Confuzii hormonale

Şi a mai trecut un Halloween. Ne-am mai prostit încă un an cu vrăjitoare, mături, supermani şi femei mâţă. Încă o generaţie de Ghiţă şi-a văzut mâncarea scobită, cu ochi diformi, gură strâmbă, cocoţată în vârf de gard şi luminând. Şi apoi şi-a văzut stăpânii jubilând şî hlizindu-se în jurul pocitaniei aprinse. Faptul că stăpânii venerează o ciudăţenie pe care el a mâncat-o cu poftă ar fi trebuit să ii dea de gândit. Ghiţăăă, ai păcătuit, Ghiţă! Ai mâncat de dulce. Peste o lună te aşteaptă judecata de apoi…
Continue reading

Ultima generație de stat la coadă

Un pic după ora șase, când lumina zilei bătea încă spre albastru, ieșeam din scara blocului ținând strâns în mână veșnica plasă verde închis din fâș indestructibil și porneam fuga spre trei străzi mai încolo.

Înainte de a da colțul după librărie îmi bătea inima de să-mi sară din piept și mi se ascuțeau simțurile brusc, c-un singur gând în minte – azi e ziua când o să fiu primul la rând.

Nu, nu eram. Niciodată nu ajungeam primul. Mă rugam să mă lase mama să ies mai devreme, m-aș fi trezit și la patru doar să câștig odată locul unu la coadă. Îmi și imaginam cum m-aș fi simțit, primul din fața ușii, invidiat de toată lumea, ars de priviri ciudoase din spate și fără nici o grijă că s-ar putea termina smântâna înainte s-ajung la vânzătoarea grasă. Continue reading

Nopți albe la Castel…

Un articol de CRISTINA I. ARBA:

Prima seară a faimoasei sărbători alungătoare de spirite malefice s-a petrecut ieri la Complex Castel Moșnița. Invitații noștri au fost „răpiți” din lumea reală, banală… normală și „aruncați” în cea a tenebrelor. Berăria Castelului, gazda petrecerii, a suferit o transformare radicală, în ton cu atmosfera sărbătorii celtice, astfel că vrăjitoare, dovleci arzânzi și sperietori de ciori i-au întâmpinat la trecerea pragului.
Continue reading

Deathbook – un nou concept de publicatie

Ar fi multe de zis si de scris despre acest nou concept initiat de editura Rowohlt.

Pentru inceput, doar atat vreau sa spun: Deathbook. Publicatia este un thriller interactiv, scris de autorul Andreas Winkelmann,  prezentat in format epub, conectat la internet, telefon si retele sociale. Cititorul este in mijlocul actiunii si are posibilitatea de a decide cat de mult suspans doreste sa experimenteze.

Daca te inregistrezi cu nume, telefon, etc.. in reteaua Deathbook, poti sa ai surpriza, de a fi sunat de Killer in miezul noptii.

Uite trailerul serialului aici:
http://www.deathbook-der-thriller.de/index.html

Revin cu informatii, dupa ce ma intorc de la sport..:-))

Credibilitatea in online

Il citesc pe Arhi in fiecare zi, exista o vreme cand chiar comentam in fiecare zi la el, spre deliciul unora si disperarea altora…

Ieri Arhi a scris din nou unul dintre acele articole razbunatoare, pe care eu nu le-am inteles niciodata. Un articol jenant, bazat pe dezvaluiri cancaniste, in care el se ia de cineva din online pentru a sterge cu el pe jos. Ca sa-l invete minte pe idiot cu cine are de a face.

De ce? Pentru ca asa stie Arhi, senior al internetului, sa-si arate solidaritatea fata de prietenii lui din online. Daca un prieten a fost piscat de fund, el prompt ii sare in aparare si-l ataca pe agresor.

Ceea ce la prima vedere lasa impresia unei prietenii adevarate, cu un Arhi in rolul de mare sufletist, inzestrat cu un sentiment al dreptatii iesit din comun, la o privire mai atenta, se dovedeste a fi ca si stil, mai degraba un comportament ce seamana cu bataile si agresiunile acelea de cartier, declansate de faptul ca cineva din gasca dusmana a zis ceva deplasat despre altcineva din gasca prietena. Continue reading

Giganţii social media

sabina_kloutAm citit de curând un articol postat de Sabina Cornovac. Fată simpatică de altfel. Ţin să o felicit pe această cale pentru performanţa lăudabilă. Numai unu-i locul doişpe! Aşa am aflat şi eu, trogloditul online-ului, cine e cea mai influentă persoană din România, pe reţele. Probabil v-aţi fi aşteptat la Nadia, Sorana Cîrstea, Lucian Mîndruţă sau măcar un Gîdea, un Badea, un Bendeac. Nu! Nici pe aproape. Cel putin, primii trei apar în clasament.
Continue reading

Ray Donovan, Blacklist, The originals – trei seriale noi

Ray Donovan este unul din serialele apărute anul ăsta și este extrem de bine făcut. Are o atmosferă gen Sopranos, poate chiar un pic mai tensionată ca medie dar cu mai puține planuri secundare. Nu e chiar cu mafie dar nici departe de lumea asta nu e.

Ray, personajul pe care se concentrează seria, este un fixer dur și fără scrupule pe care ieșirea tatălui său din închisoare  îl aruncă într–un vârtej de resentimente și amintiri dureroase. De-aici totul denaturează într-o luptă surdă în care fiecare își folosește abilitățile interlope pentru a-și atinge scopul. De remarcat șarmul diferit al cuplului tată/fiu. Continue reading

Freigedank.ro

Freigedank, stiu ca (nu) ne citesti, stiu ca (nu) ne iubesti.

Vreau doar sa-ti spun ca esti deja al nostru. Ca si semn de maxima apreciere, ti-am facut un domeniu propriu, pe care deja l-am asociat cu al nostru.

Astept, asa cum am mai vorbit pe arhiblog, sa-mi trimiti opera ta, la adresa manuscris@datagroup.ro.

PS: Invitatia este valabila pentru toti Freigedankii acestei tari, adica pentru cei care au ceva de zis, au talent la scris si viseaza sa fie publicati.

 

 

Cel mai plicticos poet

18440720Atunci când chintesenţa pulsaţiilor lirice s-a lovit de culmi exhaustive, iar privighetoarea slovelor a amuţit, când îngerii sihaştri pupau frunţi de nălucă, apăru Tucă. Marius Tucă. Şi îşi lansă prima carte de poezie: „Am să te iubesc până la sfârşitul lumii”.

Jurnalistul Tucă l-a prezentat pe poetul Tucă: „Cauţi prin tine şi dacă găseşti suficiente emoţii care să se transforme în poezie şi apoi într-o carte este ok, nu este nimic programat”. Clar. Atunci când simţi urletul de geniu bolborocindu-ţi printre măruntaie, trebuie să-l scuipi afară. Şi continuă la fel de modest: “Eu sunt poezie şi mă transform în carte. Tot de poezie.” Dacă nici Tucă nu e poezie, atunci cine? Sunt răutăcios şi habar nu am despre ce vorbesc, stiu. Hai să vă prezint totuşi un foarte scurt fragment din opera tucăiană.
Continue reading