Cum funcţionează presa

presaPresa online, că aia scrisă a murit demult.
Mă plimbam ieri pe net, din click în click, feciorelnic – Rutina zilinică este să citesc allegro 3-4 ziare online. Crâncenă meteahnă, dar n-am ce-i face.

Trec prin Niţu, Chiţu, Mitu, sex corect, incorect, sex surpriză, ce-mi rezervă anul şobolanului, chefuri cu ţigani, parastase cu moldoveni şi nişte chiloţi necunoscuţi (da, de vreo doi ani nu mai recunosc vreo pereche de chiloţi, semn evident de ramolisment).

Mă blochez într-un titlu despre ce păţeşte chiuveta dacă verşi în ea apa de la paste. Aoleu! tresaltă sufleţelul zbârlit ca un hamster ud la electroșocuri. Aoleu! Păi eu mereu vărs apa de la paste în chiuvetă. Nuuu, chiuveta mea iubită! Poeme nu ţi-am scris, te-am mai şi torturat cu paste! Legile karmice veghează, simt deja samsara prefăcându-mă în instalator.
Continue reading

Reflecții hibernale

Scris de Corbu (comentator fidel şi fan Terapia)

corbu

Undeva, pe drum, am pierdut o parte din mine. Nu știu exact ce, dar știu cu siguranță că nu mai este acolo. Nici măcar nu pot spune dacă a fost ceva important. Ceea ce pot spune este că îmi lipsește. Până la urmă, cine stabilește dacă este sau nu important? Oare și lucrurile mărunte îți pot lipsi? Cine stabilește dacă un lucru este mărunt? Cine are dreptul de a stabili valoarea lucrurilor? Este un drept sau o obligație?

În timp ce încerc să scrijelesc aceste gănduri, iluzionându-mă cumva că dacă devin vizibile vor suna mai tare, îmi dau seama că mă încearcă un sentiment greu de definit, organic, un melanj de revoltă mocnită, nervozitate și frustrare.
Continue reading

De ce e românul nesimțit?

Nu vorbesc despre aruncatul gunoaielor, bizonii din trafic, înghesuiala la coadă, lipsa de maniere în public și alte manifestări întâlnite constant și peste tot la noi. Astea sunt chestii care țin de lipsa cruntă de educație civică și faptul că poliția comunitară e plătită degeaba.

Ce ne arată cu adevărat gradul de nesimțire al românului este altceva, o reacție rar întâlnită în afara Balcanilor și care nu lasă loc de niciun fel de interpretare. Care este primul lucru pe care-l face un român (indiferent de categorie socială) când îi bați obrazul?

Se gândește la ce spui, analizează situația și eventual își cere scuze? Nu, fără absolut nicio secundă de întârziere (cât să poată înțelege ce i-ai zis sau cum stă treaba) se va porni pe grohăit:

  • dacă nu te cunoaște, va începe ”ce te bagi nesimțitule? tu altă treabă nu ai? cine ești tu mă să-mi spui tu mie? dacă-ți dau una peste gură, data viitoare nu te mai dai deștept” și de acolo va trage niște concluzii legate de vârsta, aspectul tău general și de cum îți legi șireturile, toate îndreptate spre cât de neimportant membru al societății ești față de el și cum ar trebui să-ți fie rușine că l-ai deranjat.
  • dacă te cunoaște, atunci vai și-amar! Nu contează cât e de clar c-a greșit cu ceva, îți va arunca spre tine toate chestiile cu care l-ai deranjat vreodată, indiferent de cât de penibile sunt, toată muniția pe care-o poate aduna cu indiferent cât de mare efort, infinit mai mare decât i-ar lua să zică ”am greșit, scuze”.

Și asta e culmea nesimțirii, când tu greșești și în loc să începi prin a-ți cere scuze, vii cu mârlănisme, jigniri, agresivitate și uneori chiar cu violență fizică. Iar noi, românii, asta facem zi de zi.

Vorbesc de situațiile în care nu există ceva de cerut, de dat înapoi, de lucrat, atunci când cel care-și recunoaște greșeala ar avea ceva de pierdut. De ce-i atâta de greu românului să-și ceară scuze?

Cred că din două motive: Continue reading

Fum, Rock, Flori în păr

“Nu l-am mai văzut vreodată pe Andrew atât de nervos. Acesta își scutură capul, părul lung, negru și creț fluturându-i pe față. Îmi amintește de cum face pe scenă. Cântă la bass, sare pe picioare și își duce capul într-o parte și în alta, dar cumva în față.
– Frate, ok…
Îl iau pe Jay într-un colț.

– Înțelege că ăștia nu te suportă. Și dacă ajunge și …
– Ce face Amy? Pe ea o caut!
– Ce treabă ai tu cu aia?, întreb eu, nervoasă.
– Are datorii, Lynn! Are datorii imense la Catrin. Și… ea m-a trimis pe mine.
– CE?
– Așa…
– Și ce te interesează pe tine de ea? Și de când stai tu cu Catri?
Sunt indignată, o urăsc pe Amy pentru ceea ce am făcut eu.
(…)”

Aşa începe cel mai aplaudat fragment al cărţii “Flori în păr”, opera Iulliei Ioniţă. Cel mai aplaudat seara trecută, în Grill Rock Pub (gazda lansării).
IMG_2599
Continue reading

Cum a fost la Cărtureşti

Lume multă şi interesată de eveniment. Cristina Zarioiu, autoarea romanului (In)decizii, a reuşit să adune în juru-i peste o sută de prieteni. Probabil cel mai iubit dintre corporatişti.

IMG_2223

Atmosferă călduţă, familială, de picnic cu zumzet – Genul de ieşire la iarbă verde, cu pături agăţate prin fragi şi muşuroaie, unde stai tolănit, fără şosete, înconjurat de bunici, veri, vecini şi albine roind: zum-zum-zum-zum.

Mi-o fi rămas zumzetul rătăcit prin melcul urechii şi din cauza sonorizării frigide. Aveau o jenă sunetele înainte să iasă din microfon. Se moşmoleau pe șopăite până la mine, poziţionat pe circumferința bulucului.
Motiv pentru care nu am habar ce s-a vorbit aici:
IMG_2213
Continue reading

Lansare carte – Flori in par

de Claudiu T. Ariesan

Când am primit romanul Iulliei Ioniţă on line, numărând cam un milion de caractere strânse în aproape 200.000 de cuvinte, am fost pus în faţa unei dileme sau chiar a unei trileme! Grafomanie, imitare seacă a realităţii sau talent genuin. Cam astea erau variantele de primă instanţă. Vârsta de 16-17 ani – când am înţeles că a fost compusă opera ficţională – profila posibile “circumstanţe agravante” în primul sens, faptul că este fiica scriitoarei Corina Ozon (aflată în plin val de succes editorial cu ciclul “amanţilor” ajuns la al treilea volet) putea sugera  un mimetism juvenil de familie, deci din a doua categorie de orori beletristice. După câteva rânduri am înţeles că am făcut perfect degeaba scenarii prăpăstioase; peste câteva pagini eram anesteziat de forţa incredibilă a scriiturii, de asprimile faptice şi de limbaj topite într-un stil neverosimil de coerent pentru etatea debutantei. La ultimele frazări impetuoase nu mai nutream decât dorinţa să contribui cu ce pot la şlefuirea finală şi la desăvârşirea operativă a unui proiect pe care îl doream neapărat lansat în galeria editurii Datagroup.

Continue reading

Red Queen – Victoria Aveyard

Pe Goodreads s-au votat cele mai bune cărți pe 2015, top relevant pentru piața de carte mondială, venit dintr-o comunitate masivă de cititori. Trec cu părerea prin titlurile câștigătoare ale principalelor categorii, azi Red Queen, câștigătoarea de la Debut Author.

E prima carte din top pe care o consider câștigătoare pe merit. Nu pentru că e o capodoperă a stilului sau rămâi mut în fața ideilor ci pentru că recunosc o rețetă bună, care merge unsă la un public consistent și e bine executată. Continue reading

Lansare de carte – (In)decizii

de Claudiu T. Ariesan

O nouă şi, sperăm, cât mai frumoasă aventură literară Datagroup urmează să se concretizeze sâmbătă 6 februarie, cu începere de la orele 17,00, în templul alb şi labirintic al cărţii româneşti: Libraria Cărtureşti Carusel din Bucureşti.

În urmă cu jumătate de an, când tânăra şi impetuoasa editură timişoreană debuta în forţă la Bookfest, speram să avem impactul pe care îl dorisem şi preconizasem printre cei mai juni literaţi ai ţării. Şi anume ca unii dintre ei măcar să înţeleagă, dacă nu să şi adere la noua paradigmă editorială pe care DG o propune pe o piaţă de carte instabilă, haotică şi deloc sensibilă la vaietele autorilor marginalizaţi şi lăsaţi să debuteze în rîspăr, care cum (şi dacă) poate. Continue reading

Femeile şi matematica

Young woman looking at math problem on blackboard

Young woman looking at math problem on blackboard

De când eram şcolărei plăpânzi, mogâldeţe, am observat o diferenţă majoră între băieţi şi fete: apetenţa faţă de ştiinţa exactă. Nu discutăm acum excepţiile, care sunt acolo, foarte bine ascunse, dar sigur există. Mă refer la majoritate; ne interesează ce se întâmplă în general, nu izolat pe versantul nord-vestic al Olympus Mons.

În general, încă din fragedă şcolărime, fetele se descurcau mult mai prost la matematică. Asta nu înseamnă că greşeau. Nu, nu, nu vreau să spun că noi, băieţii, aveam dreptate. Exista însă o diferenţă de limbaj. Între al lor, fără doar şi poate corect, şi cel matematic.

Noi eram mai docili, acceptam toate regulile, căram după noi zeci de semne, de radicali, de acolade, le înşiram pe 3-4 pagini…şi tot căram, câteva ore, până o scoteam la capăt: Buuun, deci tot cârnatul ăsta la care am consumat jumate de pix este egal cu log (a+b).
Continue reading

Pasul Mestecăniș scapă de gunoi

Cu doi ani în urmă scriam despre incredibila viziune a Consiliului Judetean Suceava pentru stocarea gunoiului menajer exact pe europeana ce leagă două orașe turistice bucovinene.

Cum să pui o groapă de gunoi, chiar pe drumul unde vine lumea să se bucure de aer curat și munte verde? În tot județul nu se găsea alt loc decât chiar în pasul turistic, chiar pe europeană, ca să stea omul în spatele camioanelor cu gunoi zemos și când oprește să vadă peisajul să dea în miros de mort?

După ce proiectul a fost contestat în instanță, lucrările nu s-au oprit. Consiliul se baza încrezător pe Tribunalul Suceava și verdictul le-a fost pozitiv, nicio surpriză, chiar dacă se încălcau niște norme legale clare.

Apelul judecat zilele trecute la Cluj a scris însă altă poveste și proiectul a fost etichetat drept ilegal. BUM-BUM-BUM. E o victorie deloc lipsită de importanță a Continue reading