Schimbarea sediilor, bucuria nebunilor

antena

antena1

Eu, plătitor fidel al abonamentului Antena3 online, am fost dezamăgit de această decizie. Cum moca? Banii mei nu mai sunt buni? Îi dau cu dragă inimă. De două zile mă uit la voi şi râd incontrolabil, alienat. Zici că-s Jack Nicholson după ce a spart uşa cu toporul: “Here’s Johnny!”

Cum să nu râzi când vezi turma de şobolani plouaţi căciulindu-se pe la preşurile tuturor? Să ne ajute Iohannis. Ba Cioloş. Să ne ajute poporul! Să ne ajute cei pe care i-am muşcat toată viaţa noastră blestemată de rozătoare puricoase.
La schimb oferim umor nepereche!

Prima glumă: Sunt clădirile statului, nu avem vreun contract de închiriere semnat cu statul şi ocupăm abuziv aceste spaţii, încă din 2014. Dar este un atac mârşav, “stalinist” dacă încearcă să ne dea afară!
Continue reading

Ori e subvenție ori e ajutor social

Se schimbă drastic modul de acordare a subvențiilor pentru creșterea vitelor iar peste Bucovina s-a lăsat doliu. Și-n dreapta și-n stânga, oameni se plâng că nu o să întrunească criteriile și o să trebuiască să renunțe la văcuțe.

Realitatea la rece e clară – la noi mediul rural nu face performanță, nu o duce bine cu agricultura și subvențiile nu-s primite ca să facă produsul competitiv ci de multe ori sunt chiar obiectul muncii, principala sursă de bani.

Dacă mâine se introduc criterii de performanță reale și pentru terenul arabil, trei sferturi din proprietari își scot pământul la vânzare. Practic de ani de zile, statul sponsorizează mediul rural să stagneze – nu-i nevoie nici să se apuce de treabă serios, nici să se gândească la strategii, nici nimic. Dacă pică ceva în plus din muncă bine, dacă nu, cu subvențiile nu ieșim în pierdere.  Continue reading

Analfabetism funcţional, un eufemism

pawelCiteam AICI o analiză apărută în urma studiilor făcute de Eurostat şi World Vision România.

În concluzie, suntem un popor sărac, fără educaţie, predestinat eşecului. Nu există soluţii salvatoare. Din cauza sărăciei suntem needucaţi, iar lipsa educaţiei ne condamnă la sărăcie. Şi uite aşa, vom schimba generaţiile păşind pe cercul neputinţei – un drum pururelnic al păcatului ancestral.

Suspectez de relativism multe cifre apărute în analiză, nu neapărat ceva laudativ în domeniul statisticii. De exemplu, afirmaţia asta:

“Lipsurile majore şi responsabilităţile domestice nu le mai permit copiilor să urmeze o educaţie. Aşa se explică procentul de 37% dintre persoanele cu vârste de peste 15 ani care prezintă analfabetism funcţional: nu înţeleg ceea ce citesc sau nu ştiu să scrie corect.”
Continue reading

De sfântul Valentin

Valentine, azi sărbătorim decapitarea ta.
Deja ne-am pus papion şi strângem un kil de ruj între buze.
Nu vrem binecuvântarea ta, ne mulţumeşte tăcerea
Isaia-ţi dănţuieşte pe mormânt strigând „Iubire!”

Şi de-ai crăpa cerul să ne spui că băltim în prostie,
Ţi-am răspunde că suntem oameni şi merităm fericire.

Tu ţi-ai pierdut capul, amintirile, rostul
Să ragă domniţe cu spume la gură şi coarne-ncleştate,
Că n-are inelul destule carate.
Deci, cine e prostul?!
Continue reading

Întoarcerea ultimului soldat

Scris de Corbu (comentator fidel şi fan Terapia)

trenMirosul de metal incins și unsuros, amestecat cu aburi, îl simțeam cu fiecare înghițit în gol, de parcă-aș fi lins locomotiva de la un capăt la celălalt. Pfuuuuuuuu! încă o ploaie de molecule uleioase plutind in norișorii fantomatici ai vechiului tren.

Singurătate. Ăsta e primul cuvânt care-mi vine în minte, deși nu mă simt singur. Cumva, mașinăria asta metalică are puls. Sunt tot mai conștient de bătăile cordului și respirația ritmică, domoală, a fiarei… pleacă în 3 minute de la linia 1.
Continue reading

Cum se roteşte Pământul

Pentru că am fost întrebat de mai mulţi prieteni, mai puţin familiarizaţi cu tainele naturii, las asta aici:

O explicaţie personală, menită să limpezească şi mai mult problema:
Planeta Pământ nu se termină la nivelul tălpilor noastre. Acolo se termină învelişul solid. Urmează însă învelişul fluid al planetei, unul destul de gros (mii de kilometri).

Dracii de la Poştă

draci postaAm fost azi la Poşta din Berceni să trimit fiscului din Vâlcea scrisori amoroase.

Mă simţeam bine la coadă, calm şi împăcat. Îmi aşteptam fatalitatea cu braţele deschise şi pupături. La orice coadă m-aş aşeza, sunt ultimul până spre finalul programului. Încă nu m-am prins din ce motive, dar cei care vin după mine se simt intimidaţi de posteriorul meu. Nici măcar nu încearcă; abandon direct şi ţop în faţă!

De obicei mă enervez şi, în sinea mea, fac un scandal animalic. Dar azi a fost în regulă, i-am înţeles pe ţopăitori. Cu febră spre 39 şi pastilat bine, zăceam fleșcăit în şiroaie de transpiraţie – semne clare de gripă aviară. Firesc să gândeşti „Uite papagalul! Mă bag în faţa lui.”
Continue reading

Cum funcţionează presa

presaPresa online, că aia scrisă a murit demult.
Mă plimbam ieri pe net, din click în click, feciorelnic – Rutina zilinică este să citesc allegro 3-4 ziare online. Crâncenă meteahnă, dar n-am ce-i face.

Trec prin Niţu, Chiţu, Mitu, sex corect, incorect, sex surpriză, ce-mi rezervă anul şobolanului, chefuri cu ţigani, parastase cu moldoveni şi nişte chiloţi necunoscuţi (da, de vreo doi ani nu mai recunosc vreo pereche de chiloţi, semn evident de ramolisment).

Mă blochez într-un titlu despre ce păţeşte chiuveta dacă verşi în ea apa de la paste. Aoleu! tresaltă sufleţelul zbârlit ca un hamster ud la electroșocuri. Aoleu! Păi eu mereu vărs apa de la paste în chiuvetă. Nuuu, chiuveta mea iubită! Poeme nu ţi-am scris, te-am mai şi torturat cu paste! Legile karmice veghează, simt deja samsara prefăcându-mă în instalator.
Continue reading

Reflecții hibernale

Scris de Corbu (comentator fidel şi fan Terapia)

corbu

Undeva, pe drum, am pierdut o parte din mine. Nu știu exact ce, dar știu cu siguranță că nu mai este acolo. Nici măcar nu pot spune dacă a fost ceva important. Ceea ce pot spune este că îmi lipsește. Până la urmă, cine stabilește dacă este sau nu important? Oare și lucrurile mărunte îți pot lipsi? Cine stabilește dacă un lucru este mărunt? Cine are dreptul de a stabili valoarea lucrurilor? Este un drept sau o obligație?

În timp ce încerc să scrijelesc aceste gănduri, iluzionându-mă cumva că dacă devin vizibile vor suna mai tare, îmi dau seama că mă încearcă un sentiment greu de definit, organic, un melanj de revoltă mocnită, nervozitate și frustrare.
Continue reading

De ce e românul nesimțit?

Nu vorbesc despre aruncatul gunoaielor, bizonii din trafic, înghesuiala la coadă, lipsa de maniere în public și alte manifestări întâlnite constant și peste tot la noi. Astea sunt chestii care țin de lipsa cruntă de educație civică și faptul că poliția comunitară e plătită degeaba.

Ce ne arată cu adevărat gradul de nesimțire al românului este altceva, o reacție rar întâlnită în afara Balcanilor și care nu lasă loc de niciun fel de interpretare. Care este primul lucru pe care-l face un român (indiferent de categorie socială) când îi bați obrazul?

Se gândește la ce spui, analizează situația și eventual își cere scuze? Nu, fără absolut nicio secundă de întârziere (cât să poată înțelege ce i-ai zis sau cum stă treaba) se va porni pe grohăit:

  • dacă nu te cunoaște, va începe ”ce te bagi nesimțitule? tu altă treabă nu ai? cine ești tu mă să-mi spui tu mie? dacă-ți dau una peste gură, data viitoare nu te mai dai deștept” și de acolo va trage niște concluzii legate de vârsta, aspectul tău general și de cum îți legi șireturile, toate îndreptate spre cât de neimportant membru al societății ești față de el și cum ar trebui să-ți fie rușine că l-ai deranjat.
  • dacă te cunoaște, atunci vai și-amar! Nu contează cât e de clar c-a greșit cu ceva, îți va arunca spre tine toate chestiile cu care l-ai deranjat vreodată, indiferent de cât de penibile sunt, toată muniția pe care-o poate aduna cu indiferent cât de mare efort, infinit mai mare decât i-ar lua să zică ”am greșit, scuze”.

Și asta e culmea nesimțirii, când tu greșești și în loc să începi prin a-ți cere scuze, vii cu mârlănisme, jigniri, agresivitate și uneori chiar cu violență fizică. Iar noi, românii, asta facem zi de zi.

Vorbesc de situațiile în care nu există ceva de cerut, de dat înapoi, de lucrat, atunci când cel care-și recunoaște greșeala ar avea ceva de pierdut. De ce-i atâta de greu românului să-și ceară scuze?

Cred că din două motive: Continue reading