Încă nu făcuse anii de şcoală, iar grădiniţa nu îşi găsea rostul printre prispele bătrâneşti. Cât e ziulica verii de lungă, măsura la pas muşuroaiele izlazului şi număra păpădiile decapitate cu nuiaua. Se mai împotmolea în câte-un ciulin din soi viguros, cu moţul roz şi zbârlit ca o coroană.
Asta trebuia să fie împărăteasa păpădiilor, un adversar pe măsura voinicului. Iar când tot arsenalul de vărguţe se culca trosnit în iarbă, urmau bombeurile zvârlite la rădăcina ciulinilor, până încălţările căscau leşinate. Asfinţitul îl prindea muşcând victorios din coroana rozalie, cu pumnii înfipţi în violaceul nemărginirii răpuse.
„Prâsleaaa, hai la masăăă!” – doar bunică-sa era în stare să-şi facă mâinile pâlnie şi să-i curme voinicului aventura, cu glas obârșit de peste două văi. Iar atunci, o fluiera scurt pe Casandra, îi scutura ghimpii din barba stufoasă şi o îmbia drăgăstos spre şerpuirea izlazului.
Continue reading
