Şemineul din Mesteacăn

S-a lăsat întunericul în Ţara Haţegului. Satul Mesteacăn îşi descojeşte cleiurile timpului în suflări călâi de aprilie mămos. Miroase a iarbă zdrobită sub copite şi lut frământat.

Când te-ai săturat să tragi pe nas seva munţilor dizolvaţi în noapte, aşază-te lângă şemineu cu o ţuică veche de pară.

Să te ungă, să te blagoslovească, să-ţi pocnească sinapsele în armonie cu trosnetul mesteacănului înfofolit în jar.
Continue reading

Mesteacan

Cati dintre voi cunoasteti Mesteacan?

Nu ma refer la copac. Si nici la localitatea Mesteacan de langa Brad, ci la satul aflat la 1000 m altitudine, de pe langa Densus, mai sus de Rachitova si Valioara, in tara Hategului. Stati linistiti, nici eu, cel putin pana acum nu demult.

Nu stiu cum, nu stiu de ce, dar uneori evenimentele din viata noastra se leaga altfel decat in mod obisnuit. Ajungem sa ne intalnim cu anumiti oameni, sa ne confruntam cu situatii noi si ne trezim ca luam decizii, pe care in mod normal nu le-am fi luat. Si uite asa, m-am pomenit cu o mica pensiune tocmai intr-un loc, de care nici nu stiam ca exista: Mesteacan. Continue reading

Şi oamenii depun icre

peşteSevechiek tocmai semna hotărârea de eradicare a planetei Quintus 072156 când Pacio dădu buzna în caverna sa hipertehnologizată cu un pătrat transparent în mână. Fălcile îi acoperiseră jumătate de faţă, până sub linia ochilor, făcându-i guşa să pară că nu a existat vreodată. Arăta aşa doar când nu vorbea pentru o lungă perioadă de timp. Pesemne că avusese treabă şi tot ce avea nevoie ca să comunice erau sprâncele galbene, stufoase, pe care le ţinea încruntate sau în formă de semilună.

Văzându-l, Sevechiek se demoraliză instant, încercând să intuiască ce fel de problemă avea Pacio să-i aştearnă pe covor de această dată. Era peştele în ale cărui aptitudini avea cea mai mare încredere, de aceea îl numise vicepreşedinte al CRIGIS (Centrul de Relaţii Intergalactice şi Interspaţiale), dar asta nu însemna decât că figura aceea împietrită de seriozitate urma să devină simbolul problemelor grave pentru orice peşte care lucra acolo. Cu toate astea, contextul îl forţa să afişeze de fiecare dată când îl vedea un zâmbet.
Continue reading

Frunze sexy şi gulaş în vânt

Ieri am gătit ăl mai aprig gulaş, la buza râului, între colţii muntelui. Şi de ce să toc ceapa mărunt ca neghina acasă, la căldurică? Nu se face aşa. Ceapa se taie corect la limita îngheţului; într-un vânt care după ce-ţi usucă urechile şi-ţi atârnă ţurţuri de nas, îţi azvârle două linguri de nisip şi prin blide. Să aduni bob cu bob, Cenuşăreasa style.

“Nu, coane! Cum să tai ingredientele de acasă? Eu vreau să pozez ceapa întreagă, printre pietre!”

dani haiduc1 mic

Dar nu-i bai, lăsaţi viforul să mă pătrundă! Fraţii mei amerindieni mă strigă BucăTare.
Continue reading

Anton cârciumarul (II)

Continuare la Anton cârciumarul (I)

foto bar
Anton reuşise să-şi spargă o ceaşcă de cafea între degete – o fi strâns prea tare. Săraca n-a ştiut să ţipe şi nici să fete pui de urs. Şi-a legat peticul de cămaşă în jurul palmei, dar şiroaiele tot l-au înroşit pân’ la cot.

Pe faţa-i tinerică şi netedă nu a schiţat vreo urmă de supliciu. Îmi zâmbea ceremonios storcându-şi sânge din pumn.

– Am un prieten aproape… la vreo cinşpe kilometri, în Dorna.

Am simţit nevoia să-i spun asta. Amestecul de coniac şi lichior multicolor nu s-a împăcat cu liniştea supărătoare; atât de linişte încât se auzeau picurii de sânge spărgându-se de podea.

– Mai doriţi un pahar? din nou, paharul deja plin.
– Mda, mâine mă întâlnesc cu prietenu’ ăsta al meu şi ne apucăm de treabă. Am venit în interes de serviciu mai mult.

Anton a ieşit din semicercul tejghelei şi din trei paşi săltaţi şi-a lipit vârful nasului de fereastră. Se uita fără clipeală la norii vârtoşi, încolăciţi pe creste.

– Îhâm… O să ningă. O să ningă mult. La noi, pădurile respiră. Ca oamenii! Hăhăhă!
Continue reading

Bucătar ardelean = oximoron

De cinci zile am luat arta bucătăritului în serios. I-am pregătit lui Vlad cele mai scârbavnice bizare zemuri cunoscute de un almanah gastronomic – supe şi ciorbe ardeleneşti.
Am trecut peste chinuitoarea dilemă “Cum să gătesc aşa ceva?” uitându-mă la Vlad şi realizând că dracul lui e şi mai negru – “Cum să pozez aşa ceva?!”

Ca orice bucătar respectabil, am gustat în continuu din toate ingredientele, asta pe lângă cele 3 mese strașnice ale zilei. Ardelenii au obiceiul să pună în ciorbe tot ce găsesc prin cămară. Aştept să mă transform într-un porcuşor rotofei în cel mult o săptămână.

Astea sunt ingredientele folosite la singura ciorbă care a reuşit să treacă arcul Carpaţilor, fără să usuce nasurile şi papilele neardeleneşti:

cos supa fasole web
Continue reading

Esenţa puiului prăjit

Dorna s-a conservat sub marmelade criogenice şi albuşuri bătute. În copilăria mea îndepărtată, oamenii câmpiei numeau fenomenul “zăpada mieilor”. Dar mieluţul este ceva gingaş, mămos şi pufos. Aici unde viforniţa rostogoleşte furia crestelor, o putem numi cu francheţe “zăpada ultimului yeti turbat”.

În asemenea condiţii de hulă străpungătoare, aventurierii Dracula’s Kitchen şi-au limitat o lecuţă aria de acţiune – de la baie, dincolo de hol, până hă-hă-hău… în bucătărie.
Printre multe altele, ieri am reuşit să gătesc şi asta:

pui1
Continue reading

Un start de milioane

Ieri a ajuns Dani la Vatra Dornei, să-ncepem fotografiile pentru Dracula’s Kitchen II și l-am băgat în ședință de la prima oră. În stilul lui obișnuit de viking pacifist, care nu se sperie de nica, n-a zis nici câr nici mâr pus în fața listelor cu pozele ce țineau de el, numai s-a îndoit un pic din neuroni când a văzut pe-acolo capre negre, mistreți furioși și galopuri sub stele.

L-am liniștit cu un – alea nu se pot face că-i zăpada de doi metri pe-acolo și trebuie înlocuite – și, văzându-l pus pe treabă, am hotărât că dacă-l ține vâna de viking, ieșim să facem două rețete în cadru natural. S-a uitat la mine așa, ca după două ore de somn pe tren, – cum să nu-l țină?

Bun, hai!

Mergem la magazin, doi masculi feroce și-o listă de ingrediente și cumpărăm tot ce ne trebuie pentru două supe de mare angajament gastronomic, apoi ne îndreptăm privirea spre alte unelte trebuincioase.

”O dulie bună și-o secure”

”Secure? Ce-i aia?”

Nu, nu eram în Covasna și pâine deja luasem.

”Bărdiță” Continue reading