Otrava de oraș mic

Când am venit în Bucovina, după vreo zece ani departe de orașe mici, mi-a luat mult vreme să mă obișnuiesc cu ritmul de aici, cu ritualul vorbitului săptămâni întregi până te apuci să-ncepi treaba, cu lipsa datului din coate, a urgenței, a călcatului în picioare din capitală.

Da, mi-a luat ceva să mă obișnuiesc exact cu lucrurile care fac dintr-un orășel de munte locul liniștit, perfect pentru o copilărie frumoasă și curată, mult mai ferit de stres decât furnicarele pe unde-mi făcusem intrarea în viața de adult. După șocul inițial am început să gust din plin curgerea lentă a orașului dintre munți.

Au mai trecut însă câțiva ani de-atunci și-am început să văd, din ce în ce mai clar, o urâțenie anume, coborâtă adânc în conștiință. Cumva faptul că nu te pierzi în mulțime, că te simți știut și privit de toată lumea orașului, are un efect nociv, de înrăire a gândurilor și ascuțire a invidiei.

Când te uiți mai atent la oameni, oaza de liniște începe să semene cu un cuib de viespi, gata să-nțepe pentru orice: Continue reading

Game of turds

Ştii că te uiţi la serialul greşit atunci când majoritatea comentariilor laudative par scrise de un fecior care repetă clasa a patra.
Şi începuse atât de frumos…

game of turds

Asta se întâmplă când geniile de la HBO condimentează produsul pentru gustul majorităţii. Şi nu sunt ironic când spun “geniile”. Atunci când numeri click-urile, like-urile şi ecranele aprinse ca pe stropii de ploaie, cauţi o furtună vulgară, nu roua dimineţii agăţată pe flori de colţ.
Continue reading

Prostia, boală grea

becali-bolnav10 august 2015 – “Astra Giurgiu va fi noua campioană a României la fotbal.” (LINK)
6 martie 2016 – “Astra Giurgiu va fi un fel de Leicester City – Căţelandrul sănătos într-o cursă de gheparzi șchiopi.” (LINK)

3 mai 2016 – Astra Giurgiu şi Leicester City sunt noile campioane. Şi au câştigat lejer, cu două etape înainte de final.

De remarcat, pe lângă valorosul meu har prevestitor, câteva bizarerii oferite de circul fotbalistic:

Claudio Ranieri este geniul care a preluat Leicester, o echipă sfrijită, chinuită de gândul retrogradării, şi a făcut-o campioană. Într-un singur sezon. Înainte de Leicester, a fost selecţionerul Greciei şi a cunoscut ruşinea absolută: Înfrângeri acasă şi în deplasare cu amatorii din Feroe.

Ultimele trei campionate în România au fost câştigate cu patronii la puşcărie.
Singura asemănare între noi şi englezi – Demonstraţia că banii nu te scapă de prostie. Oricât de mulţi ar fi, prostia va învinge.
Continue reading

Cumpărături pascale franţuzeşti

Intrai prin magazine să cumpăr ceva de Paşte. Un gel de duş şi nişte vinuri seci, că nu vine des zi de sărbătoare să se răsfeţe oltenii în delicatese.

Cum calci în mall-ul meu din Berceni, imediat pe dreapta, e o coşmelie de cinci metri pătraţi, cu sticluţe colorate prin care beculesc toate nălucile, ca de Crăciun. Yves Rocher – da, ăsta e. Aici îmi dete sarcină stăpâna.
branza imputita
Continue reading

Cât de bun ești?

Să vorbești despre perfecționare în țara lui ”merge și-așa” e ca o glumă proastă: pe unde te uiți vezi refuzul constant (în orice domeniu și la orice nivel) de a încerca să-ți faci treaba cât mai bine posibil. E ca și cum națiunea asta ar fi setată genetic să se uite la minimul suportabil și să aibă grijă să fie un pic deasupra.

Nu numai că vedem în floare mentalitatea asta în sistemul de stat (de la funcționarul de primărie până la profesor, de la Dorelul de la ACET până la medic) dar și în mediul privat, unde e exact aceeași mentalitate, doar că minimul suportabil e mai ridicat.

Asta înseamnă că două lucruri ne sar foarte repede în ochi:

  •  profesionistul interesat de ceea ce face, care-i vizibil ca un mac într-un lan de rapiță
  •  ridicolul nemulțumirii celui care vrea să crească financiar, în funcție și în drepturi, dar fără să miște un deget ca să devină mai bun în ceea ce face.

În categoria a doua se încadrează marea majoritate a românilor. Pentru ei, creșterea în profesie are doar două coordonate – experiența și funcția. Cumva, fundamentul pentru cele două – valoarea profesională a omului, lipsește cu desăvârșire.

Că experiența, adică timpul petrecut într-o meserie, devine indicator de performanță numai dacă este folosită pentru a învăța, evolua, perfecționa meșteșugul și abilitățile cerute, este ceva total necunoscut. Pentru ei, ajunge să stai pe scaun, să faci lucrurile exact cum le făceai în primul an și în vreo zece-cinșpe, doar pentru că a curs timpul, trebuie să ai ceva post de conducere și leafă pe măsură. Continue reading

Onibaba şi pofta de mâncare

onibabaJaponia medievală: Capitala Kyoto a ars din temelii, totul fumegă mistuit de războiul celor doi împăraţi. Poporul înfometat, muribund se agaţă de fiecare smoc verde, de fiecare ciot.
Se valorifică orice zdreanţă sfâșiată, cizmă tocită, căciulă îngăurită.

Soldaţii întorşi de pe front sunt ucişi de civili, dezbrăcaţi şi aruncaţi în gropi comune. Civilii au nevoie de hainele soldaţilor. Le vând pentru câţiva pumni de mei.

Onibaba este un film despre oameni. O călătorie caustică spre primordial, esenţa speciei. Împins dincolo de limita suportabilității, omul îşi pierde aura care ne diferenţiază de restul animalelor. Acţioneză instinctiv, supravieţuieşte: Mâncare, Somn, Sex – Ultimii piloni ai existenţei umane.
Continue reading

Povestile cititorilor cartii (In)decizii – partea a doua

FullSizeRender(7)

Initial m-am gandit sa scriu cartea (In)decizii doar pentru mine. Pentru ca de multe ori am impresia ca doar scrisul ma ajuta sa ma exprim cu adevarat. Apoi mi-am facut curaj si am dat-o familiei si prietenilor foarte apropiati sa o citeasca. Dupa care mi-am facut curaj sa o public.

Din februarie si pana acum (In)decizii a ajuns in mainile a zeci si chiar sute de cititori. Unii cunoscuti, iar altii necunoscuti mie. In multe seri am mers in Carturesti Carusel ca sa vorbesc direct cu cititorii. Am vrut sa le aflu si eu povestile lor.
In articolul trecut, am inceput aceasta serie de povesti.
Seria de azi continua cu alte 3 povesti.
Continue reading

Aţi învins, fraţilor!

petre romanMai ţineţi minte “revoluţia” de toamna trecută? Zeci de mii ieşiţi în stradă strigându-şi patima şi dorul:
Jos clasa politică! Toate partidele, aceeaşi mizerie! Vrem o ţară ca-n afară! – Asta s-a strigat. Ştiu bine, pentru că am fost acolo, în Piaţa Universităţii.

A plecat Ponta, a căzut guvernul, a venit Iohannis şi a propus o bizarerie lunecoasă: “Până la miezul nopţii, să vină Strada la mine!” Am discutat absurditatea la timpul ei AICI.
Şi s-a întâlnit feciorelnicul preşedinte cu unii. Nişte unii cvasianonimi, fără nici o legătură cu nimic, scoşi din pălărie într-un avânt dadaist.
Voi, prepuțurile vieţii, sunteţi viitorul politicii româneşti!
No, bine…
Continue reading

Jegoasele trenuri româneşti

Am călătorit de vreo zece ori la cuşetă în ultimii trei ani. Nici măcar o dată, printr-o extravaganță a sorţii, să fi văzut o lenjerie de pat curată. Băi, O DATĂ, atât! Barem una din zece.
Gălbeneli, spârcăieli, salivă întărită, bulion (sper); toată paleta de pete cu efect vomitiv.

20160422_220838

Astăzi mă consider norocos. Faţa de pernă are mizeria preferată de mine – talpă de bocanc.
20160422_220916
Continue reading