Doza de Olanu

“Unde se fărâmă dealurile peste şesul mut şi Oltul se tăvăleşte într-o ciorbă noroioasă, se unesc două cărări de glod, bătătorite sub tălpi goale şi copite de cal. Acolo sălăşluieşte peste veacuri teiul hâd, borna satului Olanu. Mai la vale, fumegă casa lui Măgădan, rudarul. Şi peste pârleazul din mărăcini, începe întinderea de araci. Goi, găunoşi şi strâmbi, purtând pe vârfuri mucegaiul vremii.

Sunt aliniaţi cu stricteţe; tăcuţi şi fioroşi, ca o armată blestemată de morţi vii. S-au născut sub tăişul toporului, privind spre cer. Şi au rămas aţintiţi spre cer, cerşind milă: un singur fulger care să-i reîntoarcă în pământ. S-au adunat nori grei şi plouă. Poate acum.”

Da, încă un Paşte fericit în pădurile olaniste. Feerice ţinuturi, deşi nu mai simt aceeaşi magie copilărească. Sunt convins că nimic nu s-a schimbat la aspectul geografic, problema este la mine – mi s-au ramolit simţurile, receptorii nu mai adună întreaga fabuloşenie.
Continue reading

Concursul perspectivelor

Sau “Meandrele concretului” – un titlu mai leal, dar furat din repertoriul Nemuritorului

În timp ce noi sărbătorim răstignirea mieilor pe proţap şi oftăm de grija securistului Ghiţă (un Paşte “pe cinste”), turcii s-au decis să fie sinceri. Ce atâtea fâstâceli şi prefăcătorii? Era nevoie de un referendum care să exprime oficial dorinţa poporului turc: Republica prezidenţială.

S-a terminat concursul perspectivelor şi privesc amuzat la articolul scris anul trecut – Parastas cu rahat turcesc
Cum ne perpeleam de grija poporului turc, atât de aproape de o revoluţie izbăvitoare, cât pe ce să-l alunge pe tiran. La o ghiulea distanţă să instaureze sfânta democraţie. Cu tancul.

Populaţia nu s-a alăturat revoluţiei pentru că este speriată. Civilii au fost de partea armatei. Să vină SUA, să vină NATO! Să-l alunge pe Erdogan!
Asta a fost retorica promovată de presa centrală vestică şi preluată de adepţi pe nemestecate. Atunci când perspectiva ne convine, devine realitate.
Continue reading

Prostie la nivel înalt

Două cazuri de prostie purulentă manifestată la nivel “top-notch” – din împărăţia corporaţiilor atât de inteligent gândite, încât nimic rău nu se poate întâmpla.
Primul caz şi cel mai strident, cretinii de la United Airlines:

Aşa înţelege o companie care întoarce miliardele cu lopata să îşi facă reclamă. Dacă ar fi scăpat teferi din atrocitatea asta, îi puteam bănui de ticăloşie. Ţinând cont că au pierdut sute de milioane în două zile şi probabil vor mai pierde, singura explicaţie rămâne prostia pură, nevinovată.
Da, atât de proşti sunt angajaţii unei companii “top-notch”. Şi nu mă refer la maimuţoii care şterg podeaua cu un pasager de 69 de ani. Ei sunt special selectaţi sub un anumit nivel de inteligenţă, pentru a executa ordine, fără analize şi comentarii.
Continue reading

Suntem chiar atât de tâmpiți?

Doamne, ai mei toți sunt vaccinați și totul a fost în regulă. Acum îmi dau seama cât de norocoasă am fost și ce puteau păți.” – citat aproximativ dintr-o discuție online antivaccin.

Înțelegeți? Doamna în cauză își vaccinase copiii, vaccinul făcuse exact ce medicul spusese că o să facă, nu avusese efecte secundare și-i ferise de boli și totuși, TOTUȘI, împotriva experienței ei clare, personale și directe, era total convinsă că vaccinul e rodul unei conspirații făcute să aducă autismul pe lume.

Sute de milioane de oameni care strâmbă din nas la ce spune un produs pe etichetă cred fără probleme că niște cărți care se contrazic total de la o pagină la alta, pline de chestii imposibile și lipsite de logică, sunt cuvântul lui Dumnezeu.

Că nou-născutul se naște păcătos, moștenind păcatul de-acu milioane de ani, dar dacă tu te spovedești la popă, gata, s-a șters cu buretele. Că dacă te arunci în aer și iei niște oameni care nu ți-au făcut nimic cu tine, în ceruri te-așteaptă o orgie cu Continue reading

Suntem colonie şi e bine

Una dintre numeroasele neghiobii care solicită (în mod abuziv) minţile odihnite ale multor compatrioți este statutul de colonie al României.

De ce nu suntem noi cei care trosnim pupitrul sub pumn la Bruxelles? De ce ascultăm comenzi de la Washington? De ce se bagă ambasadorii altor ţări în bucătăria noastră? Inevitabil, urmează singura concluzie demnă de aşa raţionament: Suntem colonie!
Concluzie precedată fie de un războinic “Huoooo!”, stil Floricica Dansatoarea, fie smiorcăită din putregaiul senectuţii – varianta intelectuală Ilie Şerbănescu.

Simplificând problema, într-un context lipsit de nuanţe şi accente, războinicii şi plângăcioşii au deopotrivă dreptate. Da, comportamentul României este al unei colonii. Una adaptată epocii, nu trebuie să avem în minte plantaţia de bumbac, târnăcopul înfipt în cărbune ori ghiulelele slobozite din burţile velierelor.
Continue reading

Păcăleala #Rezist

După fiecare ploaie binefăcătoare, ies ciupercile. Se ivesc ei, paraziţii, sugătorii, toţi cei largi în braţe şi înguști la minte. Nu proşti, dar meschini. De o puţinătate spirituală vecină cu ticăloşia.

Unul dintre ei este Petrică Folică, fondatorul partidului #Rezist. Citiţi mai multe AICI despre rezistentul Folică.

Pe scurt: Teleormănean, fost antitero, fost SRI, fost consilier municipal la Timișoara, fost Partidul Poporului Dan Diaconescu, fost Partidul Noua Dreaptă, fost #rezist în Piaţa Victoriei. Şi tată.
Iar în calitatea sa de tată, nu plăteşte pensie alimentară. Pentru că…
“E adevărat că de câteva luni nu am mai plătit pensia alimentară, dar nu am niciun venit. De unde să plătesc?”

Totul este mâna PSD-ul, bineînţeles. Vor să îi saboteze viitorul ilustru şi, prin intrigă şi silă, viclene uneltiri, au convins o sărmană să-i ceară lui Petrică Folică 400 de lei pensie.
Continue reading

Babylon – Imperiul celor care Ucid

Acum că nu mai este mult timp până la apariția volumului Babylon, revin cu un ultim colaj făcut din poeme din a 3-a și ultima parte a acestuia, Imperiul celor care Ucid. Lectură plăcută.

 

Încet, încet,

Încep acum,

Încep să urc în turn.

Nisip inert îndes stingher

Încet, în cap, în cerc.

În cerc învârt în cerc rotesc;

Încet înnebunesc.

 

Renaşterea m-a învăţat că

E clar un talent în a urca,

Dar unul şi mai mai mare este în a cădea.
Continue reading

Criminalii de pe șosele

Cât e de vinovat șoferul care ucide o familie pe șosea? Și când zic vinovat, mă gândesc la perspectiva juridică asupra termenului, adică exact cea care contează în pedepsirea omului, c-a trecut vremea aruncatului cu pietre. Am povestit cât e netul de larg despre ridicolul prevederilor rutiere despre asta și acum vine și o confirmare.

Ca să vă introduc în cum gândește legea noțiunea de vinovăție, dau un exemplu foarte simplu:

O bunăciune de 22 de ani se mărită c-un moș plin de lovele, cu testicolele lungi până la genunchi, zbârcite ca mumia lui Tutankhamon și pline de negi, cărora ea, grațioasa gazelă, trebuie să le dea atenție cam zilnic.

Marea iubire pălește în timp, cam în 72 de ore așa… și inocenta frumusețe îi face guguștiucului amorez un ceai verde cu ghimbir, scorțișoară, un praf de cardamon, o linguriță de miere de tei și-un vârf de cianură. Mogulul iubăreț crapă.

Ce avem noi aici, la superba ființă de gen feminin, este cea mai grozavă formă a vinovăției – intenție directă cu glazură de premeditare. Adică mititica, să-i zicem Ileana Coasă, a știut ce rezultate o să aibă ceiuțul în cauză, le-a și urmărit, ba a mai și plănuit pentru ele.

Pentru societate, doamna Coasă, care pentru bani este în stare să se mărite c-un zbârciog și să-l omoare calculat, e extrem de periculoasă. Asta înseamnă ca pedeapsa va merge spre mulți ani petrecuți la mititica, pentru a feri alți naivi moguli de soarta crudă și pentru a-i da destul timp de reflecție și reabilitare văduvei.

O bunăciune de 22 de ani, să-i ziceam Maria Cocean, e voluntară la azilul comunei în timpul liber. Când un nou recrut, 83 de ani, frumos ca lepra, intră pe porțile sanatoriului, vrând să-l facă să se simtă iubit, Maria noastră îi face un ceai cu măr verde, trandafir și-o foaie de ceapă.

Moșul e alergic la trandafir. Nu a spus nimănui asta, nu-i apare în fișă, ba a mai și băut din ceai de poftă, deși știa cu ce e făcut. Ghinion mare pentru graficele de performanță ale azilului, moșul crapă în prima zi.

Maria Cocean e responsabilă de deces, însă nu are conform legii nicio formă de vinovăție pedepsibilă. Cea mai ușoară ar fi culpa fără prevedere, adică omul nu-și dă seama de ce efecte ar putea să aibă fapta lui, deși ar fi trebuit să le prevadă – ori nimeni nu avea de unde să prevadă alergia la trandafir a moșului, dacă nu se știa de ea.

Pentru societate, Maria Cocean, voluntara noastră, nu prezintă absolut niciun pericol și orice fel de pedeapsă nu ar servi la absolut nimic.

 

Ei, de asta conceptul de vinovăție și formele ei sunt atât de prezente în legislația penală, pentru că important din punctul ăsta de vedere nu e să pedepsești după rezultatul faptei ci după pericolul pe care îl reprezintă făptuitorul pentru societate.

Să mutăm discuția la șmecherii șoselelor.

Nu e prima dată când spun că legislația rutieră e ridicol de permisivă și calcă în picioare principii penale. Cândva, acum o mie două sute treizeci și trei de ani, când se mergea numai cu căruța cu roți pătrate, s-a convenit că accidentele se întâmplă toate din culpă.

Asta e o formă a vinovăției în care omul ori își dă seama de ce efecte poate să aibă fapta lui dar crede aiurea că nu se vor întâmpla, ori nu-și dă seama de ele deși ar fi trebuit.

Și uite-așa, orice accident, indiferent cât de grav și cu câte victime se lăsa, merge direct la pedeapsa pentru culpă, de multe ori aia cu suspendare. Nu sunt și nu am fost de acord niciodată cu asta, mi se pare o clasificare ridicol de largă.

Vedeți voi, dacă un individ cu discernământ se apucă să tragă cu mitraliera pe deasupra unui chioșc de mici din oaie, fără să vrea să nimerească pe nimeni, dar împușcă vreo doi de la o mansardă aflată mai încolo, nn-o să pornească nimeni procesul de la ideea de accident ci de la cea de omor. Chiar dacă idiotul și-a zis că nu rănește pe nimeni, că doar nu țintește vreun om anume.

Cumva însă când spulberi un pieton pe trecere, pe roșu, cu o chestie de două tone jumătate ce merge cu o sută de kilometri pe oră, pornim de la ”păi… păi… doar n-a vrut…”.

*

Cred cu tărie că, la fel ca în cazul Coasă vs Cocean, sunt grade de vinovăție diferite chiar într-un accident și scuza culpei ”știu că mergeam cu suta în fața grădiniței dar nu am crezut că chiar atunci copii de pe trotuar o să treacă pe trecere” nu ar trebui să funcționeze când gradul de pericol și probabilitatea  unui rezultat cumplit sunt aproape de maxim.

Hai să vedem niște ipotetice.

Gelu Tembelu știe că vecinul de la parter îi iubește nevasta de fiecare dată când Continue reading

Omul şi pădurea

Ideile puternice obârșesc din inima pădurii. La apogeul creaţiei, Eminescu a rămas înrădăcinat în codrul copilăriei, înfrăţit cu stejarii, gorunii, duzii…

Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul.

Ce poate fi mai curat, mai neprihănit şi aristocrat decât glasul pitpalacului? Pit-paaa-lac! Pit-paaa-lac! Pit-paaa-lac! Lac, lac, lac… Lacul codrilor albastru nuferi galbeni îl încarcă. Tresărind în cercuri albe, el cutremură o barcă.

„Dudul”, „Hoţii la corcoduşe”, „Mărul pădureţ”, „Curgeau nucii”, „Ghinda fermecată” – Doar o parte infimă a operei ce nu a mai apucat lumina zilei.
Continue reading