Ploaie de ciori

Plouă cu ciori și cu flori albe de castan.

Cad după fiecare tunet, prin foșnet de frunze și crengi, cu bufuri surde pe piatra cubică. Nu le număr, dar cred că-s mii. Unele încă mai tremură când li se aștern pe pene florile pe care le scutură căzând prin castanii bătrâni.

Bunicul mă ține de după umăr, uitându-se spre cer, gata să mă tragă din calea torpilelor muribunde. Unele cad rotit, cu ciocul în jos, atât de iute că ciobesc drumul. Nu mi-e milă deloc, nici lui, nici mie. Sunt rele și negre și prea deștepte. Ne fură puii de lângă cloșcă, piulițele de pe ușa garajului și orice le mai place de prin Continue reading

Interviu cu Mircea Cărtărescu

“Un scriitor adevărat ia asupra sa suferinţa umană de orice fel ar fi ea și-ncearcă s-o transforme, alchimic, în frumuseţe.
Nu frumuseţe pieritoare și inutilă, ci acea frumuseţe care, după spusele lui Dostoievski, «va salva lumea». Scriitorul, ca intelectual, se poate implica politic, social, moral în viaţa comunităţii sale, poate fi (și trebuie să fie) un purtător de cuvânt al binelui și-al adevărului, un luptător contra demonilor care au bântuit şi vor bântui etern fiinţa omenească.”

Mircea Cărtărescu despre Soros, PSD, educaţie, societate:

Comisia trompetelor penale

Trompetele penale din Parlamentul României sunt ofuscate foc din cauza Codruţei Kovesi. Nu vrea Codruţa să meargă în plutonul de execuţie, pervers intitulat “Comisia de anchetă”. Să fie anchetată de trompetele penale, în frunte cu pesedista Florea CONSUELA, pentru că aşa a zis meseanul Andronic Dan.

Nu folosesc termenul “penal” cu sens propriu, de bază. Deşi, uitându-ne la demonstraţiile empirice aplicate parlamentarilor români, aş avea mari şanse de adevăr. Alegând aleatoriu un parlamentar român, probabilitatea de a înhăţa un borfaş este peste 50% (o apreciere personală). Nu folosesc sensul de bază al “penalului” pentru că în comisia Consuelei ar putea fi (dulce speranţă nemuritoare) şi membri curaţi. Până în ziua izbăvirii neamului, când o mână dumnezeiască va arunca tot Parlamentul României într-un beci adânc, mă rezum la sensul metaforic – trompetă penală, expresie frumoasă. La fel ca o coardă penală, tot expresie, tot frumoasă.

Sunt sătul de propaganda mizerabililor, de intangibila cuvântare “Pe noi ne-au votat patruzeci şi nu ştiu cât la sută, avem majoritate, suntem vocea poporului! Puterea poporului, democraţie!”
Continue reading

Iubiţi banalitatea!

Casa mea are un pridvor lung, cu stâlpi înalţi, pictaţi în culoarea oului de raţă. Între stâlpi am improvizat mai multe stinghii din lemn de tei. Sunt hidoase. Dar au ajutat viţa-de-vie să îşi întindă ramurile încovoiate în jurul stâlpilor, până pe acoperiş. Acum întreg pridvorul arată ca un tunel lung şi verde din care uneori mai cad struguri. Aici mă pot ascunde perfect. Via este sănătoasă, cu un frunzet decupat dintr-o pădure tropicală. Nimeni nu poate vedea în interiorul tunelului. Dar eu mi-am făcut câteva orificii dichisite printre frunze. Nimeni nu mă poate vedea, iar eu îi văd pe toţi.

Este trecut de ora opt. O aştept pe Măriuca să iasă în curtea casei, cu braţul plin de haine ude. I-am legat o sârmă între cei doi pruni din curte. Puţin prea sus pentru înălţimea ei. Aşa o pot privi în fiecare dimineaţă, arcuindu-şi corpul cu forme jucăuşe. Îşi aşază migălos hainele pe sârmă. Le cunosc pe toate. Ultimul agăţat este maioul roz pe care a vărsat ciorbă de raţă seara trecută. Din tunelul meu cel verde şi plin de orificii pot vedea casa Măriucăi, fereastra Măriucăi, masa, patul, aproape orice este al Măriucăi. O iubesc atunci când stinge luminile, cât mai aproape de răsărit.
Continue reading

Colind de 4 iulie

Disney, Broadway, Hollywood, ne dădurăm jos din dud. Şi acum avem cultură, nu mai vrem bread cu untură. Suntem fashion, cool, în trend şi îţi spun ţie, my friend, mă răsfăţ cu steak şi burger, doar am plus pe primul quarter.

Neam căznit prin iobăgie, crăcănat de sultănie, ne plecăm la poarta ta, ia-ne coarnele-n lasou şi nevasta-n private show!

Master of Romania, limba mea de catifea să-ţi dea luciu la parbriz, nu mai vreau să put a cheese! Mulţumim, am dat all in, swear to God că vă iubim! Se topeşte inima…

Ca la Hiroshima.

La mulţi ani, America!

***

Cu ocazia sfintei sărbători de 4 iulie, s-a lansat Atlasul Geografic pentru profil LGBT.
Continue reading

Puteam să fiu ministru…

Petre Daea, Ministrul Agriculturii:

“Să ştiţi că nu intru în categoria celor care critică oaia seara şi dimineaţa mănâncă brânză. Intru în categoria acelora care abordează cu seriozitate acest domeniu şi pe care îl gestionez cu echilibru, în aşa fel încât această specie, care a avut o creştere importantă în ultima perioadă, să îşi păstreze ascensiunea efectivului, în aşa fel încât să putem valorifica cele 4,8 milioane hectare de pajişti din România care înseamnă deopotrivă Olanda, Belgia şi Elveţia la un loc.”

Îmi amintesc, cu melancolie amară, crezul meu despre oierit. Năzuința pură în sorginte, vârtoasă în esenţă, atât de năpraznic zdrobită sub peniţa tastatura colegului Vlad. Un tiran. Mă refer, bineînţeles, la ACEST articol, o sângeroasă triadă (cinism, diabolică informaţie, înverșunată analiză) menită să-mi roadă aripile. Şi da, aş fi zburat departe, până în fotoliul de ministru!
Continue reading

Cum #rezist caniculei

Soluţia “de cârpeală” ar fi baia cu flori îngheţate. Tratamentul respectiv are mai mult aplicaţii energetice decât termo-reglatoare. Am explicat tehnica folosită în articolul “Cum faci catharsis în duş” (cum înţelegem Chakra Sacrala şi Fluxul Kundalini).

Există şi variante mult mai puternice, soluţia provizorie a florilor îngheţate vizând ageamiii şi indolenţii. Un redutabil rezistent canicular va ataca ferm, decisiv. Va rezolva cauza, nu se va feri de efecte.
Când Bucureştiul coace la 40 de grade, rezistentul redutabil atacă şi pleacă în vacanţă!
Continue reading

Femei false

Bucureşti, 30 de grade plus, ascult în umbra udă cimentul fierbând. Blocul comunist are arome de sezon. În fiecare vară, cu fiecare caniculă, mirosul de comunism se îmbogăţeşte cu moleculele paraziţilor vremelnici. Grinzile îi pârâie a copt, parazitez într-un bloc bogat.

Vreau să scriu şi mă simt sufocat de aburii cimentului, de felurimea inclasificabilă a moleculelor inhalate, de condiţia vermină. Perfect! Comoditatea şi confortul psihic urzesc plictisul, nu creativitatea.
Există o oră specială care împresură răsăritul – atunci mi se usucă transpiraţia şi mă trezesc din haiala blocului fiert. Vă povestesc toate astea pentru că, în ciuda condiţiilor prielnice, m-am blocat.

Nu pot să construiesc personaj veridic, nu pot să falsific femeie! Continue reading

Bucate și istorii

”Îi bună zama, noro, da ia-n și-acoperă ceaunu cu măligă de-o mai faci…”

Vorbele străbunicului după ce lipăise pentru prima oară supă de găluște făcută de bunica. Crezuse despre găluștele alea galbene și moi de griș că sunt bucăți de mămăligă aruncate de bolborositul ceaunului drept în oala cu zeamă.

Bunica a dat molcom din cap și n-a lăsat nicio picătură de zeflemea să-i scape printre buze, că nu-i găsea nicio vină bărbatului ce umbrea toată masa cu spatele lui de taur. Dacă nu mai mâncase niciodată supă cu găluște, de un’ să știe?

Așa mi-a fost împărțită copilăria între trei feluri de bucate:

Mâncarea menită să te țină sprinten pe picioare, fără fandoseli, domneli, briz-brizuri, neschimbată și fără cel mai mic adaos de generații întregi. Gustul, păstrat de secole, îi venea din prospețimea și aroma celor zvârlite în oală, din răbdarea și curățenia gătelii, din apa de fântână, din focul de lemn, din plita groasă, din oala de lut ori din tigaia de fer, din răcoarea beciului și din credința așezată cu vârful degetelor într-o cruce deasupra bucatelor abia date la fierbinte.

Asta o țin minte de la străbunici, din casa cu cerdac clădită singură pe sprânceana dealului de unde vedea-i tot satul. Acum îi stă în loc o mânăstire, ridicată de fiul lor călugăr, un personaj ce-ar merita singur o carte.

Mâncarea ”domnoasă”, de la oraș, care trăgea multă sevă de la prima dar venea și din slovă de carte și din șueta doamnelor prietene, ba, Sfinte apără și păzește, folosea și gelatină la plic. În zilele de lucru ținea, ca și cealaltă, de foame, dar în cele de odihnă venea să întâmpine pofta de Continue reading

Din inerție

Mă gândeam la oamenii ce roiesc în jurul nostru. De fapt, nu la ei, cât la situațiile generate. La ceea ce percepem, analizăm. Psihologic vorbind și la nivel amator, oamenii din jur nu generează situații. Ei doar sunt acolo, în orizontul nostru vizual. Situația se creează în momentul în care creierul nostru își depășește condiția de observator, devenind analizor. El personalizează acel moment inert, trecându-l prin propriile filtre, prin balanța personală.

Ce face creierul mai departe, pe fondul acestor analize? Structurează, definește categorii valorice la care să rezoneze mai mult sau mai puțin. Își întărește aceleași convingeri în privința a ceea ce este sau ceea ce nu este, configurându-și astfel propriile realități. De aici derivă acele adevăruri personale. Numeroase și distincte.
Continue reading