Criminalii de pe șosele

Cât e de vinovat șoferul care ucide o familie pe șosea? Și când zic vinovat, mă gândesc la perspectiva juridică asupra termenului, adică exact cea care contează în pedepsirea omului, c-a trecut vremea aruncatului cu pietre. Am povestit cât e netul de larg despre ridicolul prevederilor rutiere despre asta și acum vine și o confirmare.

Ca să vă introduc în cum gândește legea noțiunea de vinovăție, dau un exemplu foarte simplu:

O bunăciune de 22 de ani se mărită c-un moș plin de lovele, cu testicolele lungi până la genunchi, zbârcite ca mumia lui Tutankhamon și pline de negi, cărora ea, grațioasa gazelă, trebuie să le dea atenție cam zilnic.

Marea iubire pălește în timp, cam în 72 de ore așa… și inocenta frumusețe îi face guguștiucului amorez un ceai verde cu ghimbir, scorțișoară, un praf de cardamon, o linguriță de miere de tei și-un vârf de cianură. Mogulul iubăreț crapă.

Ce avem noi aici, la superba ființă de gen feminin, este cea mai grozavă formă a vinovăției – intenție directă cu glazură de premeditare. Adică mititica, să-i zicem Ileana Coasă, a știut ce rezultate o să aibă ceiuțul în cauză, le-a și urmărit, ba a mai și plănuit pentru ele.

Pentru societate, doamna Coasă, care pentru bani este în stare să se mărite c-un zbârciog și să-l omoare calculat, e extrem de periculoasă. Asta înseamnă ca pedeapsa va merge spre mulți ani petrecuți la mititica, pentru a feri alți naivi moguli de soarta crudă și pentru a-i da destul timp de reflecție și reabilitare văduvei.

O bunăciune de 22 de ani, să-i ziceam Maria Cocean, e voluntară la azilul comunei în timpul liber. Când un nou recrut, 83 de ani, frumos ca lepra, intră pe porțile sanatoriului, vrând să-l facă să se simtă iubit, Maria noastră îi face un ceai cu măr verde, trandafir și-o foaie de ceapă.

Moșul e alergic la trandafir. Nu a spus nimănui asta, nu-i apare în fișă, ba a mai și băut din ceai de poftă, deși știa cu ce e făcut. Ghinion mare pentru graficele de performanță ale azilului, moșul crapă în prima zi.

Maria Cocean e responsabilă de deces, însă nu are conform legii nicio formă de vinovăție pedepsibilă. Cea mai ușoară ar fi culpa fără prevedere, adică omul nu-și dă seama de ce efecte ar putea să aibă fapta lui, deși ar fi trebuit să le prevadă – ori nimeni nu avea de unde să prevadă alergia la trandafir a moșului, dacă nu se știa de ea.

Pentru societate, Maria Cocean, voluntara noastră, nu prezintă absolut niciun pericol și orice fel de pedeapsă nu ar servi la absolut nimic.

 

Ei, de asta conceptul de vinovăție și formele ei sunt atât de prezente în legislația penală, pentru că important din punctul ăsta de vedere nu e să pedepsești după rezultatul faptei ci după pericolul pe care îl reprezintă făptuitorul pentru societate.

Să mutăm discuția la șmecherii șoselelor.

Nu e prima dată când spun că legislația rutieră e ridicol de permisivă și calcă în picioare principii penale. Cândva, acum o mie două sute treizeci și trei de ani, când se mergea numai cu căruța cu roți pătrate, s-a convenit că accidentele se întâmplă toate din culpă.

Asta e o formă a vinovăției în care omul ori își dă seama de ce efecte poate să aibă fapta lui dar crede aiurea că nu se vor întâmpla, ori nu-și dă seama de ele deși ar fi trebuit.

Și uite-așa, orice accident, indiferent cât de grav și cu câte victime se lăsa, merge direct la pedeapsa pentru culpă, de multe ori aia cu suspendare. Nu sunt și nu am fost de acord niciodată cu asta, mi se pare o clasificare ridicol de largă.

Vedeți voi, dacă un individ cu discernământ se apucă să tragă cu mitraliera pe deasupra unui chioșc de mici din oaie, fără să vrea să nimerească pe nimeni, dar împușcă vreo doi de la o mansardă aflată mai încolo, nn-o să pornească nimeni procesul de la ideea de accident ci de la cea de omor. Chiar dacă idiotul și-a zis că nu rănește pe nimeni, că doar nu țintește vreun om anume.

Cumva însă când spulberi un pieton pe trecere, pe roșu, cu o chestie de două tone jumătate ce merge cu o sută de kilometri pe oră, pornim de la ”păi… păi… doar n-a vrut…”.

*

Cred cu tărie că, la fel ca în cazul Coasă vs Cocean, sunt grade de vinovăție diferite chiar într-un accident și scuza culpei ”știu că mergeam cu suta în fața grădiniței dar nu am crezut că chiar atunci copii de pe trotuar o să treacă pe trecere” nu ar trebui să funcționeze când gradul de pericol și probabilitatea  unui rezultat cumplit sunt aproape de maxim.

Hai să vedem niște ipotetice.

Gelu Tembelu știe că vecinul de la parter îi iubește nevasta de fiecare dată când Continue reading

Omul şi pădurea

Ideile puternice obârșesc din inima pădurii. La apogeul creaţiei, Eminescu a rămas înrădăcinat în codrul copilăriei, înfrăţit cu stejarii, gorunii, duzii…

Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul.

Ce poate fi mai curat, mai neprihănit şi aristocrat decât glasul pitpalacului? Pit-paaa-lac! Pit-paaa-lac! Pit-paaa-lac! Lac, lac, lac… Lacul codrilor albastru nuferi galbeni îl încarcă. Tresărind în cercuri albe, el cutremură o barcă.

„Dudul”, „Hoţii la corcoduşe”, „Mărul pădureţ”, „Curgeau nucii”, „Ghinda fermecată” – Doar o parte infimă a operei ce nu a mai apucat lumina zilei.
Continue reading

GIP – apologia mizeriei umane

Tocmai ce mă învăţasem cu porţia zilnică de ticăloşie neaoşă, cadrând-o în limite suportabile, că hop, Ciuvică Mugur cu supradoza!

Apologia mizeriei umane, o producţie GIP (Grupul de Investigaţii Politice):


Continuarea AICI

Sunt luaţi pe rând şi executaţi mişeleşte toţi intelectualii care au pomenit vreodată ceva de Udrea, în afara ploștilor invective.
Continue reading

Bășini elitiste

1%. 

Testele date în joacă, testele date în serios, cele cinci-șase sute-o mie de pagini citite într-o noapte și turnate a doua zi la examen de parcă le-aș fi avut în față, toate fără vreun antrenament dedicat(da, te poți antrena atât pentru teste de inteligență cât și pentru capacitatea de memorare), direcțiile variate în care sunt capabil de înțelegere, nuanțele de raționament, toate astea m-au pus în ăia 1% de pe glob. Bineînțeles vorbim de vârsta la care creierul rulează fin, 18-24.

Nu e ceva ce mi-a plăcut să cred despre mine, e realitatea dată de statistică și de rezultate. De fiecare dată când mă poziționez conform datelor astea palpabile, fără să le declar, de undeva vine automat reproșul.

Arogant! Elitist! Cine te crezi! Da’ ce, eu îs mai prost?

Puțini au o problemă cu un munte de om care spune că e mai puternic decât ei. Puțini au o problemă cu un model sau actor care spune că e mai frumos. Cumva însă e jignitor, nefiresc, de neiertat, de nepermis, ca altu să fie mai deștept.

Nu contează că tu defilezi mândru prin viață cu sloganul ”noi muncim, nu gândim”, ferească sfântu să-ți spună unu că el gândește mai repede, mai profund, mai complet. Tu poți să crezi că ești cel mai bun la pus gresia în baie, că asta faci de 20 de ani și vrei să o pui de fiecare dată cum trebuie, dar să nu auzi că altul și-a folosit capul la maxim tot 20 de ani pentru ce avea de făcut și asta îl face să fie mai bun la gândit decât tine. NUUUUU, e un nesimțit arogant.

Culmea ridicolului e alta. Nu începi o Continue reading

Iertaţi fie profesorii noştri

Mi-am propus să pomenesc, fără concordie şi sfială, numele celor ce m-au dăscălit până la vârsta maturităţii. În acest articol, vreau doar să critic, deci este o listă a urgisiţilor, pomenirea celor care mi-au schingiuit personalitatea şi mi-au îngălat amintirile. Înţeleg că au avut oportunitatea asta dintr-un burlesc al sorţii ce guvernează universul, iar eu trebuie să-mi accept condiţia bobului de orez în malaxorul timpului. Totuşi, hai să-i pomenesc.

Doamna educatoare suferea de o ignoranţă infantilă, nu cred că a bifat corect mai mult de patru clase. Descoperisem precoce taina pătratelor perfecte întru impresionarea corpolentei domniţe; încep lejer, cu un radical din nouă. Şi dispare domniţa într-un trap vibrant, să înştiinţeze restul colegelor mai june (alea cu opt clase, deci dublu erudite) – “Fetilor, voi ştiţi cum e cu radicalii ăştia?!” Atunci când am întrebat despre numerele negative, mi-a răspuns că nu se poate din unu să scad doi. Această operaţie depăşeşte rigorile matematicii.
Doamna învăţătoare a fost o prezenţă binefăcătoare, sărim peste şi ajungem în gimnaziu.

Doamna Veronica, diriginta! Niciun pamfletar nu ar fi în stare să întruchipeze atât de loial (şi generos) scrofoşenia scăpată de sub coada vacii într-un bloc turn, la oraş. Cei care aţi auzit-o pe Elena Ceauşescu în puţinele înregistrări ştiţi vocea ţărănismului pur, sunetul hodorogit şi cioplirea vocalelor cu barda, tonul care întoarce brazda fără plug şi boul fără bici. Ei, în comparaţie cu Doamna Veronica, Leana părea cel mai iscusit orator al Academiei Române.
Şi Doamna Veronica, diriga, era profă de română şi latină!
Continue reading

Babylon – Cea mai Neagră Noapte

Acum că am trecut la ora de vară, un colaj din partea a doua a volumului, Cea mai Neagră Noapte:

 

Am crezut că ai rămas în pădurea deja narată,

Credeam că eşti o altă şi-o altă şi-o altă

Fată Morgană.

 Şi toţi voiau

Să-ți sape-n carne-nspre tine-nspre minte-ți

Negri-n magii şi gri în cuţite

Să-ţi taie-n veştminte-n trecut-n sorginte

Negri-n gândiri şi falşi în cuvinte

Exprim Totul în timp ce

Nu exprim Nimic în timp ce

Viaţa e un copil cu fitil,

Dacă ai o brichetă, putem să-l îmbătrânim

De-ar exista un astfel de sărut

Aş păstra şi sâmburii
Continue reading

Pariu pe un meci plicticos


M-aş fi încumetat la un 0-0 limpede, dacă nu mă speria imaginea scundacului Toşca, deşelat de căpcăunii Jorgensen şi Cornelius.
Mai degrabă 1-1, al lor cu capul şi al nostru cu sufletul.

Daum rămâne consecvent promisiunii din prima zi de muncă “Vom ataca, vom construi, vom schimba mentalitatea!”
Vom fi din nou cea mai ofensivă şi pasatoare echipă din Europa, nu există alt rezultat atunci când joci cu 5 (cinci) fundaşi pe teren propriu.
Continue reading

Babylon – Imperiul celor care Creează

Vă prezint un scurt colaj babylonian făcut din poeziile primei părți a volumului,

Imperiul celor care Creează.

 

O OASTE DE OASE

CU COASE ÎN COASTE

 

Of, flux al conștiinței tinere și grăbite,

Of, halou construit la hipodrom,

Galopând distanța dintre monade și om,

Of, Univers născut prin cezariană,

Stai puțin pe loc, pe trap-galop, și ia-mă,

Ca să zic ce am de zis, și apoi să

Piua-stop-joc, dintr-o dată;
Continue reading

Bate fierul! Se ascute coasa.

Mă pregătesc, peste un număr secret de zile (poate săptămâni), să împuşc al treizecilea an de umbră făcută pământului. Văd deja moţul bornei funeste – imaterial, dar pustiitor. Un nod de energie diavolească în care se dezintegrează limba orologiului, lăsând doar pulberea să curgă peste cifrele rămase.

E borna care marchează degenerescenţa fizică şi psihică. Sau, cum ar zice furnizorii noştri de cultură, it’s all downhill from here! Iar asta nu este o smiorcăială cauzată de menopauza combinată cu mai multe pahare de vin. Doar anatomie.
Unde s-au scurs treizeci de ani, fără un număr secret de zile (poate săptămâni)? Ăştia au fost ultimii patru:

Înaintea lor, îmi amintesc doar curajul prostesc al peştişorului care vrea să înoate dincolo de pereţii acvariului.
Continue reading

Pleşu – comedie şi prostie

Prima picanterie mi se pare colaborarea universitar-clericală. Materialul cu Pleşu în rol de Micutzu a fost postat pe youtube de Arhiepiscopia Tomisului. Iar printre invitaţii din Aula Magna, blagosloveşte Înalt Prea Sfinţitul Teodosie Coruptul. La acea vreme, era Teodosie Hoţul sau Teodosie Escrocul; încă nu intrase pe fir Direcţia Naţională Anticorupţie.

Mi-a plăcut discursul şi mai ales veşmântul universitar al d-lui Pleşu. Nu este cusut cu aur ca mantia preasfinţiţilor, dar îmbracă într-un sporostegiu princiar preaplinul sapienţei. Digerabile glumiţele, deşi calităţile d-lui Pleşu sunt mai degrabă scriitoriceşti, nu oratorice. Trecând peste cacofonii şi bâlbâieli, am avut impresia că elocvența a fost sabotată dintr-un exces de comoditate (atunci când începi să spui ceva, dar te înmoaie lenea pe la mijloc).
Continue reading