de mocirla mătăsoasă în care s-a înecat presa românească – Jurnaliştii tineri care au crezut în misiunea lor au plecat deja de la trusturile consacrate şi acum se zvârcolesc pe malul arid al independenţei sau trăiesc fantasme vremelnice prin tot felul de divane pubere. Jurnaliştii care şi-au făcut meseria din mercenarism, încă activează şi vor fi ridicaţi doar cu spatula fierbinte de pe fişicul glazurat cu rahat.

Astăzi trebuie să remarc o altă caracteristică a jurnalistului român de rânduială nouă: țigănismul.

Untitled1

Haules, muceacas, bahtalo! Au jicnito (sic) pe a noastră! Clar au făcut-o “ţigancă”, variază doar atributul, în funcţie de curentul deontologic al fiecăruia.
Cine? Păi cum cine? Francejii. Ăia care tot timpul ne fac ţigani.
Continue reading

Bibilică în aluat

Declar 4 aprilie Ziua Internaţională a Brutarului! Am pregătit plăcintă cu ceapă, langoşi cu brânză, pâine cu urdă şi… vedeta: Bibilică în aluat

danibibilic

Pentru fiecare reţetă am frământat alt aluat; bucătăreala nobilă se face cu stricteţe, migală, rafinament şi pumni îndesaţi în covată.

Aluatul în care am copt bibilica s-a înfiripat din făină, ou, unt şi telemea de vacă. Am onoarea să vă prezint minunăţia pe interior:
Continue reading

Şemineul din Mesteacăn

S-a lăsat întunericul în Ţara Haţegului. Satul Mesteacăn îşi descojeşte cleiurile timpului în suflări călâi de aprilie mămos. Miroase a iarbă zdrobită sub copite şi lut frământat.

Când te-ai săturat să tragi pe nas seva munţilor dizolvaţi în noapte, aşază-te lângă şemineu cu o ţuică veche de pară.

Să te ungă, să te blagoslovească, să-ţi pocnească sinapsele în armonie cu trosnetul mesteacănului înfofolit în jar.
Continue reading

Mesteacan

Cati dintre voi cunoasteti Mesteacan?

Nu ma refer la copac. Si nici la localitatea Mesteacan de langa Brad, ci la satul aflat la 1000 m altitudine, de pe langa Densus, mai sus de Rachitova si Valioara, in tara Hategului. Stati linistiti, nici eu, cel putin pana acum nu demult.

Nu stiu cum, nu stiu de ce, dar uneori evenimentele din viata noastra se leaga altfel decat in mod obisnuit. Ajungem sa ne intalnim cu anumiti oameni, sa ne confruntam cu situatii noi si ne trezim ca luam decizii, pe care in mod normal nu le-am fi luat. Si uite asa, m-am pomenit cu o mica pensiune tocmai intr-un loc, de care nici nu stiam ca exista: Mesteacan. Continue reading

Şi oamenii depun icre

peşteSevechiek tocmai semna hotărârea de eradicare a planetei Quintus 072156 când Pacio dădu buzna în caverna sa hipertehnologizată cu un pătrat transparent în mână. Fălcile îi acoperiseră jumătate de faţă, până sub linia ochilor, făcându-i guşa să pară că nu a existat vreodată. Arăta aşa doar când nu vorbea pentru o lungă perioadă de timp. Pesemne că avusese treabă şi tot ce avea nevoie ca să comunice erau sprâncele galbene, stufoase, pe care le ţinea încruntate sau în formă de semilună.

Văzându-l, Sevechiek se demoraliză instant, încercând să intuiască ce fel de problemă avea Pacio să-i aştearnă pe covor de această dată. Era peştele în ale cărui aptitudini avea cea mai mare încredere, de aceea îl numise vicepreşedinte al CRIGIS (Centrul de Relaţii Intergalactice şi Interspaţiale), dar asta nu însemna decât că figura aceea împietrită de seriozitate urma să devină simbolul problemelor grave pentru orice peşte care lucra acolo. Cu toate astea, contextul îl forţa să afişeze de fiecare dată când îl vedea un zâmbet.
Continue reading